Despre consumul de droguri și cum acesta afectează familiile dependenților ne relatează astăzi psihologa Ina Vutcariov. Având ani buni de experiență în domeniul reabilitării dependențelor chimice, Ina ne descrie viața persoanelor co-dependente, adică a persoanelor care suferă în urma consumului de substanțe psihotrope a unei persoane apropiate, și dă sfaturi și pași concreți care trebuie făcuți în astfel de situații.
În fiecare zi, Tatiana revine acasă de la muncă cu gândul "Oare care lucruri de preț au mai dispărut de prin casă?". Ultima pereche de cercei Andrei, băiatul mamei, i-a furat încă luna trecută. Și 1000 de lei lăsați pentru cheltuieli s-au strecurat dintr-un ulcior, ascuns undeva departe în debara. Tatiana a obosit atât de mult, încât nici nu poate să-l mai vadă, și l-ar alunga de acasă, și ar schimba lacătul, dar...dacă i se întâmplă ceva rău? Cum va trăi ea cu asta?
Și ține minte cum săptămâna trecută Andrei s-a dus la ea la lucru și a început să strige și să ceară bani, și i-a dat...Nu vrea să știe lumea că dragul ei băiat e un narcoman pierdut.
Și când a venit acasă beat și drogat, și a împins-o și bruscat-o, ea tot nu a spus nimănui. Că dacă spune la poliție poate să-l închidă, și să ajungă la pușcărie, dar acolo precis că se pierde.
Această istorie conține fragmente din mai multe istorii ale părinților și rudelor consumatorilor de droguri. Din păcate, aceștia trăiesc un calvar greu de imaginat. Și totuși, consider că e în puterea lor să-și reîntoarcă capacitatea de a acționa și de a nu se lăsa victime ale situației.
Deci, dacă aveți pe cineva apropiat care consumă droguri:
- în primul rând, aveți grijă să fiți mereu în siguranță. Nu lăsați spațiu pentru violență fizică. Nu intrați în dispute cu persoana în stare de ebrietate narcotică / alcoolică. În cazul că vedeți că nu este adecvat, este violent, adresați-vă după protecție.
- cu cât mai devreme consumatorul se va ciocni cu consecințele consumului, cu atât mai repede va lua anumite decizii de a schimba ceva. Nu-l salvați în permanență din situații dificile, nu-i acoperiți faptele.
- nu e rușine dacă aveți pe cineva apropiat, care consumă droguri. Această problemă nu își alege victimele. Cereți ajutorul oamenilor apropiați. Vorbiți despre problemă. Împărtășiți-o cu cineva. E prea grea ca să o duceți singur.
- adresați-vă după ajutor specializat. Veți primi consiliere gratuit, veți învăța să faceți față situației, veți găsi un loc, unde nimeni nu vă va judeca.
Pentru mai multe informații vă puteți adresa la Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”.