img
Lilian Severin: La noi oamenii gândesc în felul următor: ”Ești sărac – tu însuți ești de vină; ești boschetar – tu însuți ești de vină; utilizezi droguri – tu însuți ești de vină” 20 Februarie 2015

Lilian Severin – președintele organizației obștești ”AFI”, membru al Comitetului Comunităților vulnerabile la HIV și la tuberculoză, muzician și compozitor: de ce oamenii devin vagabonzi și ce putem întreprinde în acest sens.

 

Lilian, internetul conține foarte puține informații despre organizația Dumneavoastră, de aceea prima întrebare este despre bani: cine vă finanțează?

Unul dintre principalii noștri donatori este ”Caritas Luxemburg”. Anume datorită suportului oferit de ei am început să activăm. Pe atunci, acum zece ani, primul nostru proiect a fost un proiect de protecție a sănătății în penitenciare, scopul căruia a fost implementarea programului-pilot DOTS+. Organizația ”Caritas” ne-a ajutat exact până în anul 2015. Pe lângă aceasta, noi implementăm programe finanțate de Fondul Global. Mai avem, de asemenea, alți câțiva donatori care ne sprijină. Iată acum, de exemplu, încercăm să atragem resurse din partea populației.

Este vorba despre colectarea hainelor pentru sezonul rece destinate oamenilor străzii, nu-i așa?

Da, această idee a apărut spontan. Când am început să depistăm tuberculoza printre oamenii fără adăpost, am înțeles că pe lângă asistența medicală și a medicamentelor, acești oameni au nevoie de o mulțime de alte lucruri, inclusiv de haine de sezon. De asemenea, noi colectăm bani pentru a-i asigura cu mâncare caldă.

De parcă ați fi medicul Liza.

În opinia mea, ea are o altă specializare, dar noi, ca și ea, avem un autobuz care se deplasează zilnic în oraș, colaboratorii noștri identifică oamenii care nu au loc determinat de trai, le propun să treacă o examinare simptomatică, după care, dacă există asemenea simptome, ei sunt direcționați la spital.

Acești oameni dispun de polițe de asigurare medicală?

Nu, dar întrucât avem un acord încheiat cu spitalul TB și cu direcția municipală de sănătate publică, îi conducem fără probleme pe beneficiarii noștri la anumite policlinici, care sunt patru la număr, unde aceștia beneficiază de diagnosticarea necesară și de consultație. În același timp, iată care este situația creată – noi îi ducem la spital, îi spitalizăm, ei se tratează, apoi sunt externați pentru a continua tratamentul acasă, iar casă ei nu au. Bineînțeles, echipa noastră le duce toate medicamentele necesare, dar aceasta este foarte incomod și aderența ar fi fost mult mai înaltă dacă aceste persoane ar fi implicare în vreun proces de integrare socială.

Cum vă imaginați această integrare?

În primul rând, trebuie de lucrat cu familiile, deoarece mulți oameni care s-au pomenit în stradă, fără a avea un loc de trai, au familii. În al doilea rând, este vorba despre înființarea întreprinderilor sociale unde ei ar putea să lucreze și din banii cu care sunt remunerați să închirieze o locuință, revenind treptat la viața normală. Aceasta funcționează. Noi avem prieteni la București care implementează proiecte de felul acesta și, după cum arată experiența lor, 60% din foștii deținuți, de exemplu, lucrând la asemenea întreprinderi, încep treptat să trăiască o viață normală. De aceea, una dintre sarcinile noastre prioritare pentru ziua de astăzi este de a găsi posibilitatea de a integra foștii pacienți TB lipsiți de adăpost în întreprinderi sociale de felul acesta.

Dar acestea există?

Noi ne propunem să le înființăm.

img_c72137c2ec9095bb1dc19cf813763938 img_a281269159c2e165a76840e1aa19d183

Dacă am înțeles corect, grupul vostru țintă sunt oamenii fără un loc de trai?

Nu, grupul nostru țintă sunt grupurile sociale vulnerabile la HIV și tuberculoză. Noi lucrăm intensiv cu foștii deținuți, cu familiile care se află sub limita sărăciei. Este vorba despre familii foarte sărace, marginalizate, care nu utilizează serviciile medicale din cauza statutului lor.

Unde găsiți aceste familii?

Avem un proiect în Anenii Noi. Acolo activează doi dintre lucrătorii noștri sociali. Sarcina lor este de a ancheta reprezentanții păturilor deosebit de vulnerabile și de a-i refer la serviciile medicale. Noi îi ajutăm cu ce putem, de exemplu, la nivelul localităților rurale creăm așa-numitele grupuri sociale care încearcă să ofere soluții la problemele acestor familii. Dacă nu îi putem ajuta cu nimic, îi referim la alte organizații.

Povestiți-ne despre felul în care lucrați cu deținuții.

În acest an, cu regret, nu am găsit deocamdată resurse pentru acest proiect, în anul trecut însă am acoperit 7 penitenciare – echipa noastră se deplasa în penitenciare, acolo testa deținuții la TB și HIV, această acțiune a fost foarte solicitată, oamenii aveau dorința să vină, pentru că noi asiguram un nivel înalt de confidențialitate, ceea ce este foarte important pentru ei. Pe lângă testare și consultare psihologică, îi asiguram pe deținuții eliberați cu ajutor material, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a se adresa la instituții medicale. În felul acesta am obținut un nivel relativ înalt de aderență atât printre cei HIV+, cât și printre cei bolnavi de tuberculoză.

Lilian, chiar acum din oficiul organizației a ieșit o echipă mobilă. Cum află ei unde înnoptează oamenii fără adăpost?

Ei se deplasează în oraș în fiecare zi. În acest răstimp ei deja cunosc zonele unde se formează asemenea locuri de înnoptat. Însă aceste locuri apar și dispar, de aceea este important să menținem permanent legătura cu beneficiarii, pentru a ști unde anume să se deplaseze în ziua următoare.

img_74488898c4436b2c8fd4f75047a5518c img_143afa4ecf3abbc8e717304f18ac9eb3

Unde înnoptează acești oameni pe timp de iarnă?

Ei înnoptează în subsoluri, în casele părăsite, caută locuri pe unde trec conductele termice.

Pe site-ul vostru scrie că oficial avem aproximativ 4000 de persoane care trăiesc în stradă.

Acestea sunt datele cu care operează direcția socială municipală.

Câți sunt în realitate?

Este greu de spus. Potențialul de care dispunem poate acoperi 2000 de beneficiari anual. Dacă am avea mai multe posibilități, am acoperi mai mulți oameni.

Cine sunt toți acești oameni?

Și aici este destul de dificil să facem afirmații categorice. Printre beneficiarii noștri sunt persoane cu dereglări psihice, sunt și dintre acei care au fost înșelați și aruncați literalmente în stradă, sunt și oameni fără adăpost din alte orașe care vin la Chișinău doar pentru că aici este mai ușor să supraviețuiești pe timp de iarnă. Acest fenomen nu este studiat în Moldova, de aceea noi putem doar să facem unele presupuneri, să observăm, să formulăm propriile concluzii. În acest an avem totuși posibilitatea de a face un studiu care ne va permite să constatăm care sunt cele mai răspândite maladii în rândul acestor persoane, care este nivelul lor de acces la serviciile medicale și care sunt componentele sociale care au cauzat acest statut. Adică, vom cunoaște mai multe.

Printre ei sunt mai mulți bărbați sau femei?

În opinia mea sunt mai mulți bărbați, deși noi am lucrat chiar și cu femei însărcinate, am încercat să aranjăm spitalizarea lor.

Oamenii fără adăpost beneficiază de vreun ajutor din partea statului?

Serviciul social municipal administrează centrul de plasament temporar pentru cei fără adăpost, dar capacitatea acestuia se limitează la maxim 200 de persoane, ceea ce este foarte puțin. Adevărul este că acest fenomen trebuie combătut pe mai multe planuri concomitent, adică nu poți să tratezi pur și simplu persoana și să o lași apoi în stradă, pentru că se va îmbolnăvi din nou. Nu ne putem limita doar la informare sau doar la oferirea unui loc unde omul poate rămâne peste noapte, pentru că astfel el nu va învăța să câștige bani și nu va închiria o locuință. Pentru a oferi cu adevărat ajutor, problema trebuie examinată din diferite perspective.

Adică, dacă îi voi oferi periodic unui boschetar haine calde și mâncare, nu voi obține niciun rezultat?

Nu, în felul acesta îi veți prelungi viața, de aceea trebuie să o facem. Dacă vedeți un om care îngheață, trebuie să vă apropiați și să-i dați un pulover cald sau o plapumă. Însă acei care oferă această plapumă trebuie să înțeleagă că statul trebuie să aibă grijă de această persoană mai mult decât dumneavoastră și dacă toți acei care oferă haine calde boschetarilor ar susține inițiativele sociale de integrare a acestor oameni, eu cred că efectul ar fi mult mai sesizabil. Dar, repet, de haine avem nevoie și le vom accepta cu bucurie.

Care este incidența TB printre oamenii fără adăpost?

Probabil știți că Moldova se află printre cele 18 țări cu povară înaltă a tuberculozei. Mai mult decât atât, un sfert din numărul persoanelor infectate pentru prima oară se îmbolnăvesc de forma rezistentă la medicamente, care se tratează foarte greu. Tuberculoza este foarte răspândită în rândul grupurilor vulnerabile, la care serviciile sociale municipale pur și simplu nu pot ajunge și aceasta nu pentru că ei nu știu cum să lucreze sau nu pot răzbate până la aceste grupuri, ci pentru că așa a fost dintotdeauna. De aceea păturile social-vulnerabile ale societății sunt misiunea organizațiilor obștești.

Oamenii care vin să lucreze la voi probabil sunt niște filantropi consacrați?!

Sunt mândru de oamenii cu care lucrez și cred că și ei sunt mândri de ceea ce fac. Am avut un caz când recrutam un membru al echipei mobile, am intervievat șapte persoane și nimeni nu a fost selectat. A doua zi ne-a telefonat o femeie care pentru acel moment lucra într-un cabinet stomatologic, a rugat să o luăm pentru ziua următoare. Noi am luat-o și ea lucrează excelent până astăzi, beneficiarii o iubesc foarte mult, ea este polițistul nostru bun!

Dar polițiști răi aveți?

Bineînțeles, ei sunt mult mai exigenți și mai critici.

Există oare în lucrul cu boschetarii vreun postulat important?

Să respecți omul, în pofida statutului său. Iată noi cu toții vorbim permanent despre aderență, însă din ceea ce am observat – cel mai neaderent pacient devine aderent după 2-3 conversații normale. Pentru aceasta trebuie pur și simplu să-l percepi ca pe un om normal, care are probleme, să comunici cu el respectuos și să-i explici până la sfârșit întreaga situație. Or, pentru că oamenii nu înțeleg ce se întâmplă cu ei și ce fel de pastile beau, pentru că medicii adesea nu doresc să comunice cu pacienții, aceștia din urmă își pierd încrederea în tratament, în medici, nu mai cred în competența celui care a prescris tratamentul și renunță la el.

Să admitem că ați testat la tuberculoză o persoană din stradă, dar s-a constatat că ea are și alte maladii: îi vei acorda ajutor medical?

Cu regret, nu dispunem de asemenea posibilitate.

img_863d4f6424db80bf86ebdea0c7050cbe img_83fe9ef41b75546f440f77c38e8cb59c

Într-adevăr, este regretabil. Lilian, când mi-am întrebat colegii despre Dumneavoastră, am constatat că pe lângă toate mai sunteți și muzician. Cum de s-a întâmplat să faceți concomitent și muzică, și prevenirea TB printre oamenii fără adăpost?

Să stabilim de la bun început că muzica pe care o cânt nu este una de trend, de aceea nu există nicio contradicție între aceste două activități. Nici eu însumi nu știu unde mă odihnesc mai mult, pentru că cele două activități se completează reciproc de minune. Fiind muzician, înveți să lucrezi în echipă, înțelegi cum să soluționezi în mod creativ anumite întrebări. Pe de altă parte, în ”AFI” eu mă confrunt cu multe probleme reale care te inspiră la noi realizări, te determină să gândești altfel. Am avut noroc să pot combina aceste două domenii. În plus, eu am avut parte de sprijinul familiei mele, întrucât, având două servicii, te întorci acasă la 9 seara și aceasta este destul de complicat. Dar interesant.

Vi se întâmplă să vă pătrundeți atât de puternic de necazul altuia, încât umblați după aceasta ziua întreagă asemenea unei umbre?

Cu trecerea timpului începi să te obișnuiești și deja nu te mai afectează atât de mult ceea ce vezi.

Dar sentimentul de vinovăție nu vă copleșește uneori? Spre exemplu, noi stăm acum într-un birou frumos, Dumneavoastră aveți un telefon scump, dimineață ați luat dejunul, iar undeva sunt oameni care mor de foame?

Păi noi lucrăm anume pentru a le ajuta acestor oameni!

Cum reușiți să vă distanțați de toate acestea?

Eu nu simt necesitatea de a mă distanța, mai mult, mie chiar îmi place să ies cu băieții în teren când există o asemenea posibilitate. Aceasta le este de mare ajutor, pentru că atunci când lucrezi zilnic, ochiul își pierde din acuitate și începi să nu mai observi anumite lucruri, iar eu văd toate cu o privire proaspătă și le pot oferi un sfat.

Comunicați cu boschetarii?

Bineînțeles. Am avut o situație când trebuia să examinăm într-un autobuz cu aparat röntgen 200 de persoane, iar băieții nu reușeau. Atunci eu mi-am pus masca și m-am implicat nemijlocit în lucru! În timp ce colegul meu înregistra pacientul, eu îi explicam unde trebuie să se dezbrace și unde să meargă – pe parcursul acestor 2 minute ei îmi povesteau întreaga lor viață.

Au istorii interesante?

Diferite. Printre boschetari sunt și tineri alungați de părinți, sunt foști polițiști, oameni de afaceri.

Se întâlnesc și foști intelectuali?

Odată am întâlnit un medic obstetrician-ginecolog la ieșirea magazin. Îmi amintesc că el a cerut ceva de mâncare, eu l-am ajutat și noi am comunicat timp de 20 de minute. El mi-a povestit totul despre viața lui.

Lilian, în comunitatea boschetarilor există careva reguli?

Comunitatea lor este destul de anarhică, eu nu trăiesc după reguli prestabilite, nu au coduri comportamentale, asemenea celor din penitenciare de exemplu. Printre boschetari sunt și dintre acei care se simt normal în asemenea situație, însă majoritatea sunt nefericiți să trăiască în stradă, să se alimenteze cu tot ce le cade sun mână și să trăiască viața pe care o trăiesc. Aceștia din urmă într-adevăr au nevoie de ajutor.

Ați devenit mai tolerant datorită muncii pe care o faceți?

Categoric! Nu ne putem permite să etichetăm în nici un caz oamenii. Trebuie să înțelegem de ce au ajuns ei în această situație și aceasta este valabil nu doar cu referire la boschetari. Oameni ajung la o asemenea viață adesea nu din vina lor, ci pentru că în momentul de criză nu a fost nimeni alături pentru a-i ajuta. La noi oamenii gândesc în felul următor: ”Ești sărac – tu însuți ești de vină; ești boschetar – tu însuți ești de vină; utilizezi droguri – tu însuți ești de vină”. Nu trebuie să ne permitem asemenea afirmații.

Foto: www.afi.md
Text: Elena Derjanschi