Uneori, pentru a începe lupta cu dependența, trebuie să ajungi într-un declin moral complet. Din această stare sunt doar două căi: fie să rămâi acolo, fie să te faci un efort pentru a te smulge din cercul vicios și a ieși la suprafață. Daniil, eroul nostru de astăzi, lucrător outreach în cadrul AO ”Viața Nouă”, a ales cea de-a doua cale. Lupta lui v-o prezentăm la rubrica istoriilor personale.
Pe data de 25 iunie s-a împlinit exact un an de când sunt în trezie. În această zi, acum un an, am plecat la staționat. Am așteptat foarte mult această zi și îmi doream foarte mult să ajung în acest loc. Senzațiile acelei zile erau similare cu cele din clasa întâi: am emoții, ești puțin îngrijorat, înțelegi că înainte te așteaptă o nouă viață.
Per total, am consumat droguri timp de 18 ani. Am început la 18 ani. Acum am 37.
Eu întotdeauna alunecam destul de rapid pe pantă abruptă până în prăpastie. Era suficient să consum intensiv timp de doar câteva luni și acumulam o mulțime de probleme și datorii. Eu ajungeam până la limită, ieșeam din toate acestea, mă aduceam în ordine și mă cuprindea frica, fiindcă înțelegeam că în scurt timp voi reveni în mocirlă.
Când consumam droguri, nu știu de ce mi se părea că de vină este oricine și orice, doar nu eu însumi.
S-a dovedit a fi exact invers. Trebuia doar să mă analizez mai profund, să găsesc cauza adevărată în mine și atunci toate s-ar fi aranjat la locul lor.
Toți banii mei se duceau pe heroină. Jumătate de viață am lucrat pentru heroină, atât de puternică era dependența mea de ea. Ceea ce am observat este că oricât nu aș fi lucrat, nu avansam la serviciu și salariul meu nu se majora. Heroina mi-a pus astfel anumite limite: nici mai mult, nici mai puțin, ci iată așa.
Aproape 18 ani mi-a luat să recunosc că am o problemă și că eu nu-i pot face față.
Să nu mi se fi întâmplat un anumit caz, probabil aș fi continua să utilizez. S-a întâmplat demult. Mergeam cu tovarășul meu după o doză, ne-am drogat, în plus am mai consumat alcool și peste un timp oarecare am început să-mi pierd cunoștința. Tovarășul meu m-a adus cu chiu, cu vai până la poarta casei mele și împreună cu tatăl meu au încercat timp de vreo 10 minute să mă readucă în fire. Când mi-am revenit, am văzut ambulanța și pe tatăl meu pe care îl duceau pe targă. În timp ce tatăl meu se străduia să mă readucă la normal, el a făcut un infarct. Îmi amintesc că m-am trezit a doua zi dimineața și am înțeles că era cât pe ce să provoc moartea tatălui meu. A doua zi am venit în fugă aici (la Centrul Comunitar ”Pas cu Pas” – nota redacției), l-am găsit pe Maxim Climenco și l-am rugat să mă ajute. Peste vreo zece zile am plecat la reabilitare.
Niciodată nu mi-a convenit poziția: ”Eu m-am născut pentru ca să absolvesc școala, apoi universitatea, apoi să merg la serviciu unde să lucrez toată viața, iar apoi pur și simplu să mor”. Dintotdeauna mi-am dorit și m-am străduit să înțeleg adevăratul sens al vieții. Chiar și atunci când a 25-a oară ajungeam până la starea absolută de neștire, de undeva îmi apăreau forțe să-mi revin și să lupt mai departe.
Fiecare are calea sa. Se pare că nu aș fi ajuns în starea mea de astăzi dacă nu treceam prin experiența consumului de droguri.
Până nu demult, nu-mi plăcea să comunic cu oamenii. Mi se părea că e mult mai bine să fii de unul singur. Astăzi însă îmi dau seama că anume comunicarea cu oamenii mi-a lipsit întreaga mea viață. Acum am parte de ea din plin.
Relațiile cu tatăl meu întotdeauna au fost complicate. Ne înțelegeam cu greu. Mult timp nu am știut absolut nimic despre el. Imaginează-ți: noi uneori luni la rând nu vorbeam unul cu celălalt, nici măcar nu ne salutam, deși locuiam în același apartament și mâncam la aceeași bucătărie. În această perioadă drogurile erau pentru mine un analgezic. Ele mă ajutam să uit de golul care era înăuntrul meu. Uneori relațiile noastre se încingeau în așa măsură, încât eu pur și simplu începeam să-l urăsc. Starea aceasta rupea din mine!
Acum, după ce am trecut prin toate acestea, înțeleg că tatăl meu mă iubește, însă în virtutea faptului că el însuși se confruntă cu o mulțime de complexe și temeri, îi era foarte greu să manifeste această dragoste. Omul nu poate oferi ceea ce el însuși nu are.
Astăzi ne vedem rar cu el, însă eu știu cu certitudine că el este mândru de mine și îmi este plăcut acest lucru, fiindcă el niciodată nu a mai făcut-o înainte.
În copilărie visam să devin un călător. Întotdeauna mi-am dorit libertate, ceva romantic, voiam întotdeauna să plec, să merg undeva. Marele meu vis este să merg într-o călătorie în jurul lumii cu corabia.
Drogurile nu că m-ar fi schimbat, ci nu mi-au permis să devin omul care îmi doream să devin. Ele nu-mi permiteau să mă dezvolt în direcția în care mă dezvolt în momentul de față. Ele au atenuat principiile și cât pe ce nu mi-au ucis esența mea. Așa procedează drogurile cu oricine care nu renunță la timp la ele.
Toată viața am visat să spun adevărul, însă în majoritatea cazurilor îmi era frică s-o fac. Astăzi aproape m-am eliberat de această frică.
Utilizarea de droguri mi-a dat o experiență enormă de viață. Am trecut prin toate: supradozaj, umilință, trădare, pierderea oamenilor dragi. Toate acestea le-am simțit pe propria piele și acum mă străduiesc să nu mai repet aceste greșeli.
Dacă aș vrea să mă întorc pentru a schimba ceva în trecutul meu? Probabil, nu, fiindcă îmi dau foarte bine seama: trecutul nu mai poate fi întors. Am comis multe greșeli, am falimentat de multe ori, am avut multe eșecuri, am făcut multe fapte prostești pe care le-am regretat, de care m-am pocăit. Dar toate acestea au rămas în trecut și nu vreau să mă întorc și să schimb toate acestea. Eu mi-am acceptat trecutul și am înțeles că singurul lucru pe care îl pot într-adevăr este viitorul meu. Întotdeauna mi-am dorit un viitor bun.
Apropo, anume datorită trecutul meu, deși a fost așa cum a fost, eu sunt acum aici cu tine și înregistrăm acest interviu. Să nu fi fost trecutul meu, nu știu unde aș fi fost acum.
Narcomania nu este o simplă boală. Este departe de cazul când poți să bei o pastilă și gata. Cu dependența trebuie să lupți pe parcursul întregii vieți. Este o problemă specifică pe care o pot înțelege doar acei care au trăit ei înșiși această experiență.
Acum am în fața mea exemple ale oamenilor care sunt un model de urmat pentru mine în lupta cu dependența și dezvoltarea personală. Eu mi-am stabilit un scop – timp de câțiva ani să ating un anumit nivel. De asemenea, mi-aș dori ca organizația noastră să se transforme în ceva grandios, de amploare, în ceva gigantic. În opinia mea, noi dispunem de toate resursele necesare în acest sens.
Fericit cu adevărat mă face faptul că am găsit ceea ce am căutat toată viața mea – Dumnezeu. De asemenea, sunt fericit că mă ocup de ceea ce fac în prezent – este ceea mi-a lipsit până acum.