img
Cinci persoane plasate în arest, dintre care doi turci, în dosarul contrabandei de peste 200 kg de heroină din Iran 23 Iunie 2021

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus plasarea în arest preventiv, pentru 30 de zile, a trei femei din Moldova și a doi bărbați din Turcia pentru implicare într-o schemă de introducere în țară a peste 200 kg de droguri din Iran.

Inițial, a fost reținut un număr de șapte persoane, dintre care două care se aflau în aceeași unitate de transport cu unul din învinuiți, au fost eliberate pentru motivul că nu ar avea tangență cu activitatea învinuiților. Procurorii le-au formulat celor cinci învinuirea de comiterea infracțiunii de contrabandă și circulație ilegală a drogurilor. Potrivit legii penale, astfel de infracțiuni se pedepsesc cu închisoare pentru un termen de până la 15 ani.

  

Investigație comună cu autoritățile din Ucraina

Drogurile tranzitau Ucraina și Moldova, pentru a fi livrate în spațiul Uniunii Europene. Prin urmare, un cerc restrâns de persoane – procurori PCCOCS, ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații și un angajat al Serviciului Vamal – au cooperat cu autoritățile ucrainene pentru demascarea acestei scheme, cu începere din luna decembrie 2020. La o anumită etapă a investigațiilor, între membrii grupului de urmărire penală din Moldova și din Ucraina, a fost încheiat un acord de formare a echipei comune de investigații. Cu eforturi comune, a devenit posibilă identificarea mijloacelor de transport cu care au fost transportate drogurile pe teritoriul Rusiei și Ucrainei, cu depozitarea în Republica Moldova.

Schema de operare a rețelei de traficanți

Figurantul principal în schema investigată este de origine turcă. Acesta acționa prudent și preponderent independent, iar în cazurile în care apela la asistență, aceasta era de durată scurtă, iar comunicarea cu complicii avea loc exclusiv în limba turcă. Prin urmare, în procesul de investigație a fost și este necesară implicarea altor specialiști decât cei ai organului de urmărire penală.

Învinuitul își înregistrase la Chișinău o companie cu activitate de transportare a materialelor de construcție și a articolelor sanitare din Iran, pe cale maritimă, iar apoi pe cale terestră din Rusia spre Moldova. După ce și-a format un istoric economic pozitiv, învinuitul a purces la implementarea schemei de contrabandă cu substanțe narcotice.

Astfel, învinuitul includea în încărcătura transportată anumite cantități de droguri, păstrându-le în depozite, pe care le schimba frecvent. Drogurile au fost depozitate și la domiciliul închiriat în Republica Moldova de către figurantul principal.

Următoarea etapă a operațiunii de documentare a traficului de droguri consta în stabilirea traseului complet al circulației drogurilor spre spațiul UE. Însă, în ultimul moment, învinuiții dorind să schimbe locul de depozitare a drogurilor, au luat calea spre regiunea din stânga Nistrului. Așa cum acest teritoriu nu este de facto controlat de autoritățile constituționale ale Moldovei, oamenii legii au declanșat operațiunea de capturare a drogurilor și au reținut suspecții.

Întru asigurarea securității și integrității capturii, a fost solicitat aportul SIS și al BPDS „Fulger” a MAI. 

 

Expertizarea criminalistică a drogurilor este în desfășurare

Actualmente, are loc expertizarea dactiloscopică a ambalajelor drogurilor, precum și expertiza chimică, în scopul identificării cu exactitate a componentelor substanței solide ridicate. De asemenea, experții urmează să dea răspuns la întrebările procurorilor PCCOCS privind cantitatea exactă, calitatea și originea acesteia. Ulterior, va deveni posibilă și estimarea costului capturii pe piața neagră.

Este de menționat faptul că volumul imens de acțiuni de urmărire penală relevante documentării și investigării acestui dosar a avut la bază deschiderea judecătorilor de instrucție ai Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care au autorizat măsurile speciale de investigații, dictate de situație și înaintate de procurorii PCCOCS spre aprobare. De asemenea, la faza examinării și supunerii spre expertizare a probelor, au fost invitați și ofițeri de investigație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor complicilor și individualizarea acțiunilor fiecărui figurant, inclusiv a celor care au stat în spatele schemei, la nivel de organizare și asigurare a livrării contrabandei în Moldova, precum și identificarea potențialilor recepționari.

SURSA

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md