img
Psihologul Tatiana Topal: Frumusețea terapiei prin artă constă în faptul că rezultatul se simte instantaneu 06 Аugust 2014

Timp de peste șase luni, în incinta Centrului Social Regional ”Renașterea”, în fiecare săptămână se adună femei de diferite vârste, pentru a participa la activitățile de terapie prin artă, desfășurate de psihologul organizației ”Mamele pentru viață”, Tatiana Topal. ”Nimic deosebit”, veți spune dumneavoastră. ”Dar iată că nu”, vă va răspunde Tatiana și va avea perfectă dreptate. Aceste activități nu descoperă doar potențialul creativ al persoanei, ci o ajută să se clarifice cu conflictele interne, normalizează starea emoțională, eliberează de temeri, ridică aprecierea de sine și…. despre celelalte beneficii ne va relata Tatiana însăși.

Tanea, de cât timp și cât de des organizezi sesiunile de terapie prin artă printre beneficiarii Centrului Social ”Renașterea”?

Ideea pentru sesiuni de terapie prin artă a apărut în procesul de consultare, acum jumătate de an, când am observat că multe beneficiare se confruntă cu probleme similare. În luna februarie am organizat prima întâlnire care a plăcut foarte mult clientelor mele, după care am început să organizăm întâlniri similare în fiecare săptămână.

1148921_425232080955312_1526438415_n

În ce constă terapia prin artă? Cu alte cuvinte, ce anume faceți acolo?

Fiecare activitate este unică: desenăm cu pensula și cu mâinile, modelăm din plastilină și aluat, medităm, uneori dansăm, însă de fiecare dată este ceva neobișnuit, întrucât activitățile sunt create de fetele înseși.

Spune-ne mai detaliat despre o activitate standard de terapie prin artă? Cum se desfășoară?

Noi nu avem standarde sau planuri elaborare. Terapia prin artă este un tip al psihoterapiei bazată pe artă și creația, domenii în care, după cum se știe, totul este imprevizibil. Oricum, voi încerca să vă spun totuși câte ceva. Activitatea întotdeauna începe cu o discuție plăcută la o ceașcă de ceai. Pentru mine este foarte importanta să creez o asemenea atmosferă în care fetele se pot relaxa și se pot simți confortabil. După aceasta are loc o mică meditație pe o anumită temă. Subiectul meditației se naște în procesul discuției, când creăm împreună un anumit mediu și stare de spirit. După meditație, de regulă, desenăm. Fetele încearcă să reprezinte sentimentele sale, trăirile și dorințele care s-au născut în procesul de meditație. Acesta este, indubitabil, cel mai interesant proces, deoarece desenul permite o cufundare completă în tine însuți, când nu mai observi scurgerea timpului și oamenii din jurul tău. Fiecare mișcare a pensulei e ca și un cuvânt noi care exprimă ceva. Pe mine aceasta mă fascinează în mod deosebit. Atunci când desenele sunt gata, la dorință, împărtășim unele cu altele ceea ce am vrut să reprezentăm pe hârtie, inclusiv trăirile din cadrul procesului însuși.

Pentru cine este indicată o asemenea terapie?

10173551_445569068921613_960463205_n

Eu, mai degrabă, aș porni de la contrariul, adică cui nu îi este indicată. Contraindicații pot fi doar în cazul unor patologii psihice grave, precum stările maniacale, dereglarea conștiinței ș.a. Astfel, în principiu, terapia prin artă se potrivește aproape tuturor. Bineînțeles, nu toți sunt de acord cu productivitatea, utilitatea și necesitate ei, dar eu pot spune cu siguranță că există o mulțime de probleme care pot fi depășite anume cu ajutorul terapiei prin artă. În primul rând, este vorba de stres, depresie, indispoziție, trăirea respingerii emoționale din partea altor oameni, sentimentul singurătății, conflicte interpersonale, insatisfacție de relațiile familiale, gelozia, angoasa, temerile, fobiile, subaprecierea – toate acestea se întâlnesc foarte frecvent printre oamenii care trăiesc cu HIV, persoane care intră în numărul beneficiarilor noștri.

Cum le explici pentru ce ei, oameni maturi, se ocupă cu desenul, modelarea etc.?

Nu vrea este cazul să le explic ceva. Frumusețea terapiei prin artă constă în faptul că rezultatul se simte instantaneu, nu este nevoie să aștepți o săptămână, două sau o lună. Însușii procesul de creare a produsului terapiei prin artă este o modalitate de corecție, de tratare a ceea ce ”doare” înăuntru. Partea mea este doar să le propun fetelor să aibă încredere, să urmeze toate instrucțiunile fără îndoială și fără frică, iar sensul activității ele îl înțeleg singure în procesul activității și după încheierea acesteia.

1959535_425232037621983_173510501_n

Care este vârsta minimă și maximă a participanților terapiei? Printre ei sunt și bărbați sau doar femei?

În grupul meu sunt doar femei cu vârsta medie cuprinsă între 35-45 de ani. Dar, de fapt, sexul și vârsta nu au nicio relevanță. Contează doar dorința și, după cum am menționat anterior, disponibilitatea de a avea încredere. Nu întotdeauna și nu toți sunt pregătiți să-și deconecteze ”mintea” care spune, de exemplu: ”Eu doar sunt bărbat! Cum să stau acolo întins și să-mi imaginez fluturași, iar apoi însă să îi și desenez?!” sau ”Cum așa? Eu să desenez, iar apoi toți să privească? Eu nu sunt bun la desen…”. Iată de ce acum în grupul meu sunt doar femei. Bărbații deocamdată nu manifestă o asemenea dorință. În același timp, nici fetele nu sunt încă pregătite să îi accepte în acest anturaj.

Îți amintești de vreun tablou / obiect de artă deosebit de original care a fost creat de beneficiari în procesul terapiei prin artă?

Sincer, este dificil să aleg un obiect anume, pentru că fiecare produs este o capodoperă! Nu este un simplu tablou sau statuetă, ci un obiect umplut de emoții, sentimente, dispoziție. De fiecare dată fetele mă uimesc pe mine și pe ele însele prin ceva nou. Dacă totuși ar trebuie să menționez ceva deosebit, aș remarca obiectele noastre de artă pe care le-am creat din aluat. Ele au reprezentat fericirea noastră. La început le-am modelat, iar apoi le-am pictat. A ieșit ceva foarte neobișnuit!

Au fost cazuri când în procesul de terapie prin artă persoana își descoperea talente ascunse pentru desen, creare de obiecte de artă etc.?

Da, bineînțeles. Fiecare femeie care a fost la activitățile noastre afirma că nu poate deloc desena. Acum însă, vă asigur, fiecare participantă a grupului are stilul său de creare a desenelor și o frumusețe deosebită, unică. Adică talentele, fără îndoială, sunt scoate la iveală.

Dar cazuri când persoana la sfârșitul activității începea să plângă sau să se indispună au fost?

10177940_445568862254967_313470692_n

De regulă, aceasta se întâmplă în timpul meditației. Cufundându-se în sine, în subconștientul său, omul se confruntă față-n față cu amintirile sale, gândurile ascunse, temerile sale, trăirile dramatice din copilărie, iar acestea nu îl pot lăsa indiferent. Este un subiect care întotdeauna îi atinge profund pe participanți, este vorba despre întâlnirea cu copilul său interior. În cadrul meditației persoana se întâlnește cu sine însuși la vârsta copilăriei, de exemplu, la cinci sau șapte ani, discută cu el, îi dăruiește dragostea de care are nevoie. Anume aici încep lacrimile. Acesta este întotdeauna un indiciu bun, pentru că terapia prin artă este destinată să prelucreze ceea ce ne-am străduit să suprimăm timp îndelungat. În procesul desenării, de cele mai multe ori, beneficiarul fixează deja emoții pozitive, se umple de ele și anume nu acest rezultat rămâne.

Te-ai gândit cumva să organizezi o expoziție a celor mai reușite lucrări?

Fetele nu sunt împotrivă, iar sunt pentru! Ar fi bine să se bucure toți împreună cu noi, iar apoi poate chiar să ni se alăture!

Dacă doriți să participați la activitățile de terapie prin artă, contactați-ne la numărul: 068090802 sau expediați-ne solicitările la adresa de e-mail: [email protected]

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md