img
Femeile gravide și cele care alăptează se pot vaccina contra COVID-19 23 Iunie 2021

Femeile gravide și cele care alăptează se pot vaccina contra noului coronavirus. Nu există date că fătul ar putea fi afectat de administrarea vaccinului contra COVID-19 femeii însărcinate, astfel de cazuri nefiind raportate. În cazul alăptării, anticorpii obținuți în vaccinare trec și la făt. Și deși vaccinarea poate fi realizată, teoretic, în orice perioadă a gravidității, deocamdată se recomandă ca imunizarea să aibă loc începând cu trimestrul doi, după ce se încheie procesul de organo-geneză. Despre aceasta a vorbit medicul obstetrician-ginecolog, Maxim Calaraș, în cadrul unui eveniment online, organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova şi UNICEF Moldova.

Medicul a precizat că studiile au arătat că, fiind însărcinată, femeia nu este mai predispusă de a se infecta. Dar fiind însărcinată, odată ce s-a infectat, ajunge în grupul de risc să dezvolte forme mult mai severe ale acestei patologii. Adică sarcina predispune la forme grave ale infecției COVID-19 și de acest lucru trebuie ținut cont.

Potrivit lui, la început, gravidele nu au fost incluse în cercetare și nu se cunoștea care ar putea fi impactul vaccinului asupra lor. Însă, rând pe rând, când a început vaccinarea în masă, unele gravide au dorit să fie imunizate. Medicul a făcut trimitere la datele unor studii din SUA, care arată că din 92 de mii de persoane imunizate, peste 800 s-au declarat ca fiind gravide și au trecut prin ambele doze de vaccin. Nici la una dintre ele nu au fost semnalate complicații, ele au născut la termen, pruncii nu au malformații. Acest lucru a permis Centrului de control al maladiilor din SUA să dea undă verde vaccinării și printre gravide, lucru preluat și de alte state.

Maxim Calaraș a declarat că sunt gravide care s-au vaccinat, fără să cunoască despre sarcină. Chiar și după ce au aflat, au administrat și a doua doză. „Nu s-a depistat niciun efect negativ asupra embrionului. Nu a crescut nici cu o zecime de procent rata avorturilor spontane în primul trimestru în rândul celor vaccinate, comparativ cu non-vaccinate. Posibil, în scurt timp, indicațiile pentru vaccinare vor fi lărgite, posibil se va accepta vaccinarea gravidelor la orice termen, nemaivorbind de perioada de alăptare”, susține specialistul.

Potrivit lui, deocamdată copiii nu pot fi vaccinați contra COVID-19. Doar în SUA, copiii pot fi imunizați de la vârsta de 12 ani. Și deși nu sunt dovezi că vaccinurile sunt sigure pentru nou-născuți, există vaccinarea pasivă, când mama în procesul alăptării, prin lapte îi transmite copilului anticorpi. Și nu doar împotriva COVID-19, dar împotriva tuturor patologiilor pe care ea le-a suportat în trecut și a produs propria imunitate sau împotriva celor care a fost vaccinată, căpătând imunitate artificial.

SURSA

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md