img
Reprezentanții utilizatorilor de droguri au organizat o acțiune de protest în sprijinul pacienților terapiei de substituție din Crimeea 11 Аprilie 2014

La 10 aprilie curent, în fața ambasadei Rusiei și Ucrainei, reprezentanții persoanelor utilizatoare de droguri au organizat o acțiune de protest în sprijinul celor 806 de persoane dependente de droguri din Crimeea care s-au pomenit ostatici ai inacțiunii ministerului sănătății din Ucraina și ai intențiilor autorităților ruse de a înceta programele terapiei de substituție până la finele lunii aprilie. Despre aceasta au anunțat săptămâna trecură reprezentanții noilor autorități în Crimeea.

Lipsirea sutelor de pacienți de tratamentul vital poate avea consecințe grave atât pentru pacienți, cât și pentru apropiații acestora. În consecință, mulți pacienți și membrii familiilor acestora vor completa rândurile refugiaților din peninsulă din cauza lipsei posibilității de a continua tratamentul la ei acasă.

În momentul de față stocurile de substanțe medicamentoase pentru tratamentul de substituție, și anume de metadonă și buprenorfină, vor putea acoperi necesitățile doar pentru 1-2 săptămâni. Din această cauză, deja de o lună pacienților li se reduce doza de medicamente.

Cei prezenți la acțiunea de protest au solicitat negocieri cu ministerul sănătății din Federația Rusă și organizațiile internaționale pentru a evita încetarea bruscă a programelor de substituție în Crimeea.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md