img
Atitudine umană. Reprezentanţii guvernului şi ai sectorului neguvernamental au discutat măsurile alternative de detenţie 08 Iunie 2018

Astăzi, 8 iunie, la Ministerul Justiţiei a avut loc o masă rotundă cu denumirea „Dezvoltarea sistemului electronic de supraveghere a oamenilor, ce au comis infracţiuni, ca o măsură alternativă detenţiei”, la care reprezentanţii Ministerului Justiţiei, Inspectoratului General de Probaţiune, Inspectoratului General de Poliţie, reprezentanţi ai sectorului neguvernamental şi ai altor instituţii subordonare au discutat măsuri alternative ale detenţiei, inclusiv sistemul electronic de supraveghere.

„Este un  pas important spre aceea de a utiliza mai eficient mijloacele din buget, de a avea o atitudine mai umană faţă de oamenii, care se află în conflict cu legea şi de a implementa mai calitativ programele, care ar trebui să contribuie la corectarea comportamentului persoanelor. În plus, pe parcursul întâlnirii am avut ocazia să abordăm problemele cu privire la decriminalizarea consumului de substanțe psihoactive, la interacţiunea tuturor persoanelor prezente pentru redirecţionarea efectivă a serviciilor existente şi perspectivele de implementare a unor măsuri alternative de detenţie”, a spus Ruslan Poverga, director general al Asociaţiei Obşteşti „Iniţiativa Pozitivă”.

Potrivit lui Anatolie Munteanu, secretarul general al Ministerului Justiţiei, astfel de măsuri de detenţie alternativă, cum ar fi monitorizarea electronică, nu numai că facilitează activitatea funcţionarilor, ci şi mai economisesc mijloacele bugetare. Astfel, de exemplu, statul cheltuieşte anual peste 88 000 de lei pentru un deţinut, în timp ce pe parcursul monitorizării electronice aceleaşi cheltuieli se reduc până la 14 600 lei. De asemenea, măsurile alternative de detenţie reduc riscul de recidivă. Şi dacă printre deţinuţi nivelul recidivelor se situează la nivelul de 56%, apoi cu ajutorul serviciului de probaţiune şi a programelor pe care le implementează, nivelul de recidivă poate fi redus la 1,6%.

„Astăzi, serviciul de probaţiune funcţionează o mulţime de programe alternative care permit corectarea comportamentul riscant al persoanei ce se află în conflict cu legea. Acestea sunt şi programe psihosociale, programe de resocializare şi de reducere a nivelului de agresiune. Unele programe sunt dedicate persoanelor dependente de alcool şi droguri. Pe ele noi le implementăm în colaborare cu organizaţiile obşteşti, de exemplu asociaţia „Iniţiativa Pozitivă”, - şi ele au dat deja rezultate”, - a remarcat Ghenadie Ceban, şeful adjunct al Inspectoratului Naţional de Probaţiune.

IMG_3019

 

IMG_3015

IMG_3032

 

Reamintim că în februarie 2018 a avut loc o şedinţă a guvernului, la care s-a discutat mecanismul care ar permite să funcţioneze noua legislaţie cu privire la măsurile alternative de detenţie pentru dependenţii de droguri. Tot atunci, într-o declaraţie oficială a secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Dorin Poruce, s-a spus că în viitorul apropiat vor fi revizuite legile privind dozele minime de substanţe psihotrope permise pentru depozitare, precum şi vor fi propuse măsuri alternative de detenţie a consumatorilor de droguri, care sunt valabile în multe ţări din Europa.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md