Sâmbătă, 24 decembrie, în IP nr.10 din satul Goian, s-a desfășurat un concurs informativ pentru deținuții minori. Evenimentul și-a propus drept scop să dezvolte cultura unei odihne sănătoase și lucide, precum și să realizeze profilaxia unor modele comportamentale riscante în contextul problemei infecției HIV în rândul tineretului.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească ”Inițiativa Pozitivă” în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune și Departamentul Instituțiilor Penitenciare.
Unicitatea acestei activități constă în faptul că tinerii voluntari ai organizației și colaboratorii structurilor de stat au participat la eveniment alături de deținuți.
”Concursul m-a determinat să gândesc. Am înțeles că pot să-mi petrec timpul foarte interesant și util fără alcool și droguri”, și-a împărtășit impresiile unul dintre participanți.
”Am aflat astăzi multă informație utilă despre infecția HIV. Am aflat cum să mă protejez pe mine și pe oamenii apropiați. Cred că e un lucru foarte bun și sper să îmi prindă bine în viață pe viitor”, a completat un alt participant.