Lydia Korolkova și Victor sunt împreună de 20 de ani. Înainte de război locuiau în Nikolaev, aveau o casă, prieteni și un loc de muncă. Cu toate acestea, o invazie militară i-a forțat să își părăsească orașul natal și țara de origine. Lydia are 49 de ani, soțul ei 53 și amândoi sunt seropozitivi.

Și așa a venit războiul.

De când a început războiul, au fost mai multe bombardamente, mai multe bombardamente și mai multă frică. Familia Lydiei și a lui Victor locuia într-o casă privată în centrul orașului. Dar după un alt bombardament, ferestrele au zburat și acoperișul s-a prăbușit.

Până atunci, infrastructura din Mykolaiv era aproape distrusă. Locurile de muncă s-au pierdut, ceea ce este de înțeles, iar casa devenise nelocuibilă: nu mai era apă sau electricitate de o lună. Potrivit Lidiei: "de fiecare dată când mergeam să aducem apă sau să mergem la magazin, ne era frică, dacă nu ne mai întoarcem. Așa că nu avea rost să mai stăm. Așa că, la 23 aprilie 2022, eu, soțul meu, fiica mea și cu mine am plecat.

Administrația orașului a organizat autobuze de evacuare. Familia a decis să meargă în Moldova și să rămână acolo. La urma urmei, limba și cultura erau apropiate și era mai ușor.

Au ajuns la Palanca, dar nu au putut continua imediat, nu existau mijloace de transport și au fost nevoiți să înnopteze la graniță. A doua zi, au venit reprezentanți ai ONU, diverse organizații și jurnaliști, iar noi am fost duși la Centrul Țărănesc Durlesti.

La început au fost foarte mulți oameni - nouăzeci de persoane. A trebuit chiar să dormim pe saltele pe podea pentru o vreme.

Treptat, oamenii s-au împrăștiat, dar Lydia și familia ei au rămas și au început să organizeze centrul împreună cu directorul. Li s-a dat o cameră mică în care încă locuiesc și fac voluntariat. Femeia face curățenie și îi ajută pe oameni, iar soțul ei repară ceea ce este necesar.

După cum spune Lidia: "Principalul lucru este că Moldova nu mai este înfricoșătoare. La început ne era frică de zgomotele puternice, dar acum e liniște, ne-am adaptat.

Medicamente și sprijin în noua țară

Pe lângă un loc de cazare și mâncare, găsirea medicamentelor a fost, de asemenea, importantă pentru Lidia și Victor. Amândoi sunt seropozitivi și urmează un program de farmacoterapie cu opiacee. Când au contactat organizația bisericească din centrul de refugiați, Alina Cojocaru (șefa departamentului de lucru cu persoanele care trăiesc cu HIV din cadrul O.A. Positive Initiative) le-a împărtășit datele de contact. După consultație, Alina a pus cuplul în legătură cu Alexandr Korotaev (specialist în consiliere între egali).

"De acolo, totul a fost cât se poate de rapid! Aveam la noi toate certificatele medicale necesare, le-am furnizat și, literalmente, a doua zi, Sasha ne-a ajutat să revenim la programul de farmacoterapie și să primim terapie ARV.

Acest lucru a fost foarte important și valoros pentru noi! Când am ajuns în Moldova, mai aveam doar două săptămâni de tratament ARV. Întreruperea acestuia este foarte nedorită, așa că suntem foarte recunoscători pentru un astfel de ajutor direct și fulgerător", spune Lydia.

De asemenea, familia îi este foarte recunoscătoare lui Alexander și Inițiativei Pozitive pentru sprijinul moral, pentru că a ajutat la cumpărarea de vitamine și a unui convector de încălzire. În centru nu exista încălzire.

"Organizațiile ca a voastră fac o muncă foarte necesară, deoarece mulți refugiați, în special cei bolnavi, își pierd inima într-o astfel de situație. Pierderea locuinței, pierderea familiei și a prietenilor, pierderea locului de muncă... Este foarte important să lucrați cu psihologi și cu orice fel de sprijin", relatează Lydia.

DESPRE HIV

Lydia și Victor trăiesc cu HIV de mai bine de 10 ani. S-au infectat în urma consumului de droguri.

Lydia spune că au o atitudine filozofică față de această boală. Acum nu mai este o mare problemă, dacă ai pastilele, ești bine. Dar există și părți pozitive: își fac mai des controale medicale și fac sport.

"În orice caz, nu este teribilă și nu este fatală. Nu este sfârșitul vieții. Acum este posibil să trăiești cu HIV fără probleme, să îți construiești o carieră, să ai o familie și să dai naștere unor copii sănătoși. Cei dragi nouă știu totul, acceptă acest lucru", spune femeia.

Despre război

Nu văd sensul războiului. Nu înțeleg de ce există morți pe ambele părți ale frontului. Nu urăsc poporul rus, e clar că a fost aranjat de autoritățile ruse, de propagandă.

Este foarte dureros să vezi cum mor oameni nevinovați. Mi se rupe inima să știu că mor copii. Nu știu de ce există atât de multă ură în acea parte față de națiunea noastră, față de țara noastră... Dar nu cred că oamenii obișnuiți din Rusia înțeleg că poți să ieși pe stradă și să fii ucis de un fragment de obuz în orice moment.

Este înfricoșător și pentru generația viitoare, pentru tinerii care privesc toate acestea, care participă la război. Acesta se va sfârși, dar trauma psihologică nu poate fi ștearsă.

Această activitate este susținută de:
Caritas Österreich , UNAIDS Moldova , International Rescue Committee

Dacă sunteți refugiat și aveți nevoie de ajutor, vă rugăm să sunați la +37322009974, +37379707703.

Sau trimiteți un mesaj pe grupul nostru de Facebook