img
”Mamele pentru viață” au desfășurat primul trening din ciclul ”Mama, tata, eu – o familie fericită” 02 Februarie 2015

La 31 ianuarie curent, a avut loc prima întâlnire cu părinții și copiii afectați de epidemia substanțelor psihotrope din ciclul treningurilor ”Mama, tata, eu – o familie fericită”, organizate de AO ”Mamele pentru Viață”. Pe parcursul treningului, cincisprezece părinți, interesați de îmbunătățirea procesului de educație a copiilor, au încercat să găsească răspuns la întrebarea: ”Ce înseamnă să fii părinte?”.

Pe parcursul treningului, fiecare părinte și-a amintit de copilăria sa, a analizat cum l-au educat părinții și a ales ce ar schimba astăzi în procesul de educație a propriului copil. În felul acesta, a fost pusă o temelie bună pentru începutul unor schimbări serioase în viața părinților și copiilor care se vor produce pe parcursul următoarelor 9 luni.

În timp ce părinții erau preocupați de analiza cunoștințelor și competențelor sale în domeniul educației, copiii au participat la treningul ”Ce sunt sentimentele? Un curcubeu de emoții”. În procesul desenării, jocurilor și exercițiilor selectate special în acest scop, copiii au învățat să distingă și să-și exprime diverse emoții, au evidențiat calitățile lor pozitive și au discutat diferite momente plăcute care au loc în familia lor. Scopul exercițiilor ludice a fost diminuarea anxietății copiilor, ridicarea nivelului de autoapreciere și îmbunătățirea procesului de interacțiune în familie și în afara ei.

10974662_622074054592979_4692910090875865518_o 10293668_622074194592965_2177877733520429246_o

În pofida zilei de odihnă și a vremii ploioase, mulți părinți au menționat că sunt bucuroși că au găsit în ei forțe și timp pentru un asemenea activitatea utilă. Iar noi ne bucurăm să fim de ajutor celor care au nevoie și sunt interesați de aceasta.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md