Părintele Maxim Melinti, pe lângă faptul că este preot, este și un activist civic, care se implică foarte activ în acțiunile de informare în rândul creștinilor cu privire la prevenirea infecției cu HIV/SIDA. El organizează seminare pentru elevi și cadrele didactice din școli în diferite localități din Republica Moldova. De asemenea, desfășoară flashmob-uri și alte activități împreună cu tinerii și enoriașii parohiei Ghidighici, în care se solidarizează cu persoanele infectate cu HIV/SIDA sau în mod special cu cele care prezintă un mare risc de a se infecta cu acest virus.
Părinte, deobicei preoții din Moldova sunt preocupați de alte aspecte ale slujirii și se limitează în implicarea lor în cadrul unor probleme ale societății mai stringente. Pe dumneavoastră ce v-a convins să vă implicați atât de activ? De ce v-a interesat subiectul HIV/SIDA?
Îmi aduc aminte cum am participat la un seminar dedicat problemei HIV/SIDA, care s-a desfășurat la Mitropolia Moldovei. Sincer, am fost curios să aflu mai multe despre această maladie, deoarece undeva în adâncul sufletului, purtăm anumite prejudecăți și vroiam să-mi liniștesc conștiința. Informat, deci liber de prejudecăți și stereotipuri! Spre finalul seminarului am aflat multe și utile, care m-au motivat să fac ceva nou în misiunea mea – să ajut pe acești oameni, care la fel sunt oi din turma noastră, pe care putem și trebuie să-i aducem la mântuire, nu-i putem ignora sau stigmatiza în baza infectării.
Foarte curând, a mai avut loc un seminar la Vila Verde, unde au participat reprezentanții mai multor ONG-uri specializate în domeniul prevenirii HIV/SIDA, precum și un număr de preoți. O mare parte a reprezentaților ONG-urilor au exprimat un resproș în adresa preoților, și s-au referit la faptul că nu sunt cointeresați de a-i ajuta pe cei infectați cu HIV, refuzând să le ofere asistență religiosă. Fapt pentru care persoanele care trăiesc cu HIV, au fost excluși automat din Biserică, pe motiv că s-au molipsit din cauza relațiilor de concubinaj, adulter, prestarea serviciilor sexuale sau pentru că făceau parte din comunitatea LGBT. Această stare cumva m-a provocat să merg mai departe și să lucrez la prevenirea și reducerea virusului HIV în societatea noastră.
Care este reacția oamenilor în urma acțiunilor pe care le întreprindeți? Dar a colegilor dumneavoastră preoți?
Primele mele încercări le-am mediatizat, fapt pentru care imediat am primit comentarii direct – în față, sau indirect – prin poșta electronică, scrisori anonime. Comentariile erau de genul: “Aceștia au primit pedepsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite; Aceștia vor arde în iad; Acești sunt din Sodoma și Gomora și și-au luat răsplata.” Alții mă criticau zicând că Biserica trebuie să se preocupe de altceva. Dar întrebând de ce anume, nu am primit un răspuns adecvat. M-a durut și mă doare faptul că replicile negative veneau și vin inclusiv din rândul preoților, care nu dau dovadă de dragoste și compasiune, dar provoacă ură și antipatie față de persoanele care trăiesc cu HIV. Printre ei s-au regăsit și disidenți, care declarau că HIV/SIDA nu există, ci este o inveție pentru spălarea banilor și comercializarea medicamentelor.
Cea mai dură replică, deși nu era adresată mie personal, ci persoanelor cu HIV, a fost spusă de PS Marchel, episcop de Bălți și Fălești: „peste 90 la sută din homosexuali sunt bolnavi de HIV/SIDA”. Deși medicii specializați vă pot demonstra că HIV/SIDA nu este boala persoanelor din grupul LGBT, dar este răspândită mai cu seamă printe persoanele heterosexuale, care mai frecvent fac adulter și practică sex neprotejat.
Cea mai gravă lovitură am primit-o într-un an, când am participat la un proiect interesant, realizat de A.O. Inițiativa Pozitivă, cu o sesiune foto. Timp îndelungat, panouri informative, pe care m-am regăsit și eu, puteau fi observate prin toată țară. Alături de interpreți, actori și activiști civici, eram și eu acoperind urechile cu mâinile. Și pentru această acțiune am fost terorizat de unii confrați ai mei, argumentând că nu-mi este locul pe panouri publicitare, că nu sunt vedetă!
I-ați inspirat cumva și pe alți slujitori să se implice în acțiunile de informare în rândul creștinilor din parohiile lor cu privire la prevenirea infecției cu HIV/SIDA?
Am încercat și continui să vorbesc cu colegii mei – slujitori, despre problema legată de stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu HIV, despre modul de transmitere al infecției, cum poate fi tratat HIV. Cel mai important mesaj care pot să-l ofer slujitorilor sfântului altar este că persoanele cu HIV sunt la fel oameni ca noi, care trebuie tratați la fel ca ceilalți creștini, cărora putem fără teamă să le oferim tainele bisericii: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Cununia, Sfântul Maslu. Ba mai mult, încurajez pe preoți să vorbească despre HIV de pe amvonul Bisericii, în școlile duminicale și în instituțiile de învățământ, pentru a reduce riscul infectării, prin abstineță și fidelitate. Iar în caz dacă una din persoane este suspectă că ar fi fost infectată, să facă neapărat test la unul din centre, care oferă servicii gratuite și confidențiale. Și dacă se află că este infectat, să urmeze tratamentul ARV și să nu-și piardă relațiile cu familia, cu societate și comunitate creștină pe motiv de boală.
Numiți-ne vă rog cinci motive de ce slujitorii Bisericii ar trebui să se implice în soluționarea acestei probleme, care este de fapt a întregii societăți?
1. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22,39).
Persoanele care trăiesc cu HIV sunt și ei fii și fiicile noastre, care trebuie să fie tratate cu compasiune, dragoste, iar nu cu ură și discriminare;
2. Bolnav am fost şi M-aţi cercetat (Matei 25,36).
HIV/SIDA este o maladie care la fel ca și alte maladii cunoscute în lume, fapt pentru care nu putem refuza de a oferi asistența religioasă acestor persoane;
3. Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu (Iezechiel 33,11.)
Biserica este un spital, care tratează bolile sufletești și trupești, iar preoții pot oferi perspectivă tuturor de a primi lecuire, suport social și ajutor umanitar;
4. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt (Ioan 14,2).
Noi nu putem să ne punem în locul lui Dumnezeu și să judecăm, să alungăm și să stigmatizăm aceste persoane;
5. Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti (Ioan 5,14).
Să încercăm să-i sprijinim, să-i ajutăm să se trateze, să ducă un mod de viață sănătos, să respecte regimul alimentar și cel medical.
Povestiți-ne despre prejudecățile creștinilor legate de împărtașanie, cu singuranță sunt creștini care se gândesc că dacă vor primi împărtașania din aceeași linguriță din care s-a împărtășit o persoană infectată cu virusul HIV, se vor contamina și ei.
Am avut o întâmplare: am organizat un seminar într-un liceu din suburbia municipiului Chișinău. La intrare am fost întâmpinat de o doamnă, de vârsta a treia, care s-a prezentat că este psihologul liceului. Din prag mi-a declarat că „copii noștrii nu sunt așa (adică nu au HIV – n.n.)” și că ei de multe ori au organizat lecții tematice despre SIDA. Ok. Nimeni nu vrea să spună că copiii voștrii sunt „așa”, dar am venit să previn și să vorbim despre mituri. În discursul meu am atins și subiectul împărtășitului cu o singură linguriță, mai ales dacă la împărtășanie este o persoană cu HIV. Tot doamna psiholog a sărit cu gura înainte, că împărtășania poate fi administrată persoanei infectate, dacă lingurița este din argint. Pauza. Eu zic, și dacă eu la Ghidighici nu am așa lux, atunci nu împărtășim? Copiii au început să râdă! Zic, dacă ar fi fost transmisibil virusul HIV și TB, cel mai bolnav aș fi fost eu, preotul, care stau de fața dumneavoastră, pentru că tot ceea ce rămâne în potir, consum eu. Dar, din câte puteți observa ușor, sunt sănătos, frumos și bolfos! Din nou licienii au râs. În mare parte, asemenea seminare și lecții se fac de oameni nepregătiți, tot cu stereotipuri și mituri arhaice și programul se oferă pentru darea de seamă sau mediatizare. Ca rezultat, tinerii nu au cunoștințe elementare în domeniul educației sexuale, prevenirea și tratarea bolilor sexual transmisibile.
Părinte Maxim, dumneavoastră activați în cadrul instituțiilor penitenciare în calitate de preot capelan, de asemenea sunteți preşedintele sectorului sinodal pentru activitate pastorală în instituţii penitenciare din cadrul Mitropoliei Moldovei. Care sunt acțiunile pe care le întreprindeți dumneavoastră și ceilalți preoți capelani în penitenciare cu referire la subiectul HIV/SIDA?
Cu preoți capelani din cadrul sistemului penitenciar am organizat lecții și seminare despre virusul HIV și Tuberculoză. Acest subiect în special ne preocupă, deoarece și între noi sunt preoți cu poziții și păreri greșite, lucru care nu ne face față în sistemul penitenciar și nu ne ajută să adunăm pe deținuți în fața Mântuitorului Hristos, care caută oaia cea rătăcită și când o găsește, o poartă pe umerii Săi. Pe lângă aceste lecții și seminare, oferim literatură și material specific pentru aprofundarea cunoștințelor în domeniul prevenirii și reducerii virusului HIV în rândul deținuților. Ca și la libertate, explicăm că virusul nu se transmite prin sărutarea obiectelor sfinte, prin împărtășanie și alte slujbe religioase de la Biserică.
Sunt marginalizați deținuții infectați cu virusul HIV de ceilalți deținuți sau de către angajații penitenciarelor? Cu ce fel de probleme se mai confruntă deținuții infectați cu acest virus în penitenciare?
Deținuților cărora li s-a depistat virusul HIV, sunt marginalizați și descriminați de restul deținuților. Deși, statutul HIV nu se declară în public, totuși în penitenciare deținuții n-au cum să ascundă acest moment față de „cei mai mari”. Să nu uităm că după gratii există subcultura, care reglementează locul și poziția fiecărui deținut. Am cunoscut un deținut, care nu dădea mâna la salutare, din motive că avea HIV și automat trecut în rândul umiliților. Mulți din colaboratorii penitenciarelor poartă de asemenea mituri și informații greșite cu privire la virusul HIV, și manifestă fobie și distanță specifică vis-à-vis de această categorie, ca să nu se molipsească cumva.
În final, aș vrea să vă rog să veniți cu un îndemn pentru toate persoanele infectate cu virusul HIV/SIDA, dar și pentru apropiații lor.
Fraților și surorilor, bolile, problemele și neajunsurile cu care ne confruntăm noi zi de zi, nicidecum nu trebuie să ne distanțeze. Biserica lui Hristos, institutul care emană dragoste și compasiune, vă învită să găsiți sprijin, ajutor, susținere și consiliere. Familiilor și celor apropiați dorim să aibă multă înțelepciune și curaj ca să nu stigmatizeze și să aducă suferințe în plus semenilor lor infectați. Cea mai mare boală și infecție cu care s-a contaminat lumea noastră nu este SIDA, ci indeferența, egoismul și mândria noastră. Din cauza acestor „maladii” contemporane mor oameni cu profesii și studii, sunt exilate mame și copii. Dați dovadă de bună înțelegere și răbdare. Lumea noastră poate și trebuie să fie rezidită pe principiul celor 3D: dragoste, demnitate și dialog. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!