A renunța la obiceiurile proaste, a schimba radical modul de viață, a merge spre succes în ciuda circumstanțelor este o sarcină pe care nu orișicine o poate realiza. Andrian Berdaga, absolvent al Comunității Terapeutice „Catharsis”, a găsit forțele necesare pentru a pune capăt trecutului său, în care erau prezente drogurile și închisoarea, a privi lumea cu alți ochi și a începe totul de la zero. După cincisprezece ani de luptă cu dependența de droguri și treisprezece ani petrecuți în detenție, astăzi eroul nostru privește în viitor cu optimism și se bucură că a reușit să recapete controlul asupra vieții sale.

- Adrian, te afli în sobrietate de doi ani deja, acum două luni ai fost eliberat din penitenciar și de data asta ai decis să trăiești altfel. Descrie schimbările care au avut loc în viața ta.

- Nu prea vreau să-mi amintesc de viața mea trecută, dar nici să o uit nu voi putea...În trecut, mă trezeam în fiecare dimineață cu același gând: „Ce pot face ca să îmi fie bine?”. Bine - în sensul „pentru trup și suflet”. Mă gândeam ce să fur, pe cine să înșel, de unde să iau droguri mai ieftine. Mergând undeva, alegeam astfel de căi pentru a nu întâlni polițiști sau oameni cărora le sunt dator sau care au suferit în urma acțiunilor mele. Totul era atât de rău încât uneori îmi este rușine când mă gândesc la asta. Acum mă trezesc cu gânduri complet diferite: am planuri, obiective, știu exact de ce fac asta și ce vreau să realizez.

- Te gândeai „ce poți face ca să-ți fie bine”. Dar ce era rău?

- Aveam inițial o mulțime de probleme. Am început să consum pentru a fugi de ele, dar în final totul a devenit și mai rău. Am fost dependent de droguri foarte mult timp, de aceea, când mă trezeam, mă simțeam rău întotdeauna. Și mă simțeam rău nu doar fizic, ci și psihologic, sufletește și încercam să blochez toate acestea. Prin urmare, am nimerit într-un cerc vicios: consumam pentru că mă simțeam rău și mă simțeam rău pentru că consumam.

- Nu toată lumea reușește să se elibereze din captivitatea drogurilor și modului infracțional de viață. Cum ai reușit să faci asta?

- Îmi executam cel de-al treilea termen de închisoare când am aflat despre lansarea unui centru de reabilitare chiar pe teritoriul penitenciarului în care mă aflam. Atunci mi-a apărut în cap ideea de a trece un program de reabilitare, dar nicicum nu puteam să mă hotărăsc. Timp de șase luni, acest gând m-a bântuit în continuare și la un moment dat m-a ajutat să iau o decizie. A fost un moment de disperare completă, când eram epuizat de probleme și datorii, când mi-am pierdut prietenii rămași, practic mi-am distrus relația cu familia și am rămas singur. Am realizat faptul că am o singură decizie corectă - să mă alătur comunității terapeutice și să încerc să scap de haosul din viața mea.

M-am gândit că, dacă cineva a organizat aceasta, dacă cineva se ocupă cu aceasta, atunci are sens, înseamnă că totuși este posibil de a depăși dependența de droguri și de a nu sta la închisoare toată viața...Am decis să încerc și în ianuarie 2019 m-am alăturat Comunității Terapeutice „Catharsis”.

- Ce anume te-a ajutat în programul de reabilitare? De ce s-a dovedit a fi atât de eficient?

- Cred că programul este eficient deoarece se axează pe oameni. Se lucrează cu psihologii foarte calitativ și serios, atât în ​​grup, cât și individual. Cu ajutorul psihologilor am reușit să mă clarific în sine, să aflu răspunsurile la cele mai importante întrebări: de ce am început să consum? ce probleme lăuntrice am? Am săpat foarte adânc, uneori chiar până în copilărie, și am găsit toate sursele problemelor mele, fapt ce a permis să le rezolv și să încep viața de la zero.  

De asemenea, m-a ajutat programul în sine, cu toate componentele sale. El mi-a dat posibilitatea să mă dezvolt în mai multe direcții concomitent și multe dintre acele instrumente încă funcționează în viața mea. Fiecare parte a programului m-a învățat ceva: și terapia ocupațională și activitățile de grup și chiar jocurile și agrementul.

Comunitatea în sine joacă un rol imens în procesul de recuperare. Treceam prin asta împreună, sprijinindu-ne reciproc și chiar am dezvoltat relații de prietenie cu unii. Mergeam împreună spre același scop, obțineam o experiență nouă și valori noi, învățam să gândim și să vorbim într-un mod nou...Acest sentiment de unitate, sentimentul că fac parte din comunitate, m-a ajutat foarte mult.

Voluntarii organizației „Inițiativa Pozitivă”, de asemenea, au jucat un rol semnificativ. Ei veneau la noi de cinci sau șase ori pe lună și și își împărtășeau experiența. Acești oameni la fel au trecut prin dificultăți similare cândva, au fost dependenți de droguri, alcool, unii chiar au executat pedepse cu închisoarea, dar au reușit să-și schimbe viața. Ei ne povesteau cum au făcut față dificultăților, ce i-a ajutat, ce instrumente au folosit, cum au început să-și construiască viitorul de la zero. Exemplele lor m-au inspirat foarte mult, pentru că au devenit oameni de succes, duc o viață deplină, au familii, afaceri, un hobby interesant...Ascultându-i, căpătam încredere, pentru că dacă ei au reușit, atunci voi reuși și eu.

- Care a fost cel mai dificil lucru în acest proces?

- Cel mai dificil a fost să fac primul pas, adică să îmi adun gândurile și să găsesc puterea pentru a păși pragul comunității terapeutice. Când am ajuns acolo, următoarea dificultate a fost să am încredere și să-mi încredințez viața specialiștilor. În acel moment, aceștia erau oameni străini pentru mine și mi-a fost greu să le urmez sfaturile, îndrumările, să mă deschid în fața lor. Eram obișnuit să fiu independent și, de aceea, toleram foarte greu implicarea altor persoane în viața mea. Dar vreau să menționez că încredințarea vieții și recuperării mele lor a fost una dintre cele mai corecte decizii din viața mea.

- Oricât de greu nu a fost procesul de reabilitare, ai făcut față și ai parcurs cu succes această cale. Care a fost recompensa ta? Ce premiu ai câștigat în final?

- Premiul meu este sobrietatea mea. În sobrietate pot avea o gândire rațională, îmi pot stabili obiective, îmi pot face planuri, pot alege prietenii - prietenii adevărați, nu ”tovarăși la băut”. Premiul meu a devenit și libertatea de a alege: sunt o persoană liberă și pot alege unde să merg, ce să fac și când să o fac. Anterior, nu aveam această opțiune, eram obligat să fac anumite lucruri și nici nu se punea problema libertății de alegere.

- Andrian, ai parcurs o cale lungă și dificilă, ți-ai schimbat complet direcția vieții, iar aceasta este o realizare imensă. Povestește-ne despre planurile tale pentru viitor. Ce vrei să realizezi și care sunt așteptările tale?

- În primul rând, voi continua să lucrez asupra mea. Vreau să-mi îmbunătățesc sănătatea. De asemenea, tind spre ascensiune în carieră, am deja un loc de muncă - grație acelorași persoane care m-au ajutat în comunitatea terapeutică. Apropo, cred că este foarte important faptul că acești oameni continuă să ajute foștii deținuți după eliberare, aceasta crește semnificativ șansele de succes.

Și intenționez, de asemenea, să merg la mare anul acesta (râde). Nu am fost niciodată la mare, așa că vreau numaidecât să împlinesc acest vis.

Și, desigur, cu timpul vreau să-mi creez propria familie, vreau să am propria mea casă, să am propriul meu colț, să creez confort acolo. Mă voi mișca în această direcție și sunt sigur că toate acestea se vor împlini treptat. Vorba ceea: „Moscova nu a fost construită imediat”...Și eu voi avea totul.

Interviul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea potențialului Comunității Terapeutice din Penitenciarul Nr. 9 – Pruncul”, implementat cu suportul financiar al Pompidou Group al Consiliului Europei.