La femeile cu HIV menopauza apare mai devreme decât la alte femei - aproximativ cu trei ani mai devreme, constată un nou studiu.
Progresele în tratarea HIV, prelungesc viața persoanelor infectate. Cei care aderă la terapie au o șansă de viață de până la vârsta de 75 de ani sau mai mult, ceea ce înseamnă că se vor confrunta cu probleme de îmbătrânire, care afectează sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv menopauza, au menționat autorii studiului.
„Specialiștii din domeniul sănătății ar trebui să fie conștienți de riscul înalt de menopauză prematură și precoce la pacienții lor de sex feminin, care trăiesc cu HIV, pentru a oferi consiliere și management adecvat”, a spus dr. Stephanie Faubion, director medical al North American Menopause Society.
Menopauza precoce are un risc crescut de consecințe adverse pe termen lung asupra sănătății asociate cu privarea precoce de estrogen, a explicat ea într-un comunicat de presă.
Vârsta medie a menopauzei în Statele Unite și Canada este cuprinsă între 50 și 52 de ani.
Acest studiu realizat pe mai mult de 200 de femei canadiene a descoperit că femeile cu HIV au mai multe șanse să aibă menopauză la o vârstă medie de 48 de ani, cu trei ani mai devreme decât femeile din populația generală.
Femeile cu HIV, de asemenea, au avut rate mai mari de menopauză precoce (cu vârste între 40 și 45 de ani) și menopauză prematură (înainte de 40 de ani).
Cercetătorii au spus că nivelurile inferioare de educație și infecțiile cu hepatită C, de asemenea au influențat riscul menopauzei precoce. Alți factori posibili au inclus starea civilă și regiunea nașterii.
Menopauza este asociată cu modificări ale stării de spirit și ale funcției sexuale, a calității reduse a vieții și a riscului sporit de boli, precum bolile cardiace și osteoporoza. De aceea, riscul sporit de menopauză precoce ar trebui să fie luat în considerare de medicii care îngrijesc femeile cu HIV, au spus cercetătorii.
Pentru studiu, cercetătorii au analizat rezultatele Studiului de Cohortă a Sănătății Sexuale și Reproductive a Femeilor Canadiene cu HIV, concentrându-se pe 229 de femei aflate în postmenopauză. Studiul a fost condus de Dr. Nisha Andany, specialist în boli infecțioase la Universitatea din Toronto. Rezultatele au fost publicate online pe 4 noiembrie în revista Menopause.
Studiile anterioare au descoperit că femeile cu HIV prezintă un risc crescut de menopauză precoce și prematură. Dar cercetătorii consideră că acesta este primul studiu care determină vârsta medie a menopauzei pentru pacienții cu HIV, precum și prevalența menopauzei precoce și a menopauzei premature.
Traducere: Dan Erușevschi
Sursa: www.drugs.com