img
Spune NU fumatului! Acțiunea de protest ”Fumatul scurtează mandatul” 17 Iulie 2014

Astăzi, 17 iulie, în fața sediului Parlamentului RM, s-a desfășurat acțiunea publică ”Fumatul scurtează mandatul”, organizată de Centrul ”PAS”, în comun cu Consiliul Național ONG și Consiliul Național pentru Participare. La acțiune au participat reprezentați ai comunităților PHS și UDI. Acțiunea a urmărit scopul de a îndemna deputații să adopte proiectul de lege privind modificarea și completarea actului legislativ nr.35 din 04.02.2013 (Legea cu privire la controlul tutunului și articolelor din tutun).

La acțiunea de protest au participat zeci de cetățeni de diferite vârste, cărora nu le este indiferentă problema fumatului. Toți participanții și-au pus demonstrativ măști speciale, care protejează de fumul de tutun și au scandat lozinci împotriva fumatului și comercializării articolelor din tutun.

Iată ce ne-a spus una dintre participantele acțiunii, Maria, care a venit la protest împreună cu fetița sa de trei anișori: ”Am aflat despre această acțiune de pe rețelele de socializare și am decis să vin, pentru că mie, ca și mamă, nu-mi este indiferent cu ce aer respiră copilul meu. Adesea mă confrunt cu șoferi de microbuze de rută care fumează la volan, le fac observație, privind drept răspuns o porție de mitocănie. Cred că după adoptarea legii, persoanelor nefumătoare le va fi mai ușor să respire”.

photo 4

Ghenadie Țurcan, expert în sănătate și unul din organizatorii acțiunii, consideră că asemenea acțiuni de protest le reamintesc deputaților că datoria lor este să-și asume responsabilitatea pentru legile adoptate în fața cetățenilor care i-au ales. În anul 2013 a fost efectuat un sondaj în rândurile populației, rezultatele căruia au constatat că 87% din populație se pronunță pentru interzicerea completă a fumatului în locurile publice și sunt gata să voteze pentru acele partide, programele cărora conțin adoptarea unei asemenea legi.

”Eu sunt împotriva fumatului în locurile publice și sunt foarte impresionat de exemplul Rusiei și SUA pe teritoriul cărora fumatul este interzis în orice loc. La noi însă se fumează în parcuri, pe terenurile de joacă, lângă spitale și maternități. Mai mult, țigările pot fi cumpărate chiar de un copil! Eu sunt ferm convins că adoptarea modificărilor corespunzătoare la legea care astăzi poate fi interpretată la latitudinea oricui, va salva multe vieți”.

Astăzi în Moldova sunt aproximativ 700 de mii de fumători, jumătate din ei mor din cauza maladiilor asociate fumatului. Asociația ”Inițiativa Pozitivă” își exprimă suportul față de organizatorii acestei acțiuni de protest și se obligă să-și informeze cititorii despre evoluția evenimentelor.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md