Persoanele care își ispășesc pedeapsa în închisoare se confruntă zilnic cu anumite probleme psihologice pe care cu greu ți le poți imagina în libertate. Noi am formulat șase dintre cele mai frecvente probleme și am rugat-o pe Ina Vutcariov, psihologul Asociației Obștești ”Viața Nouă”, să le comenteze.

Mă aflu în închisoare de mulți ani și deja m-am obișnuit. Se apropie data eliberării mele și, sincer, mi-e frică să ies la libertate. Mi se pare că oamenii nu vă vor accepta, mă vor judeca permanent, iar eu nu voi reuși să mă acomodez și să-mi aranjez viața.

Omul se poate obișnui cu orice – așa este proiectat creierul nostru. La condițiile severe creierul se obișnuiește mai greu și, respectiv, mai repede la cele ușoare. Este ceva normal să simți disconfort, frică și îndoieli în procesul oricăror schimbări prin care treci. Trebuie să fim conștienți de faptul că prima jumătate de an după eliberare din detenție omul se va afla într-o stare debusolată din cauza schimbărilor care s-au produs în jur între timp, începând cu denumirea străzilor și încheind cu maniera de comunicare. Eu vă sfătuiesc să nu vă focusați pe asemenea temeri care oricum vor fi, dar nici să încercați să vă impuneți forțat la anumite trăiri cu încărcătură emoțională puternică nu merită. Orice trecere la o etapă nouă implică un nivel destul de înalt de stres și omul trebuie să fie pregătit să-l depășească. Ce te-ar putea ajuta la etapa de pregătire pentru eliberare? Este foarte important să începi pregătirile cel puțin cu jumătate de an înainte. Eu întotdeauna îi îndemn pe băieți să-și planifice cât mai detaliat cel puțin primele șase luni după eliberare: unde vei merge după ce ieși din închisoare; cu ce te vei ocupa; ai oare acte de identitate; care este starea ta de sănătate. Astăzi în toate penitenciarele activează consultanți sau specialiști din sectorul nonguvernamental care vă pot ajuta în acest proces de pregătire. Adeseori, când îi întreb pe băieți în preajma eliberării: ”Ai acte de identitate?”, aud cam același răspuns: ”Nu, dar mă voi elibera și îmi voi soluționa apoi toate problemele”. Experiența arată că acest ”voi soluționa apoi” durează nu o singură lună, iar în unele cazuri amânarea devine cauza unei detenții repetate. De aceea este important să ne evaluăm riscurile și părțile noastre slabe, pentru a evita condițiile care ne pot aduce înapoi în detenție.

Cu privire la temerea de a nu găsi un serviciu, aș vrea să menționez că în țara noastră există un serviciu de stat – Agenția pentru ocuparea forței de muncă – care oferă un complex destul de larg de servicii pentru foștii deținuți. De asemenea, aceasta oferă posibilitatea de a beneficia de indemnizația minimă de șomaj, de a obține o profesie nouă, de a te angaja în câmpul muncii. Da, trebuie să fii conștient că s-ar putea să te confrunți cu discriminarea și să înțelegi că vor fi oameni care te vor trata cu suspiciune și te vor judeca pentru trecutul tău, fiindcă așa este natura umană. Însă doar tu decizi dacă atitudinea ostilă a oamenilor îți va afecta sau nu viața.

Îmi este tot mai greu să comunic cu copiii mei. Îi văd foarte rar, iar atunci când ne întâlnim, mi se pare că sunt un străin/ o străină pentru ei. Pentru ei este foarte complicat să discute ceva cu mine, sunt încătușați, iar eu nu știu cum să procedez.

Atunci când copiii sunt separați de părinți și se văd foarte rar cu ei, aceasta duce la pierderea capacității de a comunica. În esență, părintele devine pentru copil o persoană pe care el nu o cunoaște. Pentru copii este complicat să trăiască cu sentimentele din trecut. Pentru ei este caracteristic să trăiască cu ziua de astăzi, mai ales când este vorba de copiii de până la 5-6 ani. De aceea, în măsura posibilităților, străduiți-vă să mențineți legătura emoțională cu copilul, faceți schimb de fotografii, scrieți-vă scrisori, oferiți-vă reciproc cadouri, confecționați ceva manual pentru el. Adesea sunt martoră a unor scene de felul următor: la întâlnire cu mama sau cu tata vine un copil de 4-5 ani, care se lipește și stă nedespărțit de acel care l-a adus. Or, pentru un copil este înfricoșător mediul în care vede gratii, ziduri, cătușe, oameni în formă specifică. Pe deasupra, vede un părinte pe care poate nici nu și-l mai amintește, dar care imediat se aruncă la el să-l îmbrățișeze și așteaptă de la copil reciprocitate. Bineînțeles, copilul reacționează emoțional la această situație și ar putea să plângă și să vrea să plece. Rețineți: contactul cu copilul la întrevederea din închisoare trebuie să fie de așa manieră ca și cum ați face cunoștință din nou cu el, ca și cum abia ați începe să construiți relația cu el. Repet: aceasta se referă la copiii de vârstă preșcolară. Discutați cu copilul, povestiți-i ceva hazliu, rugați-l să vă recite o poezie, nu vă aruncați asupra lui și nu așteptați de la el să reacționeze la fel de emotiv. Copiii mai mari, începând cu 7 ani, sunt deja în stare să mențină legătura indiferent de faptul dacă părintele este alături de el sau nu. Indiferent de vârstă, copilul trebuie să simtă că este iubit, că a fost așteptat, că vizita lui este importată și că vă gândiți zilnic la el.

Există un alt moment important care îi frământă pe mulți părinți aflați în detenție. Este vorba de întrebarea: ”Când vei ieși? Când vei reveni acasă?”. Dacă este vorba despre copii mici de până la 4-5 ani, la ei noțiunea timpului este foarte extinsă și în cazul lor este suficient un răspuns simplu: ”Mama/tata se va întoarce acasă de Crăciun” sau ”Numără 365 de zile și atunci când vei termina, eu voi fi acasă”. Când o astfel de întrebare o adresează copiii mai mari, răspundeți sincer: ”Mama/tata nu va veni curând acasă, însă hai să așteptăm împreună acest moment. Iar între timp, vei veni să mă vizitezi, vom coresponda și eu întotdeauna mă voi gândi la tine”.

Sunt de mulți ani aici și îmi lipsește foarte mult spațiul personal. Uneori îmi doresc să mă ascund, să nu văd și să nu aud pe nimeni, însă aici aceasta este imposibil. Mi se pare că fiecare mișcare, fiecare respirație a mea o aud și o văd toți. Din această cauză sunt într-o permanentă tensiune.

Aflându-se în detenție, omul este 24 din 24 o oglindă pentru alții. Bineînțeles că în aceste condiții pentru om este deprimant faptul că el nu poate pur și simplu să fie singur cu sine însuși. Pe acest fundal, la deținuți deseori se dezvoltă comportamente extreme: unii se închid în ei înșiși și se înrăiesc pe lumea întreagă, alții, dimpotrivă, devin hiperactivi. Care ar fi soluția în această situație? Gândiți-vă la o activitate monotonă de care să vă puteți ocupa oricând, oriunde. Spre exemplu: confecționați ceva manual, desenați etc. Imediat ce vă veți cufunda în proces, nu veți mai observa pe cei din jur și în felul acesta ca și cum v-ați izola de toți. De asemenea, este de un real ajutor practicarea sportului, timp în care vă veți concentra asupra rezultatului și vă veți distrage de la cei din jur. O altă variantă este să vă găsiți un cerc îngust de comunicare cu oameni în care aveți încredere. Spre exemplu, în cadrul grupurilor de suport reciproc pe care organizația noastră le petrece săptămânal. Pentru mulți deținuți grupul de suport este un mijloc de a se relaxa, de a uita de detenție, de a se odihni sufletește.

Fiecare zi a mea seamănă cu ziua marmotei: trezirea, anumite activități, plimbare, prânzul etc. Toate zilele sunt la fel. Și am de trăit într-un asemenea ritm încă vreo 5-10 ani. Nu știu dacă voi rezista…

Aș vrea să menționez că mulți oameni care se află în libertate se confruntă cu aceeași situație: fiecare zi seamănă cu ziua marmotei. În viața noastră cotidiană zilele se aseamănă una cu alta în măsura în care le permitem să fie asemănătoare. Chiar și o minimă încercare de a schimba ceva va face diferență în monotonia vieții zilnice. Diversitatea trebuie căutată în lucruri mărunte. Te-ai trezit dimineața? Faceți o alergare în loc să comunicați cu prietenii. Ați luat prânzul? Citiți o carte în loc să vizionați ceva la televizor. Limitele sunt produse de limitare. Vreți să vă diversificați cotidianul? Dezvoltați-vă! Or, fiecare dintre noi dispune de o mulțime de posibilități pe care nu le valorificăm din cauza fricii sau a lenei. Spre exemplu, în țara noastră există o lege care prescrie că în detenție persoana poate obține la distanță studii superioare. Cine a valorificat o asemenea oportunitate? Nu cunosc nici un caz de felul acesta. Aflându-vă în închisoare, aveți posibilitatea să învățați o limbă străină, să faceți la distanță anumite cursuri de specialitate, să obțineți o nouă profesie, să ajutați pe alții. Este nevoie doar de dorință și motivație.

Îmi lipsesc foarte mult relațiile sexuale. Mă văd cu soția doar de câteva ori pe an la vizitele mai lungi și aceasta este o serioasă problemă în plan psihologic pentru mine. Eu devin nervos, irascibil. În afară de aceasta, îmi fac griji dacă nu mă va înșela. Ce pot face?

Problema relațiilor sexuale în perioada detenției este una deosebit de acută, întrucât sunt private de liberate mai ales persoane tinere. În acest sens, nu există variante univoce de depășire a acestei probleme. Fiecare decide pentru sine felul în care își poate realiza aceste necesități sau să le sublime și să le manifeste în alte forme precum practicarea sportului, comunicarea, implicarea într-o activitate sau ocupație. Cel mai eficient mijloc care contribuie la reducerea tensiunii sexuale este efortul fizic. Dacă aveți pe lângă aceasta și posibilitatea de a vă vedea cu soțul/soția la vizite de durată, credeți-vă, chiar în acest format veți putea să vă manifestați sentimentele și să vă satisfaceți partenerul.

Cu privire la gândurile despre infidelitatea partenerului: îngrijorarea nu va schimba nimic în acest sens. Pur și simplu veți deveni din ce în ce mai nervos și vă veți enerva și partenerul/partenera. În detenție, ca și la libertate, relațiile dintre un bărbat și o femeie se construiesc pe încredere. Dacă ați ales o anumită persoană, înseamnă că sunteți dispus să aveți încredere în ea, fără a dezvolta diferite gânduri, fără a evalua și a analiza. Da, există probabilitatea că persoana respectivă nu va fi dispusă să aștepte atâția ani, dar acesta este dreptul ei. Noi nu dăm în acest context aprecieri dacă este aceasta corect sau nu din punct de vedere moral. Omul dispune de acest drept și el întotdeauna este liber să aleagă. Prin atitudinea noastră însă noi putem determina persoana respectivă să facă o asemenea alegere dacă o cicălim, insistăm, ne plângem, o agasăm. Oricum, trebuie să fim în stare să acceptăm persoana și alegerea ei. Acesta este un indiciu al maturității unui om, un indiciu că omul îl respectă și îl prețuiește pe celălalt.

Eu sunt utilizator de droguri și vreau să intru în programul de farmacoterapie cu metadonă. Alți deținuți spun însă că aceasta este ceva umilitor. Medicii mă conving că aceasta este o șansă de a mă recupera. Sunt foarte confuz.

Farmacoterapia cu metadonă a apărut în țara noastră relativ recent, de aceea în legătură cu ea există foarte multe prejudecăți. Cele mai frecvente mituri despre FTM sunt următoarele: metadona va agrava și mai mult problema dependenței și este foarte complicat să ieși din program. În primul rând, persoana trebuie să ia o decizie de sine stătător, luând în considerare nu doar aspectele pozitive, ci și riscurile pe care le implică. În acest sens, vă pot ajuta medicii-narcologi, psihologii, precum și reprezentații organizațiilor nonguvernamentale care oferă serviciul ”de la egal la egal” și vă pot asigura o consultație competentă în contextul programului farmacoterapiei cu metadonă. Este important să înțelegem că metadona în sine, ca și medicament, nu reprezintă o soluție pentru problema dependenței. Farmacaterapia cu metadona trebuie examinată complex: ea presupune un pachet întreg de servicii care trebuie să fie anexat la metadonă. Recuperarea nu va parveni doar de la simpla administrare a metadonei. Sfatul meu este să vă consultați cu psihologul, să frecventați grupurile de suport reciproc, să mențineți legătura cu medicul, să vă implicați social. Persoana interesată trebuie să colecteze la maxim informație despre farmacoterapia cu metadonă pentru a analiza și a decide în temeiul unor date concrete și argumente științifice. De asemenea, nu uitați că de această decizie va depinde procesul de recuperare și rezultatul final al acestuia.

Elena Derjanschi

În calitate de ilustrații sunt folosite reproducerile tablourilor lui Salvador Dalí