În a treia duminică a lunii mai, în întreaga lume sunt comemorate persoanele decedate de SIDA. Este o zi a memoriei și nu doar. Este o zi a rezistenței, a onestității și a acțiunii. Știm. Ne amintim. Continuăm să acționăm.

Am discutat cu Ruslan Poverga, directorul organizației Inițiativa Pozitivă,  — un proiect care nu s-a născut din teorii și strategii, ci din durere, risc și o dorință vie de a supraviețui. Totul a început într-un apartament – fără finanțare, specialiști, planuri strategice. Doar cu un singur scop: să se salveze unii pe alții.

— Cum a început totul?
„Din disperare. Eram epuizați – fizic, moral, spiritual. Mulți dintre noi trăiam deja cu boli cronice: hepatită, HIV, tuberculoză. Consumul de droguri, închisoarea, eliberarea – și iar de la capăt. Majoritatea eram deja într-o stare de sănătate extrem de gravă. La un moment dat, am realizat: dacă nu schimbăm nimic, nu vom supraviețui. Fiecare dintre noi căuta o cale de ieșire. Ne tratam între noi – injecții, perfuzii… totul acasă, fără cunoștințe medicale. Inacceptabil, dar nu aveam altă opțiune.”

— Cine v-a sprijinit atunci?
„Nu aveam finanțatori. Nici măcar nu știam că există granturi sau proiecte. Dar au existat oameni și locuri. Iar unul dintre acestea, a fost biserica. Era primul spațiu în care nu doar că nu am fost respinși – am fost primiți așa cum eram, ceva rar pe acele timpuri. Pentru majoritate, noi eram excluși din societate. Acum se spune «persoană care consumă droguri», «persoană care trăiește cu HIV». Atunci – «drogat», «narcoman». Și cuvintele veneau la pachet cu atitudinea. De aceea, atunci când cineva ne-a ascultat, ne-a înțeles, ne-a sprijinit – a fost un moment de cotitură. Datorită acestestei acceptări am început să ne reconstruim viața.”

— Ce a declanșat dezvoltarea?
„Pasha Sigbatulin. A fost primul care a spus deschis: «Da, trăiesc cu HIV. Da, sunt fost consumator. Dar sunt om. Și vreau să trăiesc». A participat la întâlniri oficiale pe tema HIV, a vorbit despre noi, despre ce facem. Atunci donatorii au început să ne observe. Primii au fost UNAIDS în Moldova. Am înțeles că în lume există oameni și organizații care, la fel ca noi, vor să schimbe ceva. Și am încercat să devenim parte din acest proces fără să ne pierdem identitatea. Așa a început creșterea noastră.”

— Ce s-a schimbat apoi?
„Ne-am dat seama că, oricâte vieți am salva noi, dacă nu schimbăm sistemul – totul se va repeta la nesfârșit. Deși fiecare viață salvată e un miracol. Am început să cercetăm de ce există atâta stigmatizare și discriminare în societate. De ce medicamentele pentru HIV, de care depinde viața, sunt cumpărate de donatori și nu de stat. Ce se întâmplă dacă donatorii pleacă? De ce oamenii cu dependențe sunt închiși și nu tratați? De ce o femeie cu HIV nu poate beneficia de fertilizare in vitro? Răspunsurile la aceste întrebări ne-au determinat să ne implicăm în elaborarea protocoalelor, regulamentelor, programelor naționale. Am început dialogul cu statul – despre bugete, servicii, tratamente, îngrijire, sprijin. A fost un drum lung. Și continuă. Dar acum, lumea ne cunoaște. Și ne ascultă.”

Astăzi, Inițiativa Pozitivă este o echipă care, în fiecare zi, ajută, protejează, luptă. Nu pentru că așa scrie în statut. Ci pentru că ei știu ce înseamnă să trăiești la limită. Ei salvează. Ei își amintesc. Ei continuă să acționeze. Cât timp este nevoie de ajutor. Cât timp stigmatizarea nu a dispărut. Cât timp mai putem schimba ceva.