img
Și râs, și lacrimi. Cum luptăm cu depresia postnatală? 15 Septembrie 2015

Șapte din zece mame se confruntă cu depresia postnatală. Puține însă recunosc acest fapt, or, a fi tristă și deprimată când ți s-a născut un copil, nu este unul dintre cele mai plăcute lucruri. În același timp, de luptat cu depresia postnatală este imperativ. Cum anume trebuie să o facem, ne povestește psihologul Inna Vutcariov, comentând reflecțiile tipice ale femeii care tocmai a devenit mamă.

 

Ceva nu este în regulă cu mine… Unde este acea dragoste maternă atotcuprinzătoare? Copilul are deja câteva săptămâni, iar eu nicidecum nu mă pot obișnui cu el, nu știu din ce parte să mă apropii de el, nu înțeleg de ce plânge…

Există un asemenea concept de instinct matern, care se dezvoltă la femeie pe parcursul sarcinii, în timpul nașterii și imediat după. Numeroasele studii neurobiologice dovedesc că anume instinctul matern o ajută pe femeie să simtă copilul la distanță, să audă cele mai șoptite articulații ale acestuia, să îl înțeleagă fără cuvinte și, nu mai puțin important, să reziste la solicitări fizice sporite, fără a fi agresivă. Instinctul matern se produce aproape la toate femeile care devin mame. Cu regret însă acesta nu are nimic în comun cu sentimentele pe care le nutrim față de copilul nostru și care sunt numite dragoste maternă. Dragostea față de propriul copil se formează în același fel ca și dragostea față de oricare altă persoană, adică în timp. Este firesc faptul că mama are nevoie de timp pentru a se obișnui cu micuțul, să învețe să îl perceapă așa cum este, să conștientizeze unicitatea lui și faptul că maternitatea este pentru totdeauna. În plus, după sarcină în organismul femeii deja nu se mai produce aceeași cantitate de endorfină ca înainte și de aceea multe femei simt o stare de depresie, apatie, sunt permanent indispuse. Nu vă învinovățiți dacă imediat după nașterea copilului nu plângeți de fericire: pur și simplu aveți nevoie de ceva timp pentru a învăța să vă iubiți micuțul și a vă obișnui să trăiți o viață nouă. În primul an de viață al copilului, cel mai important lucru este să îi ocrotiți sănătatea și să îi oferiți posibilitatea de a-și dezvolta capacitățile. Restul va veni de la sine.

Toată viața mea seamănă cu Ziua Marmotei – fiecare zi e la fel ca cea de ieri, nu am timp nici măcar să mă spăl pe cap, sunt foarte obosită, uneori pur și simplu mă așez și-mi plâng de milă, pentru că altcuiva nu-i este milă de mine.

În acest caz este foarte important să implicați soțul. De exemplu, când vine de la serviciu, dați-i timp să petreacă cu micuțul – o oră, două, cât va reuși, important este să li se formeze la ambii propriile obiceiuri serale. Ar putea fi o plimbare, îmbăierea, lectura cărților, orice. Important este ca acest ritual să îl facă doar soțul și nimeni altcineva. Și în aceste momente nu trebuie să vă implicați cu sfaturi și indicații. Tata este o persoană la fel de apropiată copilului ca și mama. Și credeți-mă, tații se pot descurca cu cei mici la fel de bine ca și mamele. Doar că nu întotdeauna li se permite să o facă.

Dacă însă din anumite motive soțul nu poate petrece mult timp cu copilul sau creșteți de una singură copilul, implicați bunicile, surorile, nepoții etc. Cu cât mai devreme veți admite în zona de confort alte persoane, cu atât mai devreme copilul va învăța să socializeze cu alte persoane și nu va depinde sută la sură de părinți. În ceea ce ține de bunici, rețineți că ele pot să ofere copilului ceea ce dumneavoastră nu îi puteți oferi, pentru că aceasta este o relație deosebită, care se poate dezvolta doar între nepot și bunică sau bunel.

În sfârșit, dacă nu aveți chiar atât de multe rude sau acestea nu pot să stea uneori cu copilul, căutați comunități ale mamelor tinere. Asemenea grupuri sunt foarte numeroase pe internet și rețele de socializare. Dumneavoastră însevă puteți înființa un astfel de club dacă vă reuniți cu mamele pe care le cunoașteți. Asemenea întâlniri vă permit să vă relaxați, să vă odihniți de treburile cotidiene și să vă împărtășiți experiența. Rețineți: cu cât este mai deschisă, mai împlinită și mai sănătoasă este mama, cu atât mai deschis, mai împlinit și mai sănătos va fi copilul. De aceea, depuneți un mic efort pentru a vă smulge din cercul vicios al grijilor cotidiene, iar lacrimile nu sunt decât o reacție de protecție a organismului.

shutterstock_94092901

Soțul nu mă mai observă, acum el permanent vorbește doar despre copil: ”Dar oare nu-i este frig, nu este flămând?”. Acum toată viața noastră se rotește în jurul lui, nu putem merge nicăieri, nu ne putem permite nimic, nici măcar dragoste nu putem face ca oamenii normali.

Așa a aranjat natura că atunci când se naște copilul, se produc schimbări nu doar cu femeia, ci și cu bărbatul. În particular, la cei din urmă scade nivelul de testosteron, respectiv, scade libidoul. De aceea pur și simplu smeriți-vă cu faptul că în primele câteva luni viața se va roti în jurul copilului, cât de trist nu ar suna aceasta. În această perioadă este foarte important să păstrați relațiile afectuoase dintre soți. De aceea, dacă aveți posibilitatea să lăsați copilul cu cineva dintre rude, petreceți acest timp nu separat, ci împreună cu soțul/soția. Un sfat foarte important: străduiți-vă să discutați în acest răstimp despre orice cu excepția copilului. Aceasta vă va ajuta să vă relaxați și, în același timp, să nu vă distanțați unul de celălalt.

De ce să mă mai machiez, să-mi cumpăr haine noi, cosmetică, accesorii? Oricum nu se uită nimeni la mine, pentru că ies din casă doar după lapte sau până la nisiparniță.

Adevărul este că maternitatea în sine schimbă foarte mult autopercepția: femeia se maturizează brusc și consideră că cel mai important lucru în viață ea l-a realizat deja, de aceea își poate permite acum să se relaxeze și să nu-și mai facă griji de lucrurile care i se părea în trecut importante, precum aspectul exterior, propriul stil, frumusețea, îngrijirea de sine însăși. În familie însă trebuie să existe obligația de a avea grijă de propria persoană, de a se îmbrăca îngrijit, de a fi întotdeauna în tonus. Doar astfel te poți impune pe tine însăți, după o noapte nedormită și trei alăptări, să-ți aranjezi părul, să te machiezi, să-ți faci manichiura. Nu uitați că femeile care după naștere continuă să îngrijească de ele însele, depășesc mult mai repede depresia postnatală. Dacă nu vreți să o faceți pentru sine, gândiți-vă la copiii voștri. Dacă fetița o vede permanent pe mama îmbrăcată într-un halat pătat de terci și cu părul nespălat, la fel va umbla și ea, în haine murdare și cu părul încâlcit. Dacă băiețelul va urmări permanent o mamă de felul acesta, la maturitate își va alege o parteneră de viață asemănătoare și va menține în familia sa o atmosferă similară.

Când copilul meu se îmbolnăvește, mi se duce inima în călcâie, devin foarte nervoasă, nu mai mănânc, la fiecare 5 minute îi verific temperatura, mi se pare că se va întâmpla ceva cu el etc.

Orice boală este întotdeauna o încercare pentru mamă. Dacă însă veți respecta câteva principii, vă veți păzi sistemul nervos și veți suferi mai puțin ori de câte ori vi se va îmbolnăvi micuțul. În primul rând, până la nașterea copilului găsiți un medic terapeut bun la care veți putea apela oricând în caz de necesitate. În al doilea rând, niciodată nu tratați copilul de sine stătător. Nu urmați sfaturile de pe internet sau de la vecini, prieteni, colegi. Întotdeauna adresați-vă după consultație la specialist. În al treilea rând, nu panicați și nu întreprindeți acțiuni pripite. Dacă nu reușiți să vă învingeți îngrijorarea, cereți ajutorul soțului. El ar putea să ducă copilul la medic, să doarmă alături de el noaptea, să se plimbe cu el sau să-l hrănească.

Femeia nu poate să lucreze și, concomitent, să educe copilului, este o aberație. Iar toate aceste celebrități care la o lună după naștere ies în public pe tocuri, nu sunt mame adevărate, fiindcă copiii lor sunt cea mai mare parte a timpului cu bona, sunt educați de o femeie străină.

Dacă este vorba despre primul an de viață, într-adevăr, aceasta este o perioadă foarte importantă și este preferabil ca acest timp copilul să-l petreacă cu mama, or, pe parcursul primului an de viață la copil se formează sentimentul de siguranță față de lumea exterioară și, de asemenea, se formează granițele personalității. Nici o altă persoană nu o poate înlocui pe mama la această etapă din viața copilului, deoarece mama își înțelege micuțul fără cuvinte și doar mama este capabilă să îi satisfacă toate necesitățile. Dacă mama nu poate să stea acasă cu micuțul cel puțin în primul an, este preferabil să iasă la muncă când copilul va împlini jumătate de an. Perioada maximală de timp pe care copilul o poate petrece liniștit fără mama este de 4-5 ore. Varianta ideală este să respectați acest grafic cel puțin până la 3 ani. Dacă copilul începe brusc să se îmbolnăvească des, aceasta ar putea fi un indiciu că îi lipsește dragostea, căldura, tandrețea mamei. Nu uitați să separarea de copil este foarte ușoară, dar este mult mai complicat să fii o mamă bună. De aceea eu nu recomand ca mama să facă carieră în detrimentul necesităților copilului.

shutterstock_72416341

Nu-i nimic… Iată el va crește și totul va trece …

Există un proverb foarte înțelept: copil mic – probleme mici, copil mare – probleme mari. Niciodată nu va fi mai ușor: fiecare vârstă are propriile temeri, îndoieli, încercări. În același timp, fiecare vârstă are farmecul său, de aceea prețuiți clipele care nu se vor mai repeta: păstrați primele desene, notați primele cuvinte, înregistrați video primii pași, fiindcă copilul nu este o povară, ci o bucurie. Totodată, ceasta este și o muncă zilnică asupra propriei persoane și doar de voi depinde rezultatul acesteia.

Elena Derjanschi