img
Bilanțurile campaniei sociale: ,,Te privește! Privește pe fiecare!”, organizată cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere SIDA 22 Decembrie 2017

Perioada desfășurării: 25 noiembrie – 10 decembrie 2017.

 

Organizator: Asociația Obștească ”Inițiativa Pozitivă”

În parteneriat cu: UNAIDS

Cu suportul financiar al: Centrului PAS (grantul Fondului Global), Agențiilor ONU și Ambasada Suediei în Moldova

Sub egida: Ministerului Sănătății, Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne

Cu susținerea: Inspectorului General de Poliție, Biroului Național de Probațiune, Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile, Departamentului Instituțiilor Penitenciare, ”DVV International Moldova”, Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină

Cu susținerea partenerilor regionali: Asociațiile Obștești ”Centrul Regional pentru Politici Comunitare”, ”Respirația a Doua”, ”Credința Nord”, ”Credința”, TDV, UORN, ”Adolescentul”, ”Liga PHS”, ”Zdorovoe Budushee”, ”Triniti”, ”Miloserdie”, ”Pas cu Pas regiunea Sud”, ”Pentru prezent și viitor”, ”Reforme Medicale”, ”GenderDoc-M”, ”ADEPT”, Centrele Sociale Regionale ”Împreună pentru Viață”, ”Renașterea”, ”Viața cu Speranța”, precum și a Centrului SIDA (Tiraspol)

Parteneri media: TV8, TVR, allmoldova, simpals

Anual pe data de 1 decembrie marcăm Ziua Mondială de Combatere SIDA. An de an planificăm numeroase evenimente și activități, străduindu-ne să acoperim un număr cât mai mare de oameni. An de an ne străduim să facem tot posibilul pentru a stopa epidemia HIV, astfel încât să nu se mai înregistreze decese din cauza SIDA.

Scopul campaniei din acest an este să ne apropiem de atingerea obiectivelor ”90-90-90” care presupun următoarele: 90% dintre persoanele HIV-pozitive trebuie să-și cunoască statutul; 90% dintre persoanele care-și cunosc statutul HIV-pozitiv – să administreze tratament antiretroviral, iar 90% dintre pacienții aflați în tratament trebuie să aibă o încărcătură virală suprimată.

Obiectivele campaniei:

1. Motivarea populației generale să se testeze la HIV și sporirea nivelului de informare în problemele legate de profilaxia, căile de transmitere și viața cu HIV.

2. Îndemnarea și motivarea părților responsabile la conjugarea eforturilor în procesul de implementare a măsurilor de răspuns în combaterea epidemiei HIV în Republica Moldova.

Ședințe / ateliere de lucru reprezentanții comunității persoanelor care trăiesc cu HIV

Luând în considerare rolul important pe care îl are comunitatea persoanelor care trăiesc cu HIV în combaterea epidemiei HIV, precum și fiind conștienți de necesitatea de a dezvolta în continuu capacitatea comunității, în mai multe orașe din Republica Moldova (inclusiv Transnistria), precum: Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul, Soroca, Tiraspol, Tighina (Bender) etc., au avut loc ședințe / ateliere de lucru / întâlniri la care au participat reprezentanți ai comunității PTH, precum și ai autorităților publice locale; persoane publice, parteneri din diferite structuri, mass-media și alții. Subiectul principal de discuție au fost acțiunile planificate de comunitate care s-au desfășurat în cadrul campaniei, precum și metodele de atingere a scopurilor ”90-90-90”.

Sesiuni informative pentru tineri

În cadrul acestei campanii am organizat peste douăzeci de sesiuni informative în școli, colegii, universități, unde elevii/studenții au fost informați cu privire infecția HIV, care sunt căile de transmitere și care sunt măsurile de prevenire și protecție. O atenție deosebită s-a acordat aspectelor sănătății sexuale și reproductive, precum și acceptării persoanelor care trăiesc cu HIV.

Acțiunea ”Traseul securității”

”Traseul Securității” este o acțiune anuală, care are drept scop informarea populației despre problema HIV/SIDA și promovarea toleranței față de persoanele HIV pozitive prin intermediul distribuirii materialelor informative și comunicarea cu oameni în locurile publice, în stradă, în transportul public etc. Voluntarii și colaboratorii organizațiilor membre și partenere din diferite orașe ale Moldovei, inclusiv din Transnistria, au distribuit trecătorilor pliante informative, panglici de culoarea roșie, brelocuri, vorbindu-le oamenilor despre problema HIV/SIDA și îndemnându-i să manifeste toleranță față de persoanele care trăiesc cu HIV.

IMG_6350

24302411_1782792168421932_5160844350087009918_o

Acțiunea ”Poartă panglica roșie – manifestă solidaritate!”

Grupul țintă al acestei acțiuni sunt conducătorii auto cărora li se va propune de către colaboratorii și voluntarii organizațiilor membre și partenere să aplice pe sticla din spate al automobilului o autocolantă sub forma panglicii roșii în semn de solidaritate. Conducătorii care au răspuns provocării au primit în dar odorizante auto cu simbolul campaniei și pliante tematice. Acțiunea poartă un caracter durabil/de durată, întrucât majoritatea conducătorilor auto nu dezlipesc panglica roșie pe parcursul întregului an, manifestându-și astfel solidaritatea.

24291537_307598696411612_3414046503736931054_o

24302051_307598489744966_4606986978595123072_o

Mese rotunde

În cadrul campaniei am reușit să organizăm câte o masă rotundă cu participarea tuturor părților responsabile și implicate în procesul de combatere a epidemiei HIV aproape în fiecare oraș unde își realizează activitatea partenerii campaniei. Printre principalele subiecte care au fost puse în discuție: prevenirea infecției HIV, cultivarea unei atitudini pozitive față de persoanele care trăiesc cu HIV, importanța testării la HIV, depășirea stigmei și discriminării, sănătatea sexuală și reproductivă și legătura acesteia cu HIV.

Testarea rapidă la HIV

În cadrul acțiunilor care au avut loc în cadrul campaniei, în câteva orașe din Moldova (Chișinău, Comrat, Bender, Tiraspol), colaboratorii organizațiilor au efectuat testarea rapidă la HIV, hepatita C și sifilis (în baza testelor rapide pe sânge capilar și salivă) pentru toți doritorii.

Pe lângă testul la HIV, toți doritorii au beneficiat de consiliere tematică și consultație medicală. La Chișinău, celor care s-au hotărât să facă testul la HIV, li s-au oferit în calitate de cadou prezervative de la firma ”Masculan”.

Conferința – online ”Să învingem SIDA împreună!”

Pe data de 24 noiembrie curent, în incinta centrului de presă Point.md a avut loc conferința – online ”Să învingem SIDA împreună!”, consacrată campaniei cu același nume. La conferință au luat cuvântul: Olia Tira, interpretă și Ambasadoare a Bunei Voințe UNAIDS Moldova; Svetlana Popovici, coordonator tratament ARV în Moldova și Ruslan Poverga, director general al Asociației Obștești ”Inițiativa Pozitivă”.
Participanții au vorbit în direct despre campania anului 2017, au discutat pe tema profilaxiei pre- și post-contact, au desființat miturile despre HIV, au explicat importanța tratamentului antiretroviral și i-au îndemnat pe toți să facă testul la HIV pentru a-și cunoaște statutul HIV.

Conferința Națională HIV/SIDA 2017

În perioada 27-29 noiembrie 2017 la Chișinău s-a desfășurat cea de-a șasea Conferință Națională HIV/SIDA. La eveniment au participat circa 200 de persoane din întreaga republică, precum și experți internaționali din Ucraina, Rusia, Austria și Elveția. Scopul fundamental al conferinței a fost de a unifica eforturile părților responsabile pentru atingerea obiectivelor ”90-90-90”.
În primele două zile ale conferinței au fost prezentate rapoarte tematice și au avut loc sesiuni plenare. În cea de-a treia zi a fost organizată întrunirea reprezentanților organizațiilor ce activează în sfera HIV cu donatorii internaționali pentru a discuta oportunitățile unei viitoare colaborări. Unul dintre rezultatele conferinței a fost semnarea memorandumului în care sunt expuse scopurile și trasate acțiunile concrete pentru lupta cu epidemia HIV/SIDA în Moldova.

Seara de caritate ”Red Ribbon Gala Awards 2017”

Pe data de 28 noiembrie curent, la Chișinău a avut loc tradiționala seară de caritate ”Red Ribbon Gala Awards 2017”. Evenimentul s-a desfășurat cu prilejul Zilei Mondiale de combatere SIDA, marcată anual la 1 decembrie.
În această seară, în jur de două sute de oaspeți din toată Moldova s-au adunat pentru a-i onora pe acei care și-au adus contribuția la lupta cu epidemia HIV în Moldova. Premiul ”Panglica Roșie” a fost decernat la patru persoane HIV-pozitive care în anul 2017 și-au dezvăluit statutul, și anume Aliona Lisnic, Vitalie Porcescu, Vladimir Dodon și Andrei Stolearenco.

De asemenea, un premiu de onoare au primit trei agenți economici care pe parcursul întregului an ne-au ajutat în cadrul campaniei de caritate ”Faptele bune au culoare”. Este vorba despre firmele ”Orbico”, ”DiVetro” și ”Aquaterra”.
După decernarea festivă a premiilor, pe oaspeți îi aștepta prestația live a trupei ”Cuibul”, multe emoții pozitive, o comunicare plăcută în compania vechilor prieteni și tradiționala fotografiere pentru amintiri memorabile. În această seară fiecare doritor a avut oportunitatea de a contribui financiar în sprijinul femeilor HIV-pozitive care se pregătesc să devină mămici.

38688093882_d999549ce3_o

DSC_0621

Concluzii

Anual în Moldova în jur de 800 de persoane află că au HIV. Astăzi jumătate din persoanele care trăiesc cu HIV nu-și cunosc statutul. Pentru a corecta această situație, este nevoie de un lucru simplu: să faci testul la HIV și să fii informat. Fii parte a acelei forțe motrice care va stopa epidemia: fă testul la HIV, convinge-ți prietenii și rudele să facă testul. Or, sănătatea fiecăruia dintre noi este cel mai valoros lucru pe care îl avem. Dacă vei avea grijă de sănătatea ta astăzi, s-ar putea ca mâine să vedem o generație fără SIDA, o generație a toleranței și a acceptării spre care asprirăm și tindem cu toții.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md