„Copilul meu ia droguri, ce ar trebui să fac?” Este probabil una dintre cele mai grave întrebări pentru părinți, mai ales când copiii lor intră în adolescență. Astăzi, chiar dacă drogurile sunt supravegheate de poliție, vânzărea lor este destul de comune în rândul tinerei generații. Prima regulă pe care trebuie s-o rețineți în asemenea situații este să încercați inițial să construiți un dialog cu copilul și nu să-l zdrobiți cu autoritatea voastră.
Cum să înțelegeți că copilul, posibil, folosește droguri de agrement?
De regulă, dacă un copil abuzează de droguri, acest lucru poate fi depistat prin:
- atenție distrasă;
- absenteism frecvent de la școală;
- scăderea performanței academice a copilului în instituția de învățământ;
- cheltuirea rapidă a banilor de buzunar;
- creșterea duratei timpului petrecute izolat de familia și prietenii copilului cu care ați fost obișnuit să-l vedeți.
Dacă vorbim despre semne fizice, ar trebui menționate ca posibilități:
- turbiditatea periodică, aspectul sticlos al privirii;
- roșeața ochilor;
- comportamentul „prost”, râsul în situații necorespunzătoare;
- creșterea bruscă în greutate sau pierderea în greutate;
- coordonarea motorie afectată;
- scăderea atenției asupra igienei personale;
- modificările severe ale somnului;
- modificările bruște a poftei de mâncare.
De ce se întâmplă asta cu copilul meu?
Trebuie să înțelegeți că adesea adolescenții, ca și adulții, abuzează de droguri din cauza escapismului (din engleză. Escape - get out, escape). Escapismul este dorința de a scăpa de o rutină opresivă, de probleme, de a se ascunde de ele, pentru a nu simți. Astfel de manifestări pot fi, de asemenea, o modalitate nesănătoasă de a face față traumelor psihologice, emoționale, stresului sever pe care un adolescent (sau adult) încearcă să-l înece.
Interesul pentru substanțe poate crește și din nevoia copilului de a se simți „cu statut” în rândul semenilor său. Acest lucru poate avea, de asemenea, rădăcini în experiențe psihologice și emoționale dureroase, în special în cazurile de intimidare, și în iluziile derivate din acestea, care îl poate face pe copil să creadă că, dacă va consuma drguri, va câștiga respect și va deveni „obișnuit”, „ca toți ceilalți”, astfel încetând să mai fie ținta hărțuirilor.
Cum să vorbești în astfel de cazuri cu copilul?
Conștient și calm, fără a-l rușina. Cereți-i să lase deoparte telefonul mobil și alte lucruri care pot distrage conversația, procedând la fel.
Da, abuzul de substanțe este o problemă, dar puteți să vă exprimați dezacordul cu calm, apelând la argumentele că dependența implică o listă prea lungă de probleme, că copilul este încă în grija dvs. și că nu-i puteți finanța cheltuielile, dacă banii de bzunar merg pe droguri.
Aratăți-i dragoste și grijă, nu mânie și condamnare.
Orice afișare agresivă de judecare și rușinare vor tăia canalele de încredere în relația voastră cu copilul. Iar încrederea are o importanță foarte mare în această situație.
În orice conversație cu copiii cu privire la modelele de comportament nesănătoase, trebuie să fim pregătiți să arătăm înțelegere și deschidere, precum și să ascultăm, și să ajutăm.
Încercați să vorbiți despre ceea de ce copilul vrea să scape când ia droguri, de ce senzații și trăiri fuge. Cel mai bun scenariu este să identificați sursa experienței negative împreună, dar fiți pregătiți de faptul că este posibil ca copilul să nu dorească să vorbească cu părintele despre asta (deoarece și dumneavoastră puteți fi sursa în ochii lui, iar copilul nu este gata să vă confrunte).
Nu este recomandat să cedăm mâniei și să credem cuvintele copilului 100%, cu excepția cazului în care aveți un sentiment obsesiv că ceva nu este în regulă. Aveți încredere în instinctele voastre.
Psihoterapie
Cea mai bună soluție în această problemă este cazul în care copilul merge la contact, în caz contrar - aceasta este terapia psihologică.
Este posibil ca copiii să nu fie de acord cu acest tip de ajutor, dar puteți încerca să explicați că acesta este un mod de a te ajuta pe sine insuți să te orientezi în momentele care te preocupă și să le rezolvi pentru totdeuna, în loc să „îneci” constant stresul pentru o perioadă scurtă.
Mai mult, amintiți-i de confidențialitatea conversațiilor cu un specialist. Specialistul nu poate vorbi despre conținutul conversațiilor fără acordul pacientului, cu excepția cazului în care copilul prezintă o amenințare la viața sa sau a altei persoane.
În cele mai multe cazuri, activitatea unui psiholog sau psihoterapeut cu un copil include, în paralel, terapia cu părinții. Acest lucru este necesar, deoarece multe fenomene și influențe din familie sunt interdependente. Apropo, acesta poate fi, de asemenea, un argument util pentru convingerea adolescenților să înceapă o terapie, așa le veți arăta că nu vor merge specialist singuri.
Tratamentul dependentei în Moldova
Va continua...
Maxim Cuclev