În timp ce terapia antiretrovirală timpurie (TARV) a asigurat mai puține rezultate letale pentru copiii care trăiesc cu HIV și care sunt expuși la HIV, studiile arată că virusul oricum poate afecta creierul. HIV poate perturba neurodezvoltarea, afectând modul în care copiii învață, gândesc și funcționează.
Cunoscând acestea, Michael Boivin, profesor și director al Programului de Cercetare în Psihiatrie din Colegiul de Medicină Osteopatică a Universității din Michigan, și-a propus să înțeleagă exact modul în care HIV afectează dezvoltarea neuropsihologică a copiilor într-un studiu longitudinal de doi ani, publicat în Clinical Infectious Diseases.
Cercetarea a fost susținută de Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase, parte a Institutelor Naționale de Sănătate.
Boivin și colegii săi au evaluat dezvoltarea neuropsihologică a trei grupuri de copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani: cei care au dobândit HIV perinatal și au fost tratați cu TARV, cei expuși, dar HIV-negativi, și cei care nu au fost niciodată expuși. Cercetarea a avut loc pe șase site-uri de studiu din patru țări din Africa Subsahariană, pentru a avea o viziune clară a modului în care HIV afectează copiii din regiune, deoarece astăzi marea majoritate a copiilor care trăiesc cu HIV se află în Africa Subsahariană.
Până în prezent, este prima evaluare neuropsihologică, bine validată, a copiilor africani în vârstă de școală, afectați de HIV.
Ceea ce au descoperit cercetătorii prin diferite evaluări a fost faptul că, chiar și în cazul unui tratament precoce și a unei îngrijiri clinice bune, totuși există probleme neuropsihologice semnificative pentru copiii cu HIV.
„Acești copii au intrat în studiu cu un deficit în comparație cu omologii lor”, a spus Boivin. „Acesta practic a rămas neschimbat pe parcursul celor doi ani, cu excepția unui singur domeniu important: raționament și planificare. Pe acel domeniu de test specific, copiii care trăiesc cu HIV nu au reușit să progreseze în timp”.
Cu alte cuvinte, diferența dintre copiii infectați și HIV-negativi a crescut în zona de planificare și raționament în perioada de studiu. De obicei, aceste abilități tind să înflorească în anii de vârstă școlară la copiii sănătoși.
„Aceasta este cea mai importantă funcție cognitivă pentru viitorul copiilor care trăiesc cu HIV în ceea ce privește probabilitatea lor de a-și lua medicamentele, de a lua decizii bune, de a se abține de la comportamente riscante, cum ar fi activitatea sexuală timpurie, problemele psihosociale și reușita școlară”, a spus Boivin.
Concluzia? Tratamentul medical timpuriu, început încă de la vârsta de 6 luni, probabil nu este suficient pentru a aborda deficiențele neurocognitive asociate cu HIV, chiar dacă ajută să menținem copiii în viață și mai sănătoși decât ar fi fără tratament. La acești copii, tratamentul trebuie început chiar mai devreme, pentru a îmbunătăți rezultatele neurocognitive pe termen lung.
„Va trebui să completăm îngrijirea pe termen lung și sprijinul cu intervenții comportamentale reale”, a spus Boivin.
La asta lucrează deja Boivin și colegii săi. La începutul acestui an, Boivin a primit un grant de 3,2 milioane de dolari pentru 5 ani, pentru a-și continua activitatea cu copiii afectați de HIV în Uganda și Malawi.
Prin această subvenție, cercetătorii vor investiga modul în care jocurile cognitive create de MSU pot servi ca instrumente de evaluare neurocognitivă, de îmbogățire și, eventual, de reabilitare.
Boivin speră că rezultatele ambelor studii vor ajuta acest model de evaluare neuropsihologică să devină o parte considerabilă a beneficiului adus de îngrijirea pentru copiii afectați de HIV.
„Adesea este trecut cu vederea sau privit ca o gândire retrogradă, dar, spre deosebire de alte domenii ale monitorizării medicale, evaluarea neuropsihologică ajută într-adevăr la înțelegerea a cât de bine copiii se vor adapta și vor funcționa în școală, acasă, în comunitate și în societate în general”, a spus Boivin. „Este cu adevărat ceea ce ne leagă cel mai direct de povara umană a bolii”.
Traducere: Dan Erușevschi