img
Recomandări pentru moldovenii care își planifică vacanțe în afara țării 12 Августа 2020

După o perioadă de restricție totală, în care călătoriile internaționale au fost reluate și permise, în conformitate cu regulamentele interne ale fiecărei țări, unele dintre acestea acceptând cetățenii moldoveni în perioada estivală, epidemiologii vin cu o serie de recomandări pentru cetățenii care își planifică vacanțe în alte țări. Astfel, moldovenii sunt îndemnați să consulte cu atenție informațiile oficiale ale destinației în care urmează să meargă și să contribuie la stoparea pandemiei, respectând regulile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.

Oamenii sunt îndemnați să respecte măsurile de precauție pe parcursul călătoriei.

„Igienizați-vă mâinile cât mai frecvent, tușiți și strănutați în șervețele de unică folosință sau în cotul îndoit și păstrați distanța socială de minim un metru față de cei din jur. Fiecare călător trebuie să respecte măsurile de restricție impuse de autorități în aeroport, avion, gări, trenuri sau autocare”, se arată în comunicatul emis de ANSP.

De asemenea, nu sunt recomandate călătoriile în cazul în care o persoană a fost confirmată cu COVID-19, dacă încă nu a primit un răspuns la testul efectuat și dacă a intrat în contact cu o persoană căreia i-a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus. 

Totodată, persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, care au și alte boli cronice asociate, li se recomandă evitarea călătoriilor.

Un alt element la care moldovenii sunt îndemnați să atragă atenție ține de purtarea măștii de protecție, dar și efectuarea testului PCR pentru SARS-CoV-2 înainte de plecare sau imediat după sosire, în conformitate cu cerințele țării.

 

Sursa

Терапевтическое сообщество в Молдове - Positivepeople.md