img
Donează sânge – salvează viața cuiva. Totul despre donarea de sânge în preajma Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge 13 Iunie 2014

Mâine, 14 iunie, în lumea întreagă va fi marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Genericul campaniei din acest an este ”Sânge sigur pentru salvarea mamelor”. Campania va contribui la ridicarea nivelului de informare despre necesitatea tuturor țărilor de a avea acces prompt și oportun la sânge sigur și la produsele acestuia în calitate de componentă esențială a abordării complexe vizavi de mortalitatea maternă.

Astfel, dacă ați decis să donați sânge, trebuie să știți următoarele:

– Limitele de vârstă pentru donatorul de sânge nu trebuie să depășească 18-60 de ani.

– Greutatea dumneavoastră nu trebuie să fie mai mică de 50 kg.

– Tensiunea nu trebuie să depășească 180 mm Hg. și să nu fie mai mică de 100 mm Hg.

– Nivelul hemoglobinei în sânge să nu fie mai mic de 125 g/l pentru femei și 135 g/l pentru bărbați.

– La momentul donării de sânge nu trebuie să aveți niciun fel de boli de piele, pulmonare, hemoragii anormale, intervenții chirurgicale recente, maladii virale etc.

– Femeile care au născut, pot dona sânge nu mai devreme decât peste 18 luni după naștere.

– Este absolut contraindicată donarea de sânge în prezența unor maladii precum infecția HIV, sifilis, heptitele virale, tuberculoza, boli de sânge și oncologice.

– Intervalul dintre ultima donare de sânge trebuie să fim minim 60 de zile.

– O persoană donează aproximativ 450 ml. de sânge.

– Conform legii, donatorilor li se cuvin două zile de odihnă achitate de angajator – ziua propriu-zisă a donării și ziua imediat următoare.

– Pe parcursul primelor 5 ore după donarea de sânge, este interzisă orice efort fizic și ridicare de greutăți.

Mâine, 14 iunie, la Chișinău puteți dona sânge pe următoarele adrese:

Parcul ”Ștefan cel Mare” între 9:00-15:00.

Centrul Comercial ”Shoping Moldova”, str.Arborilor, 21 între 10:00 -16:00

Centrul Comercial ”Marks”, bd.Moscovei, 11 între 10:00 – 16:00

Pretura sectorului Ciocana, str.Mircea cel Bătrân 4/3 între 9:00-15:00

Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, str. Academiei 11, între 8:00-15:00

Nu uitați că donând sânge, salvați viața cuiva!

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md