img
Directorul Fondului Global s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor comunității din Moldova 30 Ianuarie 2014

La 29 ianuarie, în incinta Centrului Social Regional pentru PHS din Chișinău, a avut loc întâlnirea reprezentanților comunității PHS și a grupurilor vulnerabile la HIV cu directorul Fondului Global, Mark Dybul și cu șeful departamentului de administrare de granturilor, Mark Edinkton.

Reprezentanții comunității, în primul rând, au salutat contribuția personală a lui Mark Edinkton la sprijinul și implicarea comunităților vulnerabile în contextul politicii și programelor Fondului Global.

Anul trecut, sub conducerea lui Mark Edinkton, în cadrul Secretariatului FG au fost reanimate structurile care își focusează activitatea pe participarea, sprijinul și implicarea comunităților. În acest context, participanții și-au exprimat doleanța de a continua dezvoltarea acestei direcții de activitate la nivelul Secretariatului, iar ideea prevăzută în solicitarea de grant a Rundei a 8-a privind conferirea statutului de recipient principal organizațiilor comunității să devină realitate.

Domnul Dybul a subliniat că FG nu doar va continua să investească în dezvoltarea comunităților, ci vor mări semnificativ această contribuție, întrucât comunitățile persoanelor supuse unui risc sporit de infectare trebuie să se afle în centrul atenției atât la etapa elaborării și realizării programelor de răspuns național la SIDA, cât și la nivel global, prin participarea în administrarea FG. De asemenea, dumnealui a susținut ideea despre importanța prezenței a doi recipienți la nivel național: statul și comunitatea, însă e menționat că această decizie aparține țării.

La întrebarea despre perspectivele Moldovei privind finanțarea, directorul FG a răspuns că Moldova poate conta pe susținere în următorii trei ani și FG va fi tot posibilul pentru ca această perioadă să fie prelungită pe alți trei ani. Adică, țara noastră dispune de 6 ani pentru a elabora o strategie clară și un plan de tranziție la finanțare din bugetul de stat.

Domnul Dybul a menționat că, în pofida faptului că FG va continua să sprijine Moldova, aceasta nicidecum nu înseamnă că resursele interne ale țării trebuie să crească. Bugetele țării trebuie să se majoreze și să fie direcționate în acele domenii, unde există necesitate stringentă și eficiență maximă, chiar dacă aceasta va presupune eforturi și impedimente.

Participanții comunității și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu faptul că regiunea EECA este singura din lume unde epidemia continuă să ia amploare vertiginos, în timp ce șansele pentru beneficierea de finanțare externă continuă să scadă. Finanțarea din bugetele locale deocamdată nu crește în aceleași proporții în care se reduce finanțarea externă. Epidemia, în general, este concentrată în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare (prevalează UDI). Există, de asemenea, numeroase bariere politice în ceea ce privește finanțarea și implementarea programelor care s-au dovedit a fi eficiente. Una dintre problemele politice remarcate de către participanții din Transnistria este finanțarea regiunii respective și continuitatea programelor din stânga Nistrului. În acest context, Mark Edinkton a remarcat că FG va continua să susțină atragerea reprezentanților din Transnistria în procesele decizionale la nivel național și să contribuie la faptul ca vocea lor să fie auzită. Dumnealui a subliniat că cel mai important lucru este să ținem minte că noi sprijinim oamenii care au nevoie de tratament și ajutor, iar structurile statale trebuie să-și aducă contribuția la aceasta.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md