Oamenii de știință de la Universitatea Washington în Seattle au elaborat o metodologie eficientă de reabilitare a persoanelor cu dependență alcoolică și narcotică, care include în sine o tehnică meditativă de creștere a gradului de conștientizare. Rezultatele studiului au fost publicate în revista JAMA Psychiatry.
La studiul cu durata de opt săptămâni au participat 286 de persoane care au finisat tratamentul împotriva dependenței chimice. Participanții experimentului au fost divizați în trei grupuri: primul grup a parcurs programul tradițional de 12 pași bazat pe discutarea în grup a problemei și suport psihologic. În cel de-al doilea grup s-a utilizat tehnica psihoterapiei cognitiv-comportamentale, care învață persoanele să evite situațiile în care pot fi tentanți să revină la dependență, iar în cel de-al treilea grup, abordarea cognitiv-comportamentală a fost combinată cu sesiuni de meditație pentru creșterea gradului de conștientizare și atenție.
Potrivit rezultatelor studiului, peste 1 an de la tratament, doar 9% din participanții din grupul al treilea au revenit la utilizarea drogurilor, pe când în grupul cu program tradițional de 12 pași, s-a înregistrat recăderea la 14% dintre participanți, iar în grupul de terapie cognitiv-comportamentală – la 17%. Doar 8% din persoanele cu dependență de alcool care au practicat meditația au revenit la utilizarea băuturilor spirtoase, comparativ cu 20% de persoane din alte grupuri în care s-au produs recidive.
Astfel, combinația sesiunilor de meditație cu terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit a fi o metodă mai eficientă de prevenire a recăderilor la persoanele care au parcurs tratamentul de dependență alcoolică sau narcotică.
http://medportal.ru/mednovosti/news/2014/03/24/156meditation/