img
(Russian) CERERE PENTRU DEPUNEREA SCRISORII DE INTENȚIE (EXTINDERE TERMEN LIMITĂ) Consultant pentru elaborarea Planului strategic de dezvoltare 05 Noiembrie 2014

sociația Obștească „Iniţiativa Pozitivă” implementează proiectul: ”Implicarea societăţii civile şi populaţiilor cheie în răspunsul naţional la HIV/SIDA”, care face parte din cadrul Programului: ”Reducerea impactului infecţiei HIV în Republica Moldova”, finanţat de Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei, Recipient Principal – Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS), Nr. contractului 045-CI/H/SSF/2013 și intenționează să aplice o parte din fonduri pentru contractarea serviciilor de consultanță în domeniul planificării strategice și elaborării Planului Strategic de activitate.

A.O. „Iniţiativa Pozitivă” invită Consultanții (persoane juridice) eligibili pentru a-și exprima intenția în prestarea serviciilor menționate mai sus.
Consultanții interesați trebuie să furniseze CV-ul cu informații care indică faptul că ei sunt calificați să presteze serviciile (descrierea serviciilor similare, experiență în condiții similare, disponibilitatea și competențe adecvate în rândul personalului, etc.).

Cerințele de calificare și baza de evaluare (criterii de evaluare):
Experiență generală – 30 puncte
• Companie/organizație specializată în servicii de consultanță în domeniul managementului;
• Experienţă în realizarea/crearea planurilor strategice de dezvoltare;

Experiență specifică – 40 puncte
• Experienţă în prestarea serviciilor de consultanță pentru organizații neguvernamentale;
• Experienţă în realizarea și implementarea sarcinilor similare în domeniul HIV/SIDA.

Experiență profesională, personalul-cheie – 30 puncte
• Personal calificat (cu studii superioare în domeniul managementului sau în alt domeniul aferent; cunoașterea la perfecție a limbilor română – rusă, etc.) în realizarea angajamentelor (minimum 2 persoane-cheie cu experiență în domeniul serviciilor de consultanță similare celor solicitate);
• Experiența personalului în minimum două misiuni similare în trecut.

Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda Consultants Qualification stabilită în Ghidul Băncii Mondiale: Guidelines: Selection and Employment of Consultants by World Bank Borrowers (ediţia curentă).

Pentru informaţii suplimentare referitoare la serviciile solicitate, vă puteţi adresa:
Dnul Alexandr Curașov, Director Executiv, A.O. “Inițiativa Pozitivă”
Tel.: 022 00-99-74/ 069328346
E-mail: [email protected]

Intențiile de participare pot fi trimise prin fax, poştă sau prezentate la adresa noastră de mai jos, până la termenul limită: 14 noiembrie 2014, ora 12:00.
A.O. “Inițiativa Pozitivă”
Adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str.Independenţei 6/2,
Fax: 022 66-38-50
E-mail: [email protected] sau initiativapositivă@gmail.com

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md