Caravana Auto ”PENTRU VIAȚĂ 2014”. Destinația – Bălți

Caravana Auto ”PENTRU VIAȚĂ 2014” se apropie de final și, tradițional, vă relatăm, dragi cititori, cum
s-au desfășurat evenimentele din ultimele două zile ale caravanei la Bălți.

În prima zi, înainte de intrarea festivă în capitala nordică, participanții localnici ai caravanei, în special clubul automobiliștilor din Bălți, au manifestat inițiativă și s-au pregătit să însoțească coloana caravanei prin oraș. Apoi participanții s-au îndreptat în direcția Centrului Social ”Viață cu speranță”. După discursurile și activitățile de salut în incinta Centrului Social, toți participanții caravanei au aprins lumânări în memoria persoanelor decedate de SIDA.
De asemenea, în prima zi de aflare la Bălți, echipa caravanei a desfășurat o acțiune de informare a populației, ieșit în străzile orașului și distribuind tuturor doritorilor panglici roșii, autocolante pentru automobile, pliante informaționale. Alți câțiva membri ai echipei au organizat un trening pentru tinerii cu inițiativă privind dezvoltarea activismului și abilităților de comunicare, informându-i, de asemenea, despre platforma de comunicare ”Lumea Mea”, coordonată de către asociația ”Inițiativa Pozitivă”.

În aceeași zi, în IP nr.11 din orașul Bălți, s-a desfășurat a treia semifinală din cele trei planificate a jocului intelectual ”Brain Ring”, în cadrul campaniei ”Solidari pentru viață”, organizată de asociația ”Inițiativa Pozitivă” și ”Viața Nouă” în comun cu Departamentul Instituțiilor Penitenciare. Câștigătorii jocului intelectual au devenit deținuții IP nr.17 din orașul Rezina. Participanții turneului au dovedit un nivel înalt de cunoștințe vizavi de subiectele discutate și au răspuns cu facilitate la cele mai dificile întrebări.

A doua zi participanții caravanei au vizitat membrii comunității PHS aflați în dificultate care trăiesc în condiții precare. Băieții le-au oferit un ajutor practic, cu fapta, precum și cu pachete alimentare și soluții de curățare.

La 30 mai, în ultima zi a caravanei, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor ”Panglica Roșie” la care au participat circa o sută de persoane. Reprezentanți ai administrației publice locale, colaboratori și voluntari ai organizațiilor nonguvernamentale, medici, reprezentanți ai comunității – s-au adunat împreună pentru a înmâna sau a primi râvnitul premiu ”Panglica Roșie”. Ceremonia a fost moderată de Alla Donțu, iar programul artistic a fost susținut de interpreta și ambasadoarea ”Panglicii Roșii” în Moldova, DARA și de membra proiectului ”Aftershow”, Nicolet. Decernarea premiilor ”Panglica Roșie” s-a desfășurat la Bălți în premieră. Cei treisprezece deținători ai premiului ”Panglica Roșie” au fost nominalizați de o comisie de experți. Câștigătorii au primit diplome de onoare și cadouri simbolice.

Înainte de festivitatea de decernare, am reușit să discutăm cu Alla Iațco, președintele organizației ”Tinerii pentru dreptul la viață” din Bălți: ”Incidența HIV în Bălți este mult mai înaltă comparativ cu alte raioane. Oficial sunt înregistrate aproximativ 1500 de persoane cu HIV, iar neoficial, numărul ar putea fi de două ori mai mare. Mă bucur nespus că organizația noastră și multe altele au fost invitate la evenimentul de astăzi. Acest premiu motivează oamenii care investesc zilnic eforturi considerabile în lupta cu epidemia HIV. Spre exemplu, recent am elaborat și am implementat conceptul de teatru social. Actori sunt tineri simpli care au elaborat ei înșiși concepția de antrepriză teatrală pe subiecte cum sunt narcomania, HIV, traficul de ființe etc. Asemenea proiecte nu sunt singulare, avem zeci de proiecte similare, însă problema fundamentală constă în resursele umane, adică în oameni care adesea pur și simplu nu dispun de timp pentru activitatea de voluntariat. Însă noi căutăm soluții la această problemă”.

Iată ce crede despre premiile decernate una dintre deținătoarele ei, Elena Avramenco, președintele organizației ”Credința Nord”: ”Aceasta este o recompensă inestimabilă pentru munca noastră, care, adesea, este foarte complicată. De exemplu, noi și acum încă luptăm activ cu ignoranța populației rurale privind problemele ce vizează HIV/SIDA. Multe persoane care trăiesc în localități îndepărtate, nu cunosc practic nimic despre această infecție. Noi ne străduim să îi informăm într-un limbaj accesibil despre cei mai importanți factori ce vizează HIV/SIDA”.

Irina Serdiuc, secretatul Consulului Municipal Bălți, una dintre deținătoarele premiului, ne-a împărtășit impresiile sale: ”Făceam glume astăzi cu colegii: ”Se oferă premiile Oscar!” – atât de frumoasă și festivă a fost ceremonia de decernare a premiilor. Mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea ei. Noi întotdeauna ne bucurăm de colaborarea cu ONG-urile. Astăzi la Bălți sunt înregistrate 28 de asemenea organizații care ne sunt de un mare ajutor. În ceea ce ține de problemele HIV/SIDA, vă pot relata istoria mea. În anul 2004 m-am întâlnit pentru prima oară cu băieții din ONG care se ocupă de problemele HIV/SIDA. Mi s-a propus un ceai, iar eu, sincer, mă temeam să mă ating de ceașcă. După aceasta băieții mi-au oferit o cutie întreagă cu prezervative pentru că să mă simt în siguranță (râde). Înțelegi, în situație dificilă se poate pomeni oricare din noi, la orice vârstă. Important este să manifestăm dragoste și respect reciproc, atunci problema stigmei și discriminării cu care luptăm, pur și simplu, se va evapora”.

Așadar, Caravana Auto ”PENTRU VIAȚĂ 2014” s-a încheiat. Pe parcursul celor două săptămâni ale traseului, participanții caravanei au fost la Chișinău, Comrat, Cahul, Tighina, Râbnița, Orhei, Bălți.

”Avem o senzație plăcută de oboseală și sentimentele noastre acum sunt inexprimabile”, a mărturisit Ruslan Poverga, fondatorul asociației ”Inițiativa Pozitivă”. ”Am traversat multe orașe și am văzut diferiți oameni. Am întâlnit dintre acei care pe parcursul multor ani își investesc eforturile pentru ca situația epidemiei HIV să se schimbe. În același timp, am întâlnit și oameni care au obosit de această luptă continuă. Am văzut oameni viața cărora s-a schimbat cardinal datorită faptului că cineva le-a fost alături. Am întâlnit oameni care, fără sprijin și suport, se trec treptat din viață. Toate acestea își lasă amprenta unor sentimente amalgamate. Avem foarte mult de lucru. Este important să reținem că dacă vom renunța și vom ceda pozițiile, vom avea de luptat cu propria conștiință. Le mulțumesc cordial tuturor participanților acestei acțiuni și sunt sigur că în anul următor caravana va fi de proporții mai mari, cu o rezonanță mai mare și, ceea ce este esențial, va fi o acțiune utilă”.

Mulțumirea și recunoștința noastră este pentru toți partenerii și participanții acțiunii, care au sprijinit și au oferit ajutor pe parcursul întregului traseu al caravanei în organizarea și desfășurarea activităților planificate.

10367181_568147126636707_1326351238740704307_n 10300671_568147826636637_257792920560800566_n