Octombrie se consideră, tradițional, luna informării și sensibilizării privind cancerul glandei mamare. Nu aveam cum să ocolim acest subiect, întrucât în momentul de față, potrivit datelor OMS, cancerul glandei mamare este cel mai răspândit tip de cancer printre femeile din întreaga lume, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. În Moldova din cauza cancerului glandei mamare mor anual circa 500 de femei; zilnic în țară se înregistrează aproximativ 22 de cazuri de tumori maligne în general.
Noi am hotărât să nu îmbâcsim internetul cu un alt articol despre ce este mamografia și câte staruri cu renume mondial au învins această boală cu ajutorul credinței, eforturilor și sprijinului fanilor. Astăzi publicăm 10 lecții pe care le-a însușit unul din colaboratorii organizației noastre, trecând prin experiența cancerului mamei sale.
Cancerul întotdeauna vine pe neașteptate
Știți cum se întâmplă de obicei: astăzi servești ceai cu mama ta și discuți meniul pentru cina, iar mâine dimineața o ia ambulanța cu o criză de colică renală și peste câteva ore ea te telefonează și-ți spune: ”Eu am cancer. Rinichiul trebuie extirpat. Gândește-te ce ai vrea să mănânci la cină cât timp eu voi fi la spital, voi veni deseară acasă și voi găti…”. Deși, bineînțeles, dacă omul are grijă de sănătatea sa și se iubește pe sine, el nu va lăsa fără atenție febra care nu scade o săptămână la rând, durerile de cap care persistă o lună întreagă și sângele din urină care durează timp de jumătate de an. Totuși, potrivit statisticilor Institutului Oncologic din Chișinău, pentru majoritatea covârșitoare a oamenilor noștri asemenea simptome sunt fleacuri și mie îmi pare foarte rău pentru ei.
Răceala este un fleac
În general, pentru persoanele care au supraviețuit cancerului și pentru apropiații acestora, asemenea lucruri precum răceala, bolile menstruale sau un picior frânt sunt niște fleacuri, pentru că de toate acestea te poți vindeca, toate acestea pot fi depășite. Când însă ești diagnosticat cu cancer, nimeni nu îți poate spune 100% dacă te vei vindeca sau nu, cât ți-a mai rămas de trăit și dacă vei putea, după 20 de cure de chimioterapie, să exiști cel puțin o zi fără lapiramidă sau Cerucal.
Niciodată nu le plângeți de milă celor grav bolnavi
Adică acasă, încuindu-vă în casă, puteți chiar să udați florile cu propriile lacrimi, însă în prezența persoanei care are cancer trebuie să faceți tot posibilul pentru a vă abține de la plâns și a nu pronunța stupidități de felul: ”Nu te mai frământa așa, acesta nu este cel mai grav lucru în viață… ”. Aceasta pe bune este cel mai grav lucru în viață, pentru că în fiecare seară te culci cu singurele gânduri: te vei trezi oare dimineața sau nu.
Cancerul este pentru totdeauna
Acesta este, de asemenea, un adevăr, deoarece chiar și după cea mai reușită intervenție chirurgicală și zeci de cure de chimioterapie, cancerul poate reveni și, cel mai demoralizator este faptul că nu niciodată nu știi când se va întâmpla aceasta. De aceea fiecare vizită planificată la medic pentru persoana care a trecut prin experiența cancerului este ca ruleta rusească – sau ai noroc, sau nu. În schimb de fiecare dată când asistenta medicală îți aduce rezultate pozitive ai o dispoziție ca de Revelion: îți dorești să uiți de toate în alcool, să tragi o țigară și să te culci până la anul viitor.
Cancerul te face mai deștept
Nu în sensul direct, bineînțeles. Totuși atunci când te confrunți cu cancerul tu însuți sau alături de o persoană apropiată, niciodată în viață nu vei procura o cremă cu extract de lipitoare pentru tratamentul varicelei, de zece ori te vei gândi înainte de a comanda mâncare la McDonalds și vei reține odată pentru totdeauna că febra și diareea la un prunc nu sunt din cauza dinților, ci din cauza infecției intestinale care l-a afectat pe copil din cauza neglijenței părinților.
Caritatea este ceva normal
Atunci când ajunge vorba despre lupta pentru viață, nu prea ești tentat spre reflecții. Boala mamei mi-a făcut inima mai sensibilă și astăzi eu niciodată nu voi trece pe alături de o urnă pe care este reprezentat un copil chel din cauza chimioterapiei sau un bătrân care moare de foame. Eu voi scotoci toți banii pe care îi am în portmoneu și îi voi arunca acolo. Deoarece peste o lună eu oricum voi primi salariul, iar acest copil sau bătrân peste o lună s-ar putea să nu mai fie în viață.
Cel mai grav nu este cancerul în sine, ci chimioterapia
Și aceasta este adevărat. Și apropo, capul chel și o față fără sprâncene și gene este doar jumătate de necaz. Cel mai grav este ceea ce se întâmplă cu organismul după ce începe chimioterapia. Nu ai poftă de mâncare, nu vrei să bei, ai o vomă permanentă, diaree, dureri de cap, slăbiciune, nu te poți ridica de pe par și, sincer, nici nu ai dorința să o faci. Pentru că știi că mâine va fi o altă perfuzie, respectiv, jumătatea din imunitatea ta din nou va ajunge la veceu.
Cancerul poate fi prevenit
Există două metode sigure de prevenire a cancerului: prima – vaccinarea fetiței împotriva cancerului uterin și vaccinarea băiatului împotriva cancerului de prostată, mai multe vaccinuri nu există. A doua metodă – vizitele și investigațiile medicale regulate. Și una, și alta nu sunt încetățenite la noi, și una, și alta costă bani, efort și timp pe care poporului nostru îi pare rău să le sacrifice. Pe scurt, pur și simplu mergeți odată la policlinica oncologică și faceți coadă la un cabinet consultativ pentru femei și vă veți umple de impresii pentru întreaga viață.
Moartea este o parte a vieții
Eu înțeleg că aceasta sună nițel straniu, însă cancerul este înfricoșător nu prin suferințele pe care le produce, ci prin așteptarea inevitabilă a morții. Adică în fiecare zi îi telefonezi omului drag și îl întrebi cum se mai simte în timp ce în sinea ta calculezi estimativ pe cine vei chema la înmormântare, unde ai putea comanda un sicriu mai decent și dacă ai putea să renunți în general al coroanele funerare. Toate acestea sunt realitatea și înșiși bolnavii oncologici de cele mai multe ori suferă nu din cauza durerii sau indigestiei, provocate de chimioterapie, ci de conștientizarea faptului că zilele le sunt numărate și se poate sfârși în orice clipă. Și aici scenariul se potrivește teoriei necazului: la început te mânii, apoi plângi în hohote, după care ai vrea să îți tragi un glonț în cap, apoi ești inspirat să îi scrii lui Malâșeva și, în cele din urmă, te calmezi și primești plăcere de la viață. Așa cum este ea. Mai mult, înțelegi că moartea este ceva normal, e ca un circuit în natură. Astăzi cineva a murit, mâine cineva se va naște, totul e ok.
”Tsigel, tsigel, ah-lu-lu”!
Uneori, când cad de oboseală după o zi de muncă încordată și epuizanta funcție de părinte, aș vrea să mă culc pe pat, să-mi ridic picioarele, să privesc o comedie americană stupidă și să mor încet de oboseală. În asemenea momente eu, nu știu de ce, îmi amintesc de mama, căreia, după a două recidivă medicul i-a spus: ”Păi, vreo jumătate de an mai trăiți și apoi vom vedea”. Aceasta s-a întâmplat acum trei ani. Recent m-a telefonat mama și îmi spune ”Am o veste trăsnet!” și a început să îmi povestească despre plimbarea ei la Mariinka, despre noile mocasine din piele de reptilă, despre planurile de vacanță, despre succesele la serviciu și, în încheiere, mă întreabă: ”Ascultă, eu mi-am cumpărat aici un notebook, dar nu știu cum să folosesc facebook-ul, îmi explici cum să o fac?”