img
În grădina publică Ștefan cel Mare s-a desfășurat acțiunea prilejuită de Ziua Internațională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA 18 Маi 2014

Astăzi, 18 mai, în grădina publică Ștefan cel Mare (Scuarul Europei) s-a desfășurat acțiunea prilejuită de Ziua Internațională de comemorare a persoanelor decedare de SIDA, în finalul căreia s-a dat startul oficial al Caravanei Auto ”PENTRU VIAȚĂ 2014”.

La Memorialul dedicat victimelor SIDA s-au adunat de dimineață oameni viața cărora, într-un fel sau altul, este marcată de această maladie. Printre cei prezenți au fost voluntarii și colaboratorii organizațiilor ”Inițiativa Pozitivă”, ”Pas cu Pas”, ”Mamele pentru viață” și altele. Oaspeții de onoare ai acțiunii au fost Valentina Buliga, Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Luminița Suveică, medic-șef al Centrului Municipal de Sănătate Publică; Svetlana Plămădeală, coordonator UNAIDS în Moldova; Svetlana Cotelea, viceministru al sănătății, precum și interpreta DARA, Ambasadoarea Panglicii Roșii în Moldova.

În cadrul acțiunii cei prezenți au ținut un minut de reculegere în memoria persoanelor viața cărora a fost secerată de epidemia SIDA, după care au fost lansate baloane albe, simbol al mesajului pentru acei care nu mai sunt printre noi. În încheierea acțiunii participanții au aprins lumânări pe o țesătură specială sub forma panglicii roșii.

Iată ce ne-a relatat despre acțiunea respectivă Ruslan Poverga, fondatorul organizației ”Inițiativa Pozitivă”: ”Acțiuni similare se desfășoară astăzi în întreaga lume, nu doar la noi. Am pledat intenționat pentru locul din preajma memorialului în cinstea persoanelor decedate de SIDA, inaugurarea căruia a acut loc primăvara trecută. În acest an am adăugat la memorial un panou electronic informativ care va funcționa non-stop, afișând diverse date informative, spre exemplu câte persoane HIV infectate sunt înregistrate în Moldova, câte persoane au decedat de SIDA etc. Imediat după încheierea acțiunii, în cadrul Caravanei Auto ”PENTRU VIAȚĂ 2014”, 22 de voluntari și colaboratori ai organizației pornesc
într-un turneu prin 8 orașe ale Moldovei cu 12 autoturisme. În fiecare oraș vom fi întâmpinați de organizații partenere, care se vor implica în organizarea unor activități importante de prevenire și informare a populației privind HIV/SIDA și narcomania. O atenție deosebită vom acorda comunicării și suportului oferit nemijlocit persoanelor care trăiesc cu HIV, utilizatorilor de droguri și celor care se află în remisiune. Astăzi simt o responsabilitate enormă atât pentru mine însumi, cât și pentru echipa noastră. Noi facem și vom continua să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca viața acelor care trăiesc cu HIV să nu se deosebească prin nimic de viața oricărei alte persoane”.

10334437_10201066477743887_8642687476425571976_n10295774_628619087222656_4491223379917166053_n

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md