Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat Graficul de lucru al instituțiilor medicale din subordine, în zilele sărbătorilor de iarnă – 01 ianuarie, 04 ianuarie – 08 ianuarie 2020, se transmite pe site-ul ministerului.
În perioada menționată, toate instituțiile vor activa în regim obișnuit, asigurând o vigilență sporită în acordarea asistenței medicale populației în volumul deplin. Astfel, administrația fiecărei instituții va nominaliza personalul medical de gardă și persoanele responsabile din cadrul managementului instituțional, prin grafic de lucru complementar.
Totodată, vor fi asigurate rezervele necesare de medicamente, consumabile, produse alimentare și petrolifere pentru activitatea neîntreruptă a instituțiilor medicale în zilele menționate.
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui va asigura instituțiile medico-sanitare cu rezerve necesare de sânge și derivați ai sângelui, iar Centrul de Medicină Legală va acorda asistență medico-legală în regim obișnuit.
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, prin structurile subordonate, va rezerva medicamente, consumabile și va organiza recepționarea lor de către instituțiile medico-sanitare publice, în caz de necesitate, transmite aceeași sursă.