La Chișinău s-a încheiat conferința anuală ”Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”. La eveniment a participat președintele parlamentului, Andrian Candu, primul ministru, Pavel Filip, deputați, miniștri, reprezentanți ai societății civile, printre care directorul executiv al Asociației Obștești ”Inițiativa Pozitivă”, precum și experți internaționali.
Printre subiectele discutate în cadrul conferinței au fost următoarele: implicarea societății civile în procesul de elaborare și monitorizare a implementării politicilor de stat; modificarea și completarea cadrului legislativ care ar asigura un suport de lungă durată și resurse de stat pentru o societate civilă durabilă; ridicarea nivelului de transparență a procesului decizional și o implicare mai activă în acest proces a cetățenilor; identificarea platformelor comune pentru dialog și cooperare etc.
”La seminarele care s-au desfășurat ieri, societatea civilă a venit cu un șir întreg de recomandări, care vizează ridicarea nivelului de transparență a activității parlamentare. Multe dintre aceste propuneri deja sunt incluse în agenda priorităților noastre. Altele sunt condiționate de implementarea sistemului parlamentului electronic (”e-parlament”). Nici o opinie nu va rămâne fără atenția cuvenită din partea noastră”, a spus Andrian Candu.
Reprezentanții societății civile s-au expus pentru ridicarea nivelului de transparență în activitatea instituțiilor de stat și în procesul decizional, pentru extinderea accesului la informația publică, precum și pentru implicarea reprezentanților sectorului asociativ în elaborarea și monitorizarea politicii de stat în diferite domenii.
Conferința anuală ”Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă” s-a desfășurat pe 4-5 iulie curent.
Sursa