Izolatorul de detenție sau IP nr.13 din Chișinău este locul unde adolescenții și adulții acuzați de infracțiune și care sunt investigați, așteaptă decizia judecății. Aceștia se pot afla zile, luni, ani. Nu pot să vă redau a ce miroase aerul în acest loc, pentru că nu există un asemenea cuvânt în vocabular. Dar voi încerca totuși – acest aer miroase a indiferență, detașare, disperare. Vizitând acest loc de câteva ori împreună cu voluntarii asociației ”Generația cu Inițiativă”, am reușit să înregistrez câteva istorii ale băieților care au ajuns acolo din diferite motive.
Alexandru, 16 ani.
Mă numesc Alexandru, am 16 ani, mama mea a murit când eram mic. Mă aflu aici de peste un an, mi-au mai rămas încă trei. Am fost închis pentru furt. Eu furam nu pentru că îmi plăcea să o fac, ci pentru că nu aveam ce mânca.
Am început să fur de la 13 ani. Până atunci, pentru a supraviețui cumva, cerșeam. Tu îmi spui că cerșitul este o afacere, dar nu ai dreptate. Eu cerșeam pentru că nu aveam altă soluție. Unde aș fi putut lucra la 9 ani? Și din ce mijloace puteam să trăiesc dacă nu am nici o rudă și nimeni nu are nevoie de mine?
Eu nu știu ce înseamnă mângâierea, grija, atenția părintească. În copilărie am văzut doar brutalitate, bătaie și indiferență. Uneori mi se pare că am încetat să mai simt ceva și, sincer, mă cam sperie acest lucru, pentru că sunt om.
Am absolvit patru clase, apoi am plecat, pentru că pur și simplu nu-mi mai era interesant. Deși aici, în izolator, uneori îți dorești să citești ceva interesant: vreo enciclopedie, de exemplu, sau ceva din genul fantasticului, însă aici avem doar Biblia și niște manuale de clasa a cincea de care nimeni nu are nevoie.
Care este sensul vieții? Eu nu știu, probabil, ar fi trebuit să îi întreb pe părinții mei care m-au adus pe această lume.
Primul lucru la care mă gândesc când mă trezesc dimineața este ca această zi mai repede să se sfârșească.
Eu mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puteri să trăiesc cumva ziua care vine, nu contează cum.
Aici ne lipsește foarte mult o sală de sport. Dacă cineva dintre cei bogați ne-ar dărui câteva utilaje sportive, ne-am bucura foarte mult. Ce l-ar costa pe un bogat să o facă?
Eu nu cred nici în dragoste, nici în dreptate, nici măcar în prietenie. Sau poate pur și simplu nu am avut noroc în viață?
Costea, 17 ani
Eu sunt aici pe scurt timp – mi-au dat 30 de zile pentru că am furat o sticlă de apă din frigiderul din parc. De ce am făcut-o? Am fumat, mi se făcuse sete și de aceea am furat.
Eu am mamă, un frate și o soră, care trăiesc cu cel de-al doilea soț al mamei. Eu am plecat de acasă la 12 ani. Îmi amintesc că mă prindea periodic poliția, mă aducea acasă, dar eu oricum fugeam. Problema era în tatăl meu vitreg, care mă ura, permanent îmi ținea lecții și mă învăța cum să trăiesc, iar mama era de partea lui.
Mă întrebi unde este tatăl meu? Tot la pușcărie. L-au închis pentru 18 ani, peste doi ani se va elibera din detenție. Ce ar putea să mă învețe când va ieși? Legile închisorii?
Am abandonat școala în clasa a 6-a și nu mai vreau să mă întorc acolo. Eu vreau să ajung până la majorat și să mă angajez în calitate de killer sau lunetist.
De fapt, eu cândva am lucrat: vindeam flori lângă McDonalds și, apropo, câștigam destul de bine. Ce-i drept, toți banii se duceau fie pe droguri, fie pe mâncare.
Cel mai mare vis al meu este să ajung la Los-Angeles, pentru că acolo este libertate, ocean, acolo nimeni nu mă cunoaște și mi-aș putea începe viața de la capăt.
Cea mai plăcută amintire din copilărie este ziua când mă plimbam prin parc cu mama și ea îmi arăta cum trebuie să hrănesc o veveriță din mână. Îmi amintesc cum ea a luat în mâini niște nuci, le-a bătut una de alta și s-a apropiat o veveriță roșcată, pufoasă, hazlie. A fost extraordinar.
Care este sensul vieții? Eu nu văd nici unul, cel puțin, pentru mine viața nu are nici un sens.
Roman, 17 ani
Am ajuns întâmplător aici: am bătut o fată, iar ea a scris un demers precum că am violat-o. Însă eu nu am făcut aceasta.
În general, eu deja am fost închis timp de 2,5 ani la Goian, aici sunt pentru a doua oară. Peste patru luni voi ieși la libertate.
În celulă suntem șapte persoane. La început bineînțeles era cam stânjenitor, dar acum deja ne-am obișnuit: ne împărțim unul cu celălalt cu ceea ce ni se aduce de la liberate, împrumutăm cărți de citit unul altuia.
Zilele aici trec foarte repede, nici nu observi cum trec. Dar noi aici nici nu le numărăm, pentru că este inutil. La liberate mă așteaptă părinții și sora. Îmi este foarte dor de ei.
În general eu doar aici am înțeles cât de mult vreau acasă, în odaia mea, la prietenii mei, la mama. Când voi ieși de aici, voi face tot posibilul să nu mai ajung din nou aici.
Dacă aș deveni președinte sau vreun ministru, aș închide toate penitenciarele pentru minori. La ce sunt bune acestea? Chiar credeți că dacă închideți un adolescent între patru pereți, îl veți face mai bun, mai deștept, mai mărinimos?
Eu visez să devin bucătar, îmi place să gătesc. Cândva, când voi ieși de aici, voi construi o casă mare în afara orașului, voi avea trei, dar mai bine, cinci copii și duminica voi găti un prânz de sărbătoare în jurul unei mese rotunde mari.
Ilie, 17 ani
Eu sunt închis pentru furt, mi-au dat 6 ani, sunt aici de o săptămână.
De fapt eu și înainte furam câte puțin, pur și simplu nicidecum nu le reușea să mă prindă, nu erau suficiente probe. Eu furam nu de dragul furatului, pentru că nu aveam nevoie de bani. De bani avea nevoie mama care urma să fie operată, iar intervenția chirurgicală costa cât un apartament.
Eu presupun că mama se pricepea de unde fac eu rost de bani, dar pur și simplu nu vroia să creadă în aceasta.
Eu sunt dintr-o familie foarte săracă, bani nu erau niciodată suficienți, noi nu am avut jucării, nu ne ajungea mâncare, noi purtam hainele vechi ale altora. De aceea, când am mai crescut puțin, am început să fur.
Dar eu furam doar de la cei bogați. La urma urmei, ei nu vor benevol să se împartă cu alții, dar măcar așa o pot face.
Niciodată nu m-am imaginat în locul păgubitului, la ce bun? Eu doar nu am produs nimănui traume fizice, prejudiciu pentru sănătate, eu pur și simplu furam.
La libertate mă așteaptă iubita, cel puțin, eu sper că ea încă nu m-a șters din viața ei.
Aici bineînțeles nu este ca la sanatoriu, dar te poți obișnui cu orice. De ceva timp avem un loc locatar, o pisică, administrația ne-a permis să o luăm din stradă. Pisica este bună, tandră, mănâncă orice în afară de pâine.
Eu niciodată nu am visat să devin bogat, dar visam să am propria afacere, să am un salariu stabil, o familie, copii și să trăiesc în liniște pentru propria plăcere. Astăzi deja nu mai sunt sigur dacă îmi vor reuși toate acestea.
Nu sunt sigur că închisoarea poate corecta un adolescent, aceasta este ireal. Singurul lucru care îl poate corecta este credința oamenilor apropiați și, bineînțeles, dragostea.
Din partea autorului: prenumele eroilor au fost schimbate.
Mulțumim ”Generației cu Inițiativă” pentru ajutorul oferit în desfășurarea interviului.