img
În Chișinău a fost prelungită starea de urgență în sănătate publică până la 30 septembrie 15 Septembrie 2020

 

Starea de urgență în sănătate publică în Chișinău a fost prelungită până la 30 septembrie. Primăria municipală a declarat pe 14 septembrie că decizia a fost luată în conformitate cu decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Principalele măsuri de siguranță rămân în vigoare - păstrarea distanței și purtarea unei măști.

Astfel, în capitală până pe 30 septembrie, este interzisă adunarea în locuri publice de recreație (parcuri, păduri, plaje) în grupuri de mai mult de trei persoane și este, de asemenea, necesară menținerea unei distanțe de cel puțin un metru. Persoanelor în vârstă de peste 63 de ani nu li se permite să se afle în locuri publice fără o nevoie specială.

Este interzis de aflat în locuri de joacă pentru copii și terenuri de sport, zonele de agrement rămân închise. Acest lucru este valabil și pentru cluburi de noapte, ringuri de dans, karaoke, disco-baruri, cinematografe, teatre, săli de concerte. În același timp, sunt permise evenimentele festive în cafenele și restaurante, la care nu sunt prezente mai mult de 50 de persoane.

Întâlnirile în masă sunt, de asemenea, limitate - nu mai mult de 50 de persoane, iar organizatorii trebuie să prezinte în prealabil listele participanților. Astfel de evenimente nu pot avea loc în fața clădirilor publice, a instituțiilor educaționale și medicale.

Evenimentele culturale pot fi organizate în aer liber cu permisiunea Ministerului Educației, respectând măsurile de siguranță.

De asemenea, autoritățile municipale au recomandat comisiilor electorale să renunțe deschiderea secțiilor de votare în instituții de învățământ.

 

Traducere: Dan Erușevschi

Sursa

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md