img
Alexandru Corotaev: „Dacă vreau ceva, încep să fac” 31 Оctombrie 2019

Eroul nostru de azi este Alexandru Corotaev. Alexandru are 37 de ani. Alexandru a trecut tot procesul de reabilitare și a devenit cel care îi ajută și pe ceilalți să treacă prin el. Alexandru și-a vindecat și hepatita, atunci când aceasta era foarte anevoios. Cum să supraviețuim și să-i ajutăm pe ceilalți, este despre ceea ce Alexandru poate vorbi cel mai bine dintre toți.

 

- Alexandru, cum ai ajuns la „Inițiativa Pozitivă?

Lucrez la „Inițiativa Pozitivă” de 6 ani. Am început, ca mulți alții, după ce am trecut printr-o reabilitare – am făcut voluntariat. În acești 6 ani de muncă, orizonturile și interesele mele s-au schimbat dramatic, precum și viața mea, în ansamblu. Ritmul și dăruirea care predomină în organizație, ne fac să ne dezvoltăm și să ridicăm bara. Deseori cu un număr mic de oameni am obținut succese mari, ceea ce s-a reflectat asupra îmbunătățirii calității vieții multora. Într-adevăr, în viață, diferiți oameni ne influențează diferit. Dar echipa în care mă aflu te face doar să te ridici și să obții rezultate. Acum aceste abilități mă ajută bine în viață.

În trecut, am avut experiențe negative cu drogurile. În fiecare an te gândești la asta altfel. Dar acea perioadă a însemnat o lovitură imensă adusă vieții mele. Mulți ani m-am luptat cu dependența. Cel mai rău lucru este că întotdeauna știam că nu este ceea de ce am nevoie, că trebuie să merg pe alt drum, dar nu puteam ieși din acea mlaștină. Înțelegerea faptului că mori și nu poți schimba nimic, iar cei dragi suferă, pur și simplu te sfâșiază. Imaginează-ți că o persoană își scurtează viața, distrugând tot ce este în jurul său și nu mai face asta pentru a se bucura, ci doar pentru a nu simți durere. În fiecare zi, zi de zi. Este înfricoșător. Consumul de droguri lasă cicatrici uriașe în suflet pe viață. Te lasă cu sănătatea subminată, cu suferința celor dragi, cu vise și speranțe distruse. Îți ia tot ceea ce ai. De fapt, tu le dai singur, de bunăvoie. Slavă Domnului că la un moment dat am întâlnit oameni care mi-au întins o mână de ajutor. Oameni obișnuiți cu inimi uriașe. Sunt foarte recunoscător. Și astfel a început procesul dificil de formare a unui nou Eu.

 

- Cum a fost? Îți amintești detaliile?

Frustrat în viață, fără credință, am intrat într-un program de reabilitare. Drumul a fost foarte dificil. A fost o luptă cu sine și, de fiecare dată, am vrut să renunț și să mă întorc acasă. Dar înțelegerea că nu mai pot trăi pe vechi, mi-a dat putere să merg mai departe. Acum, privind în urmă, nu am niciun regret. Poate un pic față de anii pierduți. Este păcat că nu știam înainte că există oameni și diverse instrumente care mă pot ajuta la rezolvarea problemei. Pe de altă parte, poate mi-au trebuit toți acești ani în care să parcurg o cale atât de grea, pentru a deveni cine sunt acum. Experiența amară pe care am avut-o, îmi oferă azi posibilitatea să ajut alți oameni. Este frumos să fii o verigă în lanțul lor de recuperare, al lor și al familiilor lor. Și dacă viața cuiva s-a schimbat puțin, asta îmi oferă o motivație deosebită pentru a continua să fac ceea ce iubesc.


- Au fost momente în care ai vrut să oprești totul și s-o iei de la capăt? Ai avut eșecuri?

După reabilitare, am fost foarte fericit, viața mea s-a schimbat dramatic - eram treaz. Dar totuși, am avut o cădere. Poate că am subestimat cât de gravă este problema dependenței mele și am neglijat instrumentele pe care le-am folosit în procesul de reabilitare. Din experiența mea personală, pot spune că nu trebuie să renunți niciodată, în orice situație ai putea fi. Ridicați-vă mereu și mergeți mai departe.

Atâta timp cât trăiești, poți lupta pentru viața ta. Echipa cu care lucrez m-a ajutat foarte mult în acest sens. Au devenit sprijin în acele momente dificile și, luându-mă în mâini, am depășit această stare dificilă. Vreau să le spun celor care au recăzut – să nu se închidă. Nu vă  fie frică, nu renunțați, continuați să luptați din nou și din nou. Întreruperea este un proces natural, este parte a recuperării. Veți reuși.


- Alexandru, ai luptat și împotriva hepatitei. Spune-le cititorilor noștri cum a fost și cum te simți acum?

După reabilitare, am decis să devin responsabil față de sănătatea mea și am avut ocazia să fiu selectat într-un program de tratament al hepatitei. A fost un program experimental. Nu era garantată o cură completă. Tratamentul a fost dificil și a avut o mulțime de reacții adverse. Am fost tratat cu interferon aproximativ șapte luni.


- Nu ți-a fost teamă că se va agrava, din moment ce a fost un tratament experimental?

La acea vreme, și asta a fost acum 4 ani, tratamentul pentru hepatită costa peste 30 de mii de euro - un preț extrem de mare pentru mine, și am folosit șansa care mi se dădea. Recrutarea în acest program a fost după anumite criterii pe care le întruneam. Dar fost foarte greu. Concentrarea în muncă m-a ajutat să trec prin tratament, nu mi-am făcut nicio indulgență - să stau acasă sau să mă odihnesc cumva, am fost pregătit să muncesc. M-a ajutat comunicarea constantă, un ritm activ de lucru la „Inițiativa Pozitivă”, precum și sprijinul familiei.

După 7 luni m-am vindecat de hepatită. Acum, după 3 ani, am trecut testele, sunt bune. Asta înseamnă că am învins complet boala. Privind în urmă și văzând ce tip de acces la tratament a apărut între timp, cu o cantitate minimă de reacții adverse, mă bucur că ceea ce părea inaccesibil înainte este acum posibil pentru toată lumea. Apropo, tot răul ce ni se întâmplă în viața noastră, sunt lecții. Datorită acestui tratament și a reacțiilor adverse la el, am înțeles prețul sănătății - sănătatea este o resursă foarte scumpă, care trebuie protejată. Din păcate, însă, nu ne gândim la ea până când nu se întâmplă ceva. Și numai atunci când o persoană se confruntă cu o boală, indiferent care - hepatită, HIV, tuberculoză, când ia acest tratament dificil, începe să se gândească la toate dificultățile vieții sale, la sănătatea sa, în acel moment începe să aprecieze cu adevărat viața. Acum pot împărtăși această experiență cu băieții, să îi sprijin, să-i sfătuiesc, să-i ajut, să-i ghidez. Principalul lucru este să ai credință în tine, să ai credință în viitor. Atâta timp cât suntem în viață, putem ieși din orice situație și putem învinge orice boală.


- Acum trebuie să urmezi careva reguli - vreo dietă specifică sau ai o viață ca toată lumea relativ sănătoasă?

Nu urmez nicio dietă. Doar duc un stil de viață sănătos - nu beau, nu fumez. Fac sport regulat acasă. Sincer, sunt și lenes, și uneori trebuie să mă forțez. Îmi place să înot în aer liber, lângă casă am o piscină, pe care o vizitez periodic. Iată dieta mea specifică.

 

- Ce se va întâmpla în viața ta în viitor, care sunt planurile tale?

Acum, când privesc în urmă, înțeleg că am irosit mult timp. Mulți ani s-au pierdut nu în ceea ce mi-aș fi dorit. Și acum încep câteva lucruri de la zero. Chiar recent am intrat la Universitate în grupă românească. Cel mai interesant este că nu știu limba română, dar cred și sunt foarte serios ce ține de învățarea acestei limbi. Vreau să capăt educație. Acum un an, am dat BAC-ul. E dificil, dar sunt hotărât.


- Ce este cel mai important atunci când vrei să-ți schimbi viața?

Trebuie să acționezi. Știu, și știm cu toții, multe. Putem să vorbim mult, să explicăm, să arătăm, pentru că toți citim cărți, ne uităm la televizor, navigăm pe internet, chiar ne putem păcăli cu: „Voi începe să trăiesc într-un mod nou, de mâine, de la micul dejun.” Dar trebuie doar să începi să faci ceva acum, nu mâine. Forțați-vă să faceți, cel puțin, primul pas. După ce l-ați făcut, sunteți deja la jumătatea drumului. Mulți din cei vizați, probabil, subestimează instrumentele care se referă la reabilitare. Aceste instrumente se referă la disciplină. Disciplina ne formează caracterul. Sunt foarte recunoscător față de băieți și de Dumnezeu că am devenit așa cum sunt. Dacă vreau ceva, încep să fac.

Mulțumesc!