img
Prima Doamna, Margareta Timofti pledează pentru drepturile femeilor utilizatoare de droguri din Moldova 20 Martie 2014

Prima Doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti, a efectuat în perioada 17 – 19 martie a.c. o vizită de lucru în capitala Austriei, Viena, la invitația Agenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC).

În cadrul programului, Margareta Timofti a participat la o sesiune paralelă a Comisiei Naţiunilor Unite privind Stupefiantele, cu tematica „Violența împotriva femeilor care consumă droguri – cele mai neglijate dintre cele mai neglijate”.

9În discursul său, Prima Doamnă a afirmat că comunitatea internaţională trebuie să întreprindă eforturi pentru a fi eliminate presiunile asupra femeilor în societate, inclusiv prin a li se oferi servicii ajustate la necesităţile lor speciale, între care asistență medicală reproductivă la preţuri accesibile, sprijin pentru îngrijirea copiilor,acces la educație, condiții de siguranță acasă, locuri de muncă decente cu salarii decente care să le permită să-şi întreţină familia, asistență juridică și chiar pentru auto-apărare. „Dar mai presus de toate, femeile au nevoie de egalitate: acasă, la locul de muncă, în societate”, a declarat Margareta Timofti.

Prima Doamnă, însoțită de expertul în cadrul Secției HIV/SIDA a Agenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității de la Viena, Zhannat Kosmukhamedova, a vizitat centrul „Frauenhäuser Wien”, care oferă adăpost și acordă servicii femeilor supuse violenței domestice și altor tipuri de abuz. Directorul instituției, Irma Lechner, a informat-o pe Margareta Timofti despre persoanele care solicită asemenea servicii. Aceasta a spus că femeile care sunt supuse abuzurilor de către soții sau partenerii lor pot fi adăpostite pentru o perioadă de până la șase luni, împreună cu copiii lor, și pot beneficia de servicii specializate de consultanță și consiliere.

DSCN6096Ulterior, Margareta Timofti a vizitat un centru care acordă servicii persoanelor consumatoare de droguri și fără adăpost – „Jedmayer- Suchthilfe Wien”. Principiul de bază pe care se bazează această instituție este „terapie, nu pedeapsă”. Persoanele dependente de droguri vizitează acest centru pentru a beneficia de tratament substitutiv. „Costurile pentru aceste tratamente sunt mari, dar considerabil mai mici în comparație cu cele care ar implica întreținerea în închisoare a unor asemenea persoane, în eventualitatea comiterii unor infracțiuni”, a spus managerul instituției, Robert Öllinger. Acesta i-a adus la cunoștință doamnei Margareta Timofti că în Austria, ca urmare a acestei abordări față de consumatorii de droguri, numărul persoanelor infectate cu HIV/SIDA în rândul utilizatorilor de droguri a scăzut în ultimii 25 de ani de la 40% la 2-2,5%.

Prima Doamnă consideră că este foarte importantă consolidarea eforturilor în vederea eradicării violenței împotriva femeilor, în general, și asupra celor care consumă droguri. „Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să dobândească HIV, iar femeile care utilizează droguri reprezintă un grup vulnerabil special și este necesar de a dezvolta servicii în sprijinul acestora și în Republica Moldova”, a conchis Margareta Timofti.

Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova

20 martie 2014

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md