img
Cadrele medicale de la Spitalul Republican au îmbrăcat ia și s-au așezat în formă de inimă. Așa au încercat să-și susțină colegii 25 Iunie 2020

Фото: Agora.md

Au lăsat echipamentul medical pentru câteva clipe și au îmbrăcat piese din portul popular. Este gestul câtorva asistente medicale, doctorițe și angajate din cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”. Astfel, cadrele medicale au decis să marcheze Ziua Iei. Iar pentru a-și susține colegii implicați în lupta cu COVID-19, s-au aranjat în formă de inimă.

„Nu este pentru prima data, când această zi este marcată de către colectivul instituției. Anual la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” au fost desfășurate șezători și expoziții de ii. De această dată, pentru a evita răspândirea virusului COVID – 19 și a nu pune în pericol sănătatea angajaților, evenimentele în masă nu au avut loc”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a instituției.

Chiar și așa, lucrătorii medicali îmbrăcați în ie au reușit să creeze bună-dispoziție.

 Aranjați în formă de inimă, aceștia au făcut o poză simbol. 

Astfel, au dorit să transmită gânduri bune și de încurajare tuturor persoanelor, ce zi de zi depun efort pentru a salva societatea.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită anual din 2013, în peste 100 de orașe de românii de pretutindeni.

Sursa

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md