Аm întrebat-o pe psihologul Ina Vutcariov, despre cum poate fi depășită durerea detenției omului drag și ce trebuie să faci ca închisoarea să nu devină un măr al discordiei în familie.

Primul lucru la care se gândește ruda sau omul apropiat al celui condamnat recent la privațiune de libertate sună aproximativ astfel: „Pentru ce trec prin oare toate acestea?”. Ce ne-am putea răspunde nouă înșine la această întrebare?
Testul detenției presupune întotdeauna stres și durere. În psihologie există etape determinate ale trăirii situațiilor de stres, pe care trebuie să le parcurgă orice persoană în viața căreia a venit necazul. În primul rând, apare negarea celor întâmplate. Omul spune: „Aceasta nu ar fi trebuit să se întâmple! Cu oricine, însă nu cu mine…”. În așa fel, creierul nostru se protejează de emoțiile negative. El, pur și simplu, nu poate accepta imediat și necondiționat cele întâmplate. Înțelegerea celor întâmplate va veni mai târziu, cu timpul. De aceea un răspuns standardizat „Pentru că” nu există. Nu trebuie să te focusezi pe aceste gânduri, altfel riști să te împotmolești în ele.

Adesea rudele apropiate sunt decepționate de persoana condamnată pentru infracțiuni grave, calificând acest fapt ca trădare și ipocrizie. Ce putem face cu aceasta?
Omul este o personalitate multilaterală. În noi, în egală măsură, trăiește și binele, și răul. Infracțiunea comisă de cineva nu anulează ceea ce a făcut bun această persoană înainte de condamnare. Aceasta nu anulează viața trăită în comun sau relațiile construite. Personalitatea cuiva nu trebuie evaluată prin prisma faptelor acesteia.

Cum să spui copilului că mama sau tata merg la închisoare? Trebuie, în general, să vorbim cu copiii despre aceste lucruri?

Aceasta este întotdeauna o dilemă pentru părintele care rămâne cu copilul. Pentru copii este complicat să înțeleagă de ce părintele trebuie închis; ce putea face oare atât de groaznic mama sau tata pentru care oamenii străini l-au luat la închisoare. În explicarea acestei situații acționează același principiu ca în cazul oricăror altor evenimente negative din viață – trebuie să vorbești pe limba copilului, nu condus de emoții. Dacă ești tensionat și pe cale să izbucnești emoțional, mai bine așteaptă și nu transforma copilul în complicele suferințelor tale. În discuția însăși neapărat menționați că un timp oarecare mama sau tata nu va fi alături, noi însă oricum îl iubim și îl vom vizita. Străduiți-vă să prezentați informația la nivelul de înțelegere a copilului și accentuați că viața voastră se va schimba, însă oricum rămâneți o familie.

Bine, discuția complicată a avut loc. Cum să pregătim copilul de întâlnirea cu persoana apropiată?
Aici pe copil îl așteaptă un stres foarte puternic: oameni în uniformă, percheziția, uși mari și grele, sârmă ghimpată. Cu toate acestea, nu trebuie din cauza stresului să ștergem relațiile copilului cu părintele aflat în detenție. Cu fiica sau fiul trebuie neapărat de discutat preventiv, de explicat că veți merge împreună la închisoare, că acesta este un loc deosebit unde se află oamenii o anumită perioadă de timp pentru a deveni mai buni.

Trebuie oare să îi arătăm copilului celula sau locul unde sunt întreținuți deținuții?
Cred că da. Noi adesea ne formăm o anumită concepție despre întreținerea oamenilor în penitenciare și această concepție este, de cele mai multe ori, negativă. Atunci însă când cineva intră în închisoare și vede o atmosferă adaptată maximal la viața cotidiană, mulți sunt de-a dreptul surprinși. Acesta este un fapt reconfortant și alinător. În asemenea scopuri în penitenciarele noastre sunt organizate zile ale ușilor deschise.

Când la întâlnirea cu deținutul vine o persoană adultă, ce ar trebui de făcut și care lucruri ar trebui evitate?
La început deținuții trăiesc deosebit de acut singurătatea și în aceste momente trebuie, pur și simplu, să-i fiți alături, să-i povestiți știrile proaspete, să împărtășiți cu el impresiile. În discuții trebuie evitat fatalismul, trebuie să vă abțineți de la izbucniri emoționale bruște.

Cum crezi, este oare posibil să păstrezi relațiile dacă unul din partenerii cuplului se află în închisoare?

Eu adesea întâlnesc cupluri care, în pofida circumstanțelor, continuă să se iubească, să aibă grijă unul de altul și să-și ocrotească sentimentele. Asemenea exemple te inspiră și dovedesc că viața continuă indiferent de impedimente.

Ina, dar cum ar trebui să reacționăm la noile obișnuințe, la argou, la schimbările exterioare care apar peste o anumită perioadă de aflare în închisoare? Bineînțeles, nu la toți, dar oricum?
Trebuie să înțelegem că în felul acesta deținuții se adaptează noului mediu. Sunt și din acei care nu acceptă noile reguli, dar aceștia sunt minoritatea. Dacă nu vă prea place cum a început să se comporte sau să discute persoana dragă aflată în detenție, nu trebuie să îi țineți lecții moralizatoare sau să încercați să-l convingeți că aceasta este incorect. Totuși în discuție menționați că închisoarea este un fenomen temporar și trebuie să încerce să-și păstreze identitatea, în ciuda schimbărilor exterioare.

Cum să accepți gândul că persoana apropiată a fost condamnată pe viață?
Trebuie să aștepți momentul acceptării situației. El neapărat va veni. În sistemul nostru penitenciar sunt implementate schimbări sesizabile pentru cei condamnați pe viață, de exemplu, organizează pentru ei ziua ușilor deschise, întâlniri de scurtă durată. Chiar și în asemenea condiții deținuților li se oferă posibilitatea de a menține legătura cu rudele și oamenii apropiați. Este important să realizăm că persoana condamnată pe viață are întotdeauna o alegere, să mențină legătura sau să o întrerupă. Orice decizie trebuie luată deliberat, nu în vâltoarea emoțiilor, înțelegând că alegerea ta va influența atât propria ta viață, cât și viața celor apropiați.

Ce sfat le-ai da persoanelor ai căror oameni dragi își ispășesc pedeapsa în detenție în momentul când își pierd speranța și se dau bătuți?
Eu cred că există lucruri care au valoare necondiționată – acestea sunt dragostea, respectul, acceptarea. Dacă permitem circumstanțelor exterioare să influențeze aceste lucruri, vom trăi întotdeauna cu senzația pierderii și a zădărniciei. Dacă tu sau apropiații tăi se confruntă cu starea de impas și depresie, întotdeauna puteți apela după ajutor la organizațiile care oferă suport deținuților și familiilor acestora.