img
Bilanțurile celei de-a doua ședințe a grupului de lucru privind profilaxia transmiterii HIV în rândul grupurilor vulnerabile și supravegherea epidemiologică în cadrul elaborării noului Program Național HIV/SIDA 10 Martie 2018

Pe data de 10 martie curent, a avut loc cea de-a două ședință a grupului de lucru privind profilaxia transmiterii HIV în rândul grupurilor vulnerabile și supravegherea epidemiologică în cadrul elaborării noului Program Național HIV/SIDA

La ședință au participat reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, ai comunităților, instituțiilor de stat, Ministerului Sănătății și coordonatorul Programului Național.

Mai jos sunt prezentate câteva note scurte și comentarii din cadrul discuțiilor de la ședința grupului:

– Prima rundă de comentarii privind formularea sarcinii strategice, a indicatorului de impact și a produselor a fost desfășurată și colectată. În mare parte, nu a fost prezentat nimic substanțial nou și deosebit. A urmat discutarea activităților și, pe scurt, etapa de realizare a acestora.

– S-a anunțat că Comitetul comunităților-cheie afectate de HIV și TB pregătește un studiu/sondaj independent care va oferi informația despre servicii, calitatea și accesibilitatea acestora nemijlocit de la acei care beneficiază de acestea. În contextul termenilor, aceasta nu modifică graficul stabilit, însă a fost expusă doleanța de a primi rezultatele evaluării la etapele ulterioare.

– S-a discutat formatul raportării și pregătirea prezentării de la fiecare din grupurile de lucru privind rezultatele primei runde de discuții, care vor fi prezentate la ședința de elaborare a scopurilor și sarcinilor noului Program Național, ședință planificată pentru 26-27 martie curent.

– S-a discutat distribuirea responsabilității privind prezentarea informației referitoare la statutul și statistica la zi privind activități concrete.
– Organizațiilor care oferă suport psihosocial pentru clienții TS li s-a recomandat să se acorde o atenție deosebită componentei farmacoterapiei și să-și prezinte comentariile privind toate activitățile din cadrul acestei componente.

– S-a discutat întrebarea privind focusul specific al programului pe tineret, inclusiv activități instructive și profilactice. Majoritatea participanților grupului și-a exprimat opinia privind necesitatea de a monitoriza mai bine și a eficientiza activitatea altor programe elaborate, precum este programul instructiv (deprinderi de viață), de sănătate sexuală și reproductivă, în care este inclus focusul pe tineret în contextul HIV.

– Unii participanți și-au expus părerea că este necesar de elaborat și de implementat unui program aparte privind narcomania, întrucât acest program trebuie să fie orientat pe lupta cu HIV, și nu pe soluționarea problemelor legate de dependență.

– Au fost abordate aspectele sensibilității la factorul gender, deoarece ultimele evaluări ale experților au scos în evidență îngrijorarea specialiștilor privind concepția precum că forța motrice a epidemiei, a majorării noilor cazuri de infectare cu HIV are loc în rândul și prin femeile dependente de droguri, care sunt 80 la sută lucrătoare ale sexului comercial, fie sunt sexual active. De asemenea, este îngrijorător și faptul că doar 18% din cei ce fac parte din grupurile vulnerabile ale populației sunt testate și își cunosc statutul.

– În acest context a fost discutată importanța extinderii accesului și acoperirii cu testare prin instituțiile de stat și
ONG-uri.

– Coordonatorul Programului Național a prezentat Strategia de dezvoltare și extindere a CTV prin intermediului ONG-urilor și a solicitat acordul grupului pentru aprobarea modificărilor la Standardele de CTV prin intermediul ONG-urilor care s-au discutat la ședința de elaborare a strategiei. Grupul a susținut în unanimitate propunerea.

– În contextul discutării formatului de prezentare a rezultatelor dezbaterilor din cadrul grupurilor, s-a readus în centrul atenției întrebarea privind importanța includerii în raport a tuturor opiniilor și recomandărilor, care ulterior vor fi discutate la ședința din 26-27 martie, chiar dacă aceste opinii, în unele aspecte, sunt contradictorii. Trebuie colectat și readus pentru dezbateri absolut totul. Apoi se va recurge la căutarea unui consens, aceasta înseamnă că în momentul de față grupul nu trebuie să ia careva decizii privind relevanța unor sau altor propuneri.

Documentul de lucru utilizat la ședința de lucru în baza căruia toți doritorii vor avea posibilitatea de a-și prezenta comentariile privind activitățile concrete și completările la un aspect sau altul până la 17 martie curent, va fi publicat suplimentar imediat ce va fi accesibil.

 
Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md