img
Eugen Tataru: Dacă vrei, vei găsi momente pozitive oriunde. Dacă nu vrei – nu vei găsi 28 Noiembrie 2014

Eugen Tataru, președintele ONG-ului ” MDFSA Consulting”, este încă un partener al acțiunii de caritate ”Faptele bune au culoare”. De ce se scrie atât de puțin despre el la noi, nu pot să-mi dau seama. Om de afaceri de succes, o persoană dedicată totalmente lucrului pe care îl face și care contaminează și pe alții cu acest sentiment. În interviul pentru oferit pentru site-ul nostru Eugen ne-a povestit prin ce se deosebește agricultura noastră de cea americană, ce trebuie să faci pentru a trăi bine în Moldova și de ce HIV nu este cea mai gravă boală a contemporaneității.

 

Eugen, să clarificăm pentru început câte companii aveți împreună cu soția (Rodica Tataru – nota redacției)?

Compania pe care am creat-o în comun este organizația neguvernamentală ” MDFSA Consulting”, apropo, aceasta este astăzi unul dintre liderii de pe piața din Moldova. Compania ”AQA” este rodul Rodicăi, rodul mei este compania ” DFSA”.

Întrucât în cadrul campaniei ”Faptele bune au culoare” în calitate de partener s-a implicat compania voastră comună ” MDFSA”, să discutăm despre ea. În ce scop ați înființat-o?

Am creat această organizație pentru a promova agricultura în Moldova. În cadrul activității noastre noi încercăm să implementăm în politica Ministerului Agriculturii diferite idei inovatoare care au fost brevetate în SUA, deși în ultimul timp atragem, de asemenea, și experți europeni. De fapt, primii ani de activitate au fost destul de grei, ne-am străduit să ne creăm o imagine și să câștigăm reputație, dar apoi am răzbit și am luat avânt.

De ce a fost greu?

Pentru că este foarte dificil să vinzi un avion unui indigen dacă nu i-l arăți mai întâi. În perioada URSS, Moldova era unul dintre cei mai importanți producători de produse lactate, carne, păsări, noi creșteam aproximativ 30 de milioane de animale anual. În cei 20 de ani de independență totul a fost distrus. Noi însă am decis să renaștem. Am luat drept model experiența fermierilor americani din statul Wisconsin. Spre fericirea noastră, ei ne-au spus următoarele: ”Băieți, ceea spre ce noi am mers timp de 60 de ani, voi puteți prelua și implementa chiar acum”. Bineînțeles, până a explica cuiva ce reprezintă tehnologiile inovatoare în agricultură, am fost nevoiți să învățăm noi înșine, inclusiv mulsul vacilor.

Adică chiar pe bune ați muls vacile?

Bineînțeles! Mai mult decât atât, trebuia să însușim și știința cum se strânge corect bălegarul, spre exemplu. Înainte de a începe lucrul în Moldova, am colaborat cu 39 de fermieri diferiți din SUA, noi aveam acces la laboratoarele păzite de FBI, vă imaginați?

Cum de ați reușit?

Prin farmecul meu (zâmbește).

10834031_10205140923183199_1464299173_n

OK, ne puteți explica diferența dintre percepția agriculturii la noi și în SUA?

Americanii percep agricultura ca pe o afacere foarte serioasă, de fapt, ca pe una dintre cele mai prestigioase afaceri. Noi însă le spunem copiilor: ”Dacă nu vei învăța, vei paște vacile”. În SUA afacerea agricolă se transmite din generație în generație și aceasta este un lucru firesc. De aceea, atunci când la noi vine un client și spune: ”Eu aș vrea să încep”, prima întrebare pe care i-o adresăm este ”Cine va continua afacerea Dumneavoastră?”. Ramura agricolă nu este o afacere de o zi. Oamenii investesc în afacerea lor eforturi colosale, nervi, timp și aceasta te educă foarte mult. Fermierii americani, apropo, sunt persoane foarte culte.

Adică ei nu sunt oamenii de pe câmp, cu paiul între dinți?

Ei sunt oameni foarte asigurați, care își pot permite foarte multe. Ei locuiesc în vile luxoase, merg ca mașini scumpe și, în același timp, nu se jenează, fiind milionari, să încalțe cizme de cauciuc și să pășească prin bălegar.

Când partenerii voștri americani vă întreabă despre Moldova, ce le răspundeți?

Voi răspunde prin cuvintele unui partener care a venit pentru prima oară la noi acum 8 ani. El a spus: ”Dacă voi marca Moldova pe harta lumii cu carioca, ea va ocupa un punct minuscul. Ea se învecinează cu țări mari și puternice, este afectată de conflictul Transnistrean. Și dacă timp de 20 de ani această țară a rezistat și continuă să se dezvolte, înseamnă că are potențial”.

De aceea încă nu ați plecat din Moldova?

Aceasta este o întrebare constantă în familia noastră.

Bine, să reformulăm întrebarea: ce vă ține aici?

Pe lângă părinți, bineînțeles, clienții mei. Simt o mare responsabilitatea pentru ei, nu îi mai pot abandona. Echipa noastră este ca o familie mare. Pe de altă parte, să știți că, de fapt, în Moldova se poate trăi bine.

De ce este nevoie pentru aceasta?

Să te înarmezi cu răbdare.

Dar de bani este nevoie?

Banii întotdeauna îi poți câștiga. De ei este nevoie și aici, la noi, și oriunde în altă parte. Totul depinde de om. Dacă vrei, vei găsi momente pozitive oriunde. Dacă nu vrei – nu vei găsi.

Eugen, există ceva ce încercați să le explicați clienților voștri de mult timp, iar ei nicidecum nu pot pricepe acest lucru?

Bineînțeles, se întâmplă aproape zilnic! Care este abordarea business-ului moldovenesc? Să cumperi mai ieftin și să vinzi mai scump. De aceea, când de mine se apropie cineva și începe să negocieze prețul, eu întotdeauna îi adresez o întrebare logică: ”De ce ai venit la mine cu un Mercedes atât de scump, și nu pe un Zaporojeț dacă vrei să cumperi mai ieftin?”. O altă problemă este atitudinea. Explic: pentru voi vaca este o vită, iar pentru americani – o regină, pentru că ea zilnic dă lapte care se vinde și aduce bani. Americanii au o atitudine respectuoasă, grijulie față de animalele de la fermă, deoarece dacă le creezi confort și toate condițiile necesare, animalele îți răspund cu recunoștință.

10834014_10205140922303177_1756764580_n

De la recunoștință la caritate. Dumneavoastră faceți caritate în cadrul afacerii pe care o aveți?

Opinia mea este următoarea – în afaceri nu trebuie să existe caritate. Dacă omul achită cel puțin 1 leu pentru cunoștințele pe care i le oferi, el te ascultă cu foarte mare atenție. Dacă însă îi oferi totul pe gratis, va uita imediat totul. Societatea noastră este foarte răsfățată de granturi și din această cauză apare lenea. Caritatea, în cazul nostru, rezidă în faptul că noi îi ajutăm omului să cumpere undița, însă să pescuiască trebuie el însuși.

Ce v-a determinat să vă implicați în acțiunea noastră ”Faptele bune au culoare”?

O primă rațiune ar fi că în trecut am fost medic. Cunoscând toată ”bucătăria” din interior, eu sunt ferm convins că medicina noastră are nevoie de ajutor. Apropo, anume din acest motiv am și renunțat la profesiunea de medic.

Adică ați trădat-o.

Din promoția mea 70% au plecat în altă sferă de activitate. În acel an țara noastră avea nevoie de maxim 200 de medici, iar în promoția noastră au absolvit peste 1000 de persoane. Era ireal să-ți găsești un loc de muncă. Revenind la întrebarea, de ce? Pentru că îmi este interesant să mă ocup de aceasta. Oamenii noștri care se ocupă de agricultură sunt foarte departe de toate maladiile acestea sociale, de cele mai multe ori ei nici nu realizează despre ce este vorba. Dar atunci când procură de la noi mărfuri marcate, atrag atenția asupra abțibildului, încep să dea întrebări, începi să le explici. De fapt, eu în general consider că banii puțin ce vor reuși să schimbe, însă dacă noi, pe parcursul acestei acțiuni vom atrage atenția asupra problemei HIV/SIDA în Moldova și vom sensibiliza cel puțin 200 de persoane din o mie, aceasta deja va fi o realizare. Cel puțin oamenii vor deveni mai toleranți, mai loiali, vor afla de unde, în general, apare această boală, cum se transmite. Eu sunt recunoscător primei mele profesii, deoarece datorită ei am înțeles că HIV nu este cea mai gravă maladie, există boli mult mai grave.

De exemplu?

Același cancer. Forma agresivă de cancer, în special, cancerul de sânge, răpune omul timp de câteva luni. Împotriva acestei boli deocamdată nu s-a găsit tratament.. În schimb pacienții HIV infectați, dacă sunt aderenți la tratamentul ARV, pot trăi o viață îndelungată, fără a fi un pericol pentru societate.

În acest moment sună telefonul lui Eugen. Timp de 10 minute am auzit trei Eugeni diferiți – un partener prietenos, un coleg grijuliu și un șef exigent, care încearcă să explice într-o limbă accesibilă cuiva cum să ajungă până la oficiu.

 

Eugen, ați putea numi trei calități ale unui angajat bun?

Nu există așa ceva, există calități ale unui manager bun. În spațiul ex-sovietic s-a păstrat stereotipul șefului sovietic: eu vin la serviciu posomorât și sumbru, toți își pierd conștiința și se năpustesc să lucreze, după care îmi raportează despre bilanțurile cincinalei. Aceasta niciodată nu a funcționat și nu va funcționa. În America, mexicanii necărturari, care nu știu nici măcar să scrie, fac excelent lucrul de veterinar pentru care studenții noștri pierd cinci ani de studii.

Aceasta pentru că au o dorință fierbinte de a lucra?

Nu, ci pentru că managerul se așează alături și le explică detaliat ce trebuie să facă lucrătorul și ce rezultate se așteaptă de la el. De menționat că acest mexican știe că pentru un lucru excelent el fie va fi premiat, fie va fi invitat la restaurant, fie i se va oferi o vacanță cu familia.

Adică bonusurile sunt un aspect important?

Da, pentru că dacă oferi din start omului un salariu mare, el se va relaxa și nu va face nimic. Omul, ca și un animal, trebuie să tindă, să aspire spre ceva. Dacă nu avem un scop, noi degradăm. Iar atunci când îți atingi scopul, noi vrem să fim evaluați și apreciați, doar că fiecare are nivelul său.

10822254_10205140923143198_370636004_n

Cine vă evaluează pe Dumneavoastră?

Noi avem relații interesante în cadrul companiei – pe mine mă evaluează echipa mea, iar eu evaluez echipa. Eu m-am străduit să organizez activitatea din cadrul companiei după sistemul francez Lezafer – să lucreze toți. Adică noi ne aflăm toți la același nivel, la noi lucrează toți, toți primesc salariu, bonusuri, toți își evaluează reciproc rezultatele.

Dar atunci când în cadrul companiei se produc gafe, cine e de vină – toți?

Nu, în acest caz, noi ne așezăm și clarificăm, ce și unde a funcționat deficient. Bineînțeles se întâmplă să acționăm și conduși de emoții, de toate se întâmplă. Însă eșecul nu este sfârșitul lumii, este doar un pretext de a trage o gură de aer și a continua.

Acum, având o experiență de mai mulți ani în spate, puteți prognoza succesul unui sau altui proiect?

Presupun că da. Cel mai curios este că atunci când omul vine la mine pentru prima oară, el se așteaptă la perspective fabuloase că totul va decurge bine. Eu însă de la bun început îi deschid omului ochii și îi spun direct că a fi fermier înseamnă că primii trei ani tu practic ești în afara familiei. Iată aici este foarte important să afli de la soție, de la copii dacă sunt dispuși să accepte această situație. Pentru că dacă soția ta iubită în fiecare seară înainte de culcare va spune: ”Știi, mie nu îmi place lucrul tău”, credeți-mă, timp de jumătate de an din afacerea voastră s-ar putea să nu rămână nimic.

În opinia Dumneavoastră, întotdeauna trebuie să existe un echilibru între afacere și familie?

Toți vorbesc despre aceasta, însă eu nu sunt sigur că aceasta este posibil.

Dumneavoastră Vă reușește?

Dacă voi răspunde ”Da”, familia mea nu va fi de acord cu acest răspuns. Bineînțeles, am mustrări de conștiință că nu acord timp suficient copilului meu. Deși noi ne străduim cel puțin o zi în săptămână, de la și până la, să petrecem cu fiul nostru.

V-ați dori ca fiul să continue afacerea Dumneavoastră?

Sarcina mea fundamentală este să-i ofer studii de calitate, iar mai departe, dacă va dori, va fi lângă mine. Deși eu aș vrea ca înainte de aceasta el să mai lucreze altundeva, ca cineva să mai strige la el, să-l mustre, ca să înțeleagă că nu totul în viață se dă atât de ușor.

Din câte înțeleg, nu vă pare rău să investiți în studiile și educația feciorului. În ce mai investiți fără părere de rău?

Înțelegeți, pentru mine banii nu sunt un idol, ci doar un instrument pentru atingerea scopului și atât. De aceea expresia ”îmi pare rău sau nu-mi pare rău” nu mă caracterizează. Banii trebuie să aducă bani. Doar că uneori aceasta îți reușește mai bine, alteori – mai puțin bine.

În cazul Dumneavoastră afacerea este pentru bani sau pentru plăcere?

În cazul meu, este deja un drog.

Ce faceți când vreți să lăsați totul?

Îmi mușc limba și lucrez mai departe.

Text: Elena Derjanschi
Foto: Dragoș Cojocaru

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md