img
Europa și riscul celui de-al doilea val de COVID-19 29 Июня 2020

Continentul european trebuie să facă față unei creșteri semnificative a numărului de cazuri „pentru prima dată în câteva luni”, a declarat directorul departamentului european din cadrul OMS, Hans Kluge, la o conferință de presă difuzată online din Copenhaga. În fiecare zi, apar aproape 20 000 cazuri noi și sunt înregistrate mai mult de 700 de decese, transmite RFI România, cu trimitere la France 24.

Fără a numi o țară în particular și fără a menționa cifrele la nivel național, Hans Kluge a precizat că în 11 țări europene, accelerarea transmiterii virusului a antrenat „o intensificare a situației care, dacă nu este bine gestionată, va fi catastrofală pentru a două oară pentru sistemele de sănătate din Europa”.

France 24 face bilanțul acestor țări care fac obiectul unei atenții deosebite.

Germania

După ce a fost detectat un focar de infectări într-un abator și mai mult de 1 500 persoane au ieșit pozitiv la testul coronavirus, provincia Renania de Nord Westfalia a decis să carantineze două cantoane cel puțin până la 30 iunie. Situația afectează mai mult de 360 000 persoane în Gütersloh și 280 000 în Warendorf. Măsura implică limitarea strictă a contactului între persoane, închiderea barurilor, a cinematografelor, a muzeelor și interzicerea activităților de relaxare în timpul liber în spațiile închise.

 

Portugalia

În timp ce Portugalia se pregătește să redeschidă frontierele pentru turiștii din Uniunea Europeană începând cu 1 iulie, numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut semnificativ în ultima perioadă, în special în regiunea capitalei Lisabona, transmite sursa. Conform informațiilor oficiale, între 21 mai și 21 iunie, au fost înregistrate 9 221 cazuri noi în țară, dintre care 85% numai în regiunea Lisabona și pe valea fluviului Tajo.

 

Franța

„Situația epidemiei este sub control în metropolă”, a înștiințat Direcția Generală a Sănătății (DGS) miercuri, 24 iunie, amintind faptul că virusul continuă să „circule în teritoriu”. 82 de focare sunt în curs de investigație, în special în regiunile Ile-de-France, Occitania, Normandia și Auvergne-Rhone-Alpes, unde rata de contaminare cu virusul este de o persoană infectată la o persoană bolnavă.

 

Regatul Unit

Valul de căldură care vine pe continentul european și în Regatul Unit, cu un record de 35,9 grade înregistrat în iunie, i-a prins pe nenumărați britanici la plajă. Rezultatul: autoritățile locale au fost nevoite să solicite intervenția poliției pentru ca măsurile de distanțare socială să fie respectate, relatează sursa.

În dimineața respectivă, specialiștii în sănătate britanică s-au declarat îngrijorați cu privire la o eventuală creștere a numărului de contaminări.

 

Italia

Protivit presei locale, la un depozit din centrul orașului Bologna, utilizat de o companie de transporturi și livrări, au fost identificate 46 cazuri în rândul personalului, dintre care 44 persoane erau asimptomatice. Depozitul a fost închis. Acum două săptămâni, alte două focare de contaminare au apărut la Roma.

 

Spania

Spania și-a redeschis frontierele și a ridicat toate restricțiile de circulație a călătorilor. În schimb este obligatorie păstrarea unei distanțe de măcar 1,5 m între persoane și purtarea măștii când distanțarea nu este posibilă.

 

Balcani

În ultimele zile, țările din Balcani au înregistrat o rată de contaminare foarte ridicată, cu aproape 200 cazuri noi apărute în fiecare zi în Macedonia de Nord. Croația, care s-a confruntat săptămâna trecută cu o creștere de până la 30 cazuri pe zi, a reintrodus carantina de 14 zile - ce fusese ridicată la finalul lunii mai - pentru călătorii care provin din Balcani. În Slovenia, purtatul măștii a devenit obligatoriu în locurile și transporturile publice.

Терапевтическое сообщество в Молдове - Positivepeople.md
Похожие статьи