img
Alegem viitorul în care vom trăi 11 Оctombrie 2019

Ruslan Poverga, directorul general al Asociației Obștești ”Inițiativă Pozitivă”, a făcut un apel către candidații și alegătorii în ajunul alegerilor locale.

Ne aflăm acum într-o perioadă foarte importantă, când oamenii vor trebui să aleagă o persoană care va ocupa o anumită poziție și își va asuma responsabilitatea pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor din municipiul Chișinău. Și avem un anumit număr de candidați, oameni care, teoretic, cred că sunt capabili să facă față acestei sarcini.

Când vorbim despre îmbunătățirea calității vieții oamenilor, atunci vorbim despre absolut toți oamenii, indiferent de categoria de vârstă, indiferent de naționalitatea lor, indiferent de sex și indiferent de gradul lor de vulnerabilitate. Pentru noi, ca organizație care oferă servicii pentru aproximativ 5.000 de persoane din grupuri cheie vulnerabile, este extrem de important ca una dintre prioritățile din programele candidaților să fie problemele legate de sănătate, de îmbunătățirea calității sănătății absolut tuturor cetățenilor și, în special, a celor mai vulnerabili.

Pentru că, dacă în societatea noastră există bunăstare, iar serviciile care există - sistemul de sănătate, asistența socială, educația - sunt deschise și eficiente pentru cei mai vulnerabili, cu atât mai mult aceastea vor fi eficiente și deschise tuturor.

Prin urmare, doresc să atrag atenția candidaților să vadă dacă în programele lor se pune accent pe persoanele care trăiesc cu HIV, cât de multă atenție se acordă unor boli precum HIV/SIDA, tuberculoză, hepatită, câtă atenție este acordată programului lor de formare a culturii îngrijirii sănătății, de prevenire primară în rândul tinerilor, de asistență pentru persoanele care au suferit deja de dependență de droguri.

Și când vorbim despre prioritate, vorbim despre un plan de acțiune clar și de un buget pe care intenționează să-l folosească. Și dacă aceste lucruri nu se găsesc în programele candidaților, acest lucru sugerează că, cel puțin, aceștia nu văd problema sau nu văd în mod special în aceste categorii de oameni - oameni.

Astfel, sper foarte mult că candidații existenți, în special candidatul care va fi ales în funcția de primar, să aibă planuri clare în acest sens. La rândul nostru, suntem pregătiți să fim parteneri deplini și nu numai că cerem soluția unor probleme, suntem gata să fim alături pentru a rezolva toate acestea împreună. Și, desigur, avem o solicitare și pentru cetățenii care își vor face alegerea, să fie ghidați de bunul simț și să adopte o abordare foarte pragmatică.

Vreau ca oamenii să se conducă nu de anumite stereotipuri, nu de dimensiunea bilboardurilor sau cantitatea spoturilor, sau de conversațiile cu vecinii sau altcineva, ci să se întrebe ce program are candidatul respectiv, să găsească un pic de timp și să-l citească, pentru că alegem, în esență, viitorul în care vom trăi.

#вТвоихСилах #InYourPower #EînPuterileTale #SoS_Project

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md