img
CERERE PENTRU DEPUNEREA SCRISORII DE INTENȚIE Consultant/trainer în domeniul acreditării serviciilor sociale 12 Июня 2015

Asociația Obștească „Iniţiativa Pozitivă” – o asociaţie nonguvernamentală, necomercială și apolitică, în calitate de Sub-Recipient responsabil de implementarea componentului: „Fortificarea comunitățiilor KAP și drepturilor omului”, parte a proiectului: “Fortificarea controlului infecției HIV în Republica Moldova 2015 – 2017” (Grant: MDA-H-PAS), finanțat din cadrul grantului Fondului Global pentru Combaterea HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, intenționează să aplice o parte din fonduri pentru contractarea a doi consultanți/traineri pentru desfășurarea unui training, cu genericul: „Acreditarea ONG-urilor și procurarea serviciilor sociale prestate de către ONG-uri din bugetul de stat” (preconizat a fi desfășurat în perioada 03 – 05 iulie 2015).

Asociația Obștească „Iniţiativa Pozitivă” invită consultanţi eligibili să depună scrisori de intenţie pentru furnizarea serviciilor menționate mai sus. Consultanţii se pot grupa câte doi şi depune scrisori de intenţie deja în parteneriat.

Scrisoarea, cuprinzând un Curriculum Vitae (CV), actualizat, poate fi trimisă prin fax, poştă, e-mail sau prezentată la adresa noastră indicată mai jos, până la termenul limită: 19 iunie 2015.

Asociația Obștească „Iniţiativa Pozitivă”
MD 2048 mun. Chişinău, str. Independenţei, 6/2
Tel./fax: 022 66-38-50,
E-mail: [email protected]

Cei interesaţi trebuie să ateste faptul că vor fi calificaţi în baza CV-urilor, comparând şi verificând calificarea şi experienţa candidaţilor, în conformitate cu criteriile descrise în “Termenii de referinţă” care pot fi accesați la acest link.

Vor fi selectaţi doi candidaţi cu cele mai puternice calificări, care vor fi invitaţi pentru negocierea și semnarea contractului.

Selectarea candidaţilor va fi efectuată în conformitate cu procedurile stabilite în Ghidul Băncii Mondiale: Selection and Employment of Consultants by World Bank Borrowers (ediţia curentă).

Consultanții trebuie să respecte „Codul de conduită pentru furnizori”, elaborat de Fondul Global de combatere a TB, HIV/SIDA și Malariei.
Vă rugăm să rețineți că A.O. „Iniţiativa Pozitivă” nu este obligată să accepte nici un CV.

Informaţii suplimentare referitoare la sarcina alocată, vă puteţi adresa:
Railean Corina – Specialist procurări și logistică
GSM: +373 68283969
e-mail: [email protected]

12 iunie 2015