img
Au fost anunțați câștigătorii concursului „Dreptul la educație în penitenciare” 13 Оctombrie 2020

Astăzi, cu prilejul Zilei Internaționale a Educației în Penitenciare, au fost decernate premiile concursului jurnalistic pe subiectul „Dreptul la educație în penitenciare”. Concursul, la care au participat jurnaliști și (foști)deținuți, a avut cinci învingători, care au fost premiați cu diplome de merit și prime bănești. Evenimentul a fost organizat de către A.O. „Inițiativa Pozitivă” în regim online, cu participarea membrilor juriului și a câștigătorilor concursului.

Membrii juriului, care a fost format din jurnaliști și reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republicii Moldova, și-au exprimat încântarea cu calitatea înaltă a articolelor și materialelor video, pe care le-au examinat în cadrul concursului. Câștigătorii, la rândul lor, au mulțumit pentru posibilitatea de a-și face vocile auzite și de a atrage atenția societății asupra acestui subiect important.

Premiile au fost acordate următorilor participanți:

  • Aliona Ciurcă, jurnalistă, Ziarul de Gardă

  • Dan Erușevschi, fost deținut, la moment reporter, A.O. „Inițiativa Pozitivă”

  • Mariana Jacot, asistentă reporteră, Asociația Presei Independente

  • Corina Gamurari, reporter TVR MOLDOVA

  • Echipa din Penitenciarul Nr.3-Leova: Marian Pavlicenco, Veaceslav Toderici, Radu Antimir, deținuți.

 

Acest eveniment a fost desfășurat în cadrul proiectului „Activi pentru Educație în Penitenciar”, implementat de către organizația „DVV International Moldova”, în colaborare cu Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, cu suportul financiar al Ministerului de Afaceri Externe din Germania.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md