img
Bilanțurile conferinței de presă ”HIV nu este o sentință!” 12 Маi 2015

Pe data de 12 mai curent, la Ministerul Sănătății a avut loc conferința de presă cu genericul ”HIV nu este o sentință!”, organizată de asociația ”Inițiativa Pozitivă” în comun cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, protecției sociale și familiei, cu sprijinul ONU, al ambasadei Suediei și al Centrului PAS.

La conferința de presă au luat cuvântul: Dafina Ghercev, coordonatorul ONU și reprezentantul interimar al Programului de dezvoltare ONU în Republica Moldova; Svetlana Cotelea, vice-ministru al Sănătății; Gheorghe Țurcanu, vice-ministru al Ministerului Muncii, protecției sociale și familiei; Ruslan Poverga, președinte al asociației ”Inițiativa Pozitivă”, precum și participații acțiunii sociale ”Statutul meu NU este un secret”.

”Fața umană a problemei HIV/SIDA” – acesta a fost laitmotivul evenimentului care s-a desfășurat cu prilejul Zilei Internaționale de comemorare a victimelor SIDA, care va fi marcată în acest an la 17 mai. ”Infecția HIV este și rămâne una dintre cele mai importante și, în același timp, una dintre cele mai acute probleme ale societății noastre. Cu regret, epidemia continuă să crească și noi facem tot posibilul pentru a o stopa”, a menționat Svetlana Cotelea. ”Această conferință de presă este un mijloc în plus de a aduce până la conștiința oamenilor faptul că HIV nu este o sentință și poți fi longeviv trăind cu această maladie. Boala poate fi prevenită și este important să fim informați despre ea”.

Potrivit lui Gheorghe Țurcanu, în această etapă în Moldova sunt create condiții bune pentru ca persoanele care trăiesc cu HIV să beneficieze de tratamentul necesar, îngrijiri medicale și suport psihosocial.

Dafina Ghercev a menționat, de asemenea, gravitatea problemei HIV/SIDA în Moldova și i-a îndemnat pe cei prezenți să manifeste față de persoanele care s-au confruntat cu această problemă înțelegere și să le ofere sprijin. ”Noi trebuie să ne consolidăm eforturile pentru a învinge împreună boala care răpune anual sute de vieți”, a remarcat doamna Tersman.

11245488_763425053775579_3991414791449346212_n 10001338_763424973775587_4474775065692976303_n

În încheierea conferinței de presă, Ruslan Poverga s-a adresat tuturor celor prezenți: ”Ne adresăm guvernului cu solicitarea de a majora finanțarea Programului Național HIV/SIDA. Ne adresăm lucrătorilor medicali cu rugămintea de a adopta față de persoanele cu statut HIV-pozitiv aceeași atitudine ca și față de pacienții cu oricare altă maladie, de a păstra confidențialitatea și de a le oferi servicii medicale în volum deplin. Facem apel către reprezentanții mass media cu rugămintea de a reflecta problema HIV/SIDA cât mai des, de a face acest lucru cu profesionalism, fără a judeca, și de a prezenta această problemă multilateral. De asemenea, ne adresăm către cetățenii de rând cu îndemnul de a-și schimba atitudinea față de persoanele care trăiesc cu HIV, dând dovadă de toleranță, bunătate și omenie”.

La finele evenimentului, reprezentanții mass media au avut posibilitatea de a comunica cu fiecare participant al acțiunii ”Statutul meu NU este un secret!”, adresându-le întrebările care îi interesau.

10346299_763426240442127_655292973019377764_n 10922767_763426113775473_267172916535842848_n

Notă:la începutul anului 2015 în Moldova erau oficial înregistrate 9419 de persoane HIV-pozitive. De la începutul epidemiei, 2491 de persoane au decedat din cauza maladiilor asociate infecției HIV. În anul 2014 au fost înregistrate 831 de cazuri noi de infectare, adică cu 125 de cazuri mai mult decât în anul 2013.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md