Nimeni nu poate să știe ce îl așteaptă în viitor și care va fi concursul de împrejurări în  următorul moment, însă, oricum, viața fiecărui om constă din multiple alegeri pe care trebuie să le facă zilnic. Uneori, o decizie greșită produce cele mai teribile consecințele.

Această istorie ne-a relatat-o Anastasia, în vârstă de 38 de ani, viața căreia se potrivește, mai degrabă, unui scenariu de film.  Cedând în fața circumstanțelor, a început să utilizeze droguri și consecințele nu s-au lăsat așteptate: s-a infectat cu HIV, a ajuns într-o autentică sclavie, și-a pierdut piciorul. O istorie care te îngrozește și scoate la iveală realitatea care se ascunde adesea în spatele paravanelor atrăgătoare ale istoriilor despre droguri.

Povestind despre viața sa, Anastasia a fost foarte sinceră. Aceasta a fost ultima noastră discuție cu ea – peste o săptămână de la interviu, ea a decedat.

Mă numesc Nastea. Istoria vieții mele pe care vreau să o împărtășesc cu voi nu este scrisă până la sfârșit, de aceea sper că mai am o șansă pentru un nou început.

”Nastea, vrei să încerci?”

Am avut parte de o copilărie la care visează orice fetiță. Eram favorita părinților mei și chiar a fratelui meu vitreg. Mama întotdeauna mă îmbrăca în cele mai frumoase haine. În fiecare vară plecam pe câteva luni la mare. Deși aveam o viață frumoasă pe care mi-o asigurau părinții, eu petreceam foarte mult timp cu prietenii mei mai în vârstă. Prima țigară mi s-a oferit la 8 ani, iar la 13 deja încercasem ”iarbă”. La doar 15 ani viața mea pornise pe pantă abruptă. Vecina mea se căsătorise cu un narcoman care era și HIV infectat. Fără să știe despre aceasta, ea a născut o fetiță, Nina. Apartamentul lor se transformase într-un lupanar în care se practicau orgiile și se utilizau droguri, de aceea eu mergeam la ei acasă pentru a avea grijă de Nina. Noi ne ascundeam sub masa de la bucătărie, unde ne jucam, dormeam și mâncam, în timp ce părinții fetiței se injectau cu efedrină. Periodic, ”oaspeții” cu mașini luxoase și țigări străine mă chemau, mă rugau să le aduc un pahar cu apă, apoi să le strâng garoul în jurul brațului sau pur și simplu să stau alături. Dar odată am fost întrebată: ”Nastea, vrei să încerci?” M-am simțit atât de stânjenită, încât nici nu știam ce să răspund. Unul din cuplurile familiale care se aflau acolo m-a condus într-o altă cameră, lumina era deconectată, ei m-au injectat pe mine, apoi pe ei. Deodată am simțit că din ambele părți cineva mă pipăie. De frică, îmi venea să vomit și, în consecință, toată pasta s-a pomenit pe urechile lor.  Am alergat la bucătărie, m-am ascuns sub masă, ghemuindu-mă de frică. Mă simțeam foarte rău. Din acel moment a început atracția mea față de droguri.

”Concubinul m-a infectat cu HIV”

Peste un timp oarecare am cunoscut un băiat care cumpăra mac la piața și sun influența lui am început să mă droghez cu opiu. Noi căutam mac pretutindeni: ne duceam prin sate, îl strângem, găseam unde se vinde, îl furam. Curând am făcut cunoștință cu un bărbat care petrecuse mulți ani după gratii.  Deși diferența de vârstă era de 14 ani, între noi era o dragoste reciprocă. Odată miliția ne-a prins și ne-a dus la dispensarul de narcologie pentru analize la prezența drogurilor în sânge. S-a constatat că concubinul meu mă infectase cu HIV.  Deși a fost un șoc pentru mine, mă convingeam pe mine însămi că pot trăi cu un asemenea diagnostic. În scurt timp, prietenul meu a fost închis, iar eu am conștientizat că nu vreau să îmi pierd tinerețea și frumusețea, pentru că dinții mei deja se stricau, sănătatea se șubrezise și aveam probleme cu stomacul.

”Mi-au propus de lucru în Italia”

Nimeni nu mă angaja la serviciu, mai ales când aflau că sunt narcomană. Pe atunci prin oraș apăruseră anunțuri despre munca în calitate de chelneriță și dădacă peste hotare. Am făcut cunoștință cu o pereche care nu știa despre dependența mea și nici nu se prea interesau de detaliile biografiei mele. Ei mi-ai propus să lucrez la un restaurant în Italia și deja peste trei zile au venit la mine cu documentele pregătite, spunându-mi să îmi fac bagajele. În aceeași dimineață eu, împreună cu alte două fete, am pornit la drum cu mașina. Trebuia să ajungem cumva în Iugoslavia. Când am ajuns la Dunăre, ni s-a spus că urcăm într-o luntre de pescari și să ne culcăm ca nu cumva poliția  să ne observe. Era luna februarie. Ne-au acoperit cu mrejele pentru pescuit, hainele ni s-au îmbibat cu apă și s-au lipit, din cauza gerului,  de luntre. Peste 1,5 ore am ajuns în sfârșit în Iugoslavia de unde am urcat într-un Jeep.   În ziua când am ajuns la Belgorod a început războiul. Ne-au adus într-un apartament dintr-un bloc cu 16 etaje, unde ne aștepta o namilă de bărbat care era băștinaș și o fetiță simpatică din Moldova. Mi-au spus că trebuie să discute ceva și m-au condus într-o altă odaie. Credeam că mi se oferea odihnă după drumul istovitor. Când am deschis ușa, uimirea mea nu avea margini. În odaie se aflau 21 de fete. La început m-am gândit că se ascund din cauza războiului, apoi însă am aflat că acest loc va deveni casa mea temporară.

 ”Toate să fiți gata în 15 minute!”

Durerile din cauza abstinenței nu încetau, mă simțeam tot mai rău și am început să strig. Cineva mi-a dat o sticlă cu votcă. M-am trezit în reanimare. Imediat ce mi-am revenit, m-au dus înapoi. Următoarele câteva luni am cutreierat țara, apoi am ajuns în Albania. Acolo am trăit în aceleași condiții: o odaie mică și zeci de tinere după care periodic veneau clienții. ”Bodyguarzii” pur și simplu intrau în cameră și spuneau: ”Toate să fiți gata în 15 minute!”. Fetele se aranjau repede, se machiau, puneau pe ele tot ce aveau sub mână, iar pe mine, împreună cu o altă fată, ne încuiau în veceu. La început nu înțelegeam de ce. Apoi am realizat că noi eram cele mai frumoase și cele mai scumpe, iar ”stăpânii” pur și simplu așteptau clienți deosebit de bogați. Am trăit 8 luni în Albania într-un apartament fără ferestre și cu o singură ușă. Acolo nu puteam să mă droghez, nici să fumez și durerile sevrajului cu timpul au trecut.

”Omorul – răzbunare pentru sora răpită”

Fiecare zi din călătoria mea în Italia putea fi ultima. A fost un timp deosebit de periculos. Trăiam cu frica că fie voi fi răpită, fie omorâtă. Odată, în timp ce ne deplasam spre alt oraș, ne-am oprit să luăm masa. Eu mă aflam în autobuz împreună cu un albanez. Deodată a intrat un bărbat și a început să întrebe cine este Iuliu. Vecinul meu a răspuns că este el, iar necunoscutul l-a apucat de cap și i-a tras șapte gloanțe în cap. Un glonte a traversat corpul și a ieșit prin cap, nimerind în genunchiul unei fete. Capul lui Iuliu a căzut, revărsând peste mine un șuvoi de sânge. Asemenea orori în filme nu arată. Necunoscutul pur și simplu a ieșit din autobuz, a urcat în mașină în care se mai aflau două persoane și a plecat. S-a dovedit ulterior că cei care se aflau în automobil erau frații fetei căreia i-a nimerit glontele în genunchi, iar omorul a fost răzbunarea pentru sora răpită.

”Curs de instruire pentru atragerea eficientă a clienților”

Peste două săptămâni am ajuns în alt oraș, din care trebuia din nou să traversăm un râu. Împreună cu alte 30 de persoane am fost înghesuită într-o barcă, numele de familie nu au fost înregistrate, doar ne-au pus grămadă și ne-au fotografiat cu un aparat Polaroid, pentru a verifica dacă au ajuns toți la destinație. De data aceasta, s-a dovedit că doi s-au pierdut, adică pur și simplu au murit. Încă cinci kilometri am mers pe jos prin trestie care ne rănea până la sânge. Apoi am urcat în mașini și timp de aproape două zile am mers până la Milano. Chiar și atunci ne asigurau că noi mergem să lucrăm în calitate de chelnerițe în Franța. Dar în cele din urmă am ajuns la Milano unde soția unui proxenet ne-a instruit cum să atragem eficient clienții. Dar și aici ceva nu a mers cu afacerea ”nocturnă”, de aceea am plecat mai departe, la Neapole – cel mai banditesc oraș din Italia.

”Adevărata fațetă a lucrului de chelneriță”

Atâția ani am fugit de droguri, dar, în consecință, am nimerit într-un loc depravat și învăluit de murdărie. Atâtea droguri, dealeri, prostituate nu am mai văzut nicăieri. Nu-mi credeam ochilor. Chiar în prima zi m-au îmbrăcat într-o fustă mini și m-au lăsat pe o autostradă din afara orașului, spunându-mi: ”Afară – 30 de lire, în mașină – 20”. Aceasta era adevărata fațetă a lucrului de chelneriță. Din fericire, chiar în prima mașină în care am urcat, se afla omul care m-a salvat de robie. Maurițio s-a îndrăgostit de mine la prima vedere și m-a luat să trăiesc la el. Deși eu îl preîntâmpinasem despre dependența mea narcologică, despre HIV, prostituție, el nu a încetat să mă iubească. El m-a dus la rudele sale, m-a adăpostit și mi-a purtat de grijă. Albanezii mă căutau, încercau să mă omoare, însă Maurițio întotdeauna mă salva. Noi trăiam într-o vilă pe malul mării și era o adevărată poveste. Însă eliberându-mă dintr-o robie, eu am nimerit imediat în alta. Pur și simplu nu puteam trăi fără droguri. Maurițio m-a purtat pe la diferite clinici, chiar amenința că va începe și el să se drogheze. Atunci medicii mi-au dat metadonă și acum eu nu-mi imaginez viața fără el, însă de la metadonă mă simt teribil de rău …

”Am supraviețuit, am reușit”

Peste 10 ani am revenit în Moldova împreună cu Maurițio, însă când el a aflat că i s-a transmis HIV, nu a rezistat și a plecat înapoi. Eu am ajuns să fiu dependentă de pervitină. Anul trecut mi se formase pe picior un abces, iar pe călcâi – 2 bile mici cu aer și apă. Din imprudență, am călcat pe ceva și una din acele bile s-a spart. Piciorul s-a umflat îngrozitor. Nu mai era timp de gândit, eu am semnat toate actele necesare și peste patru zile mi-au amputat piciorul stâng. În ziua când m-au operat cel mai mult îmi doream să mor. Însă eu am supraviețuit, am reușit.

Acum nu știu ce să fac, spre ce să tind, cum să încep o viață nouă. Mi-aș dori să o iau de la început, să fiu din nou fetița de 15 ani și să fac o altă alegere. Poate aș fi putut deveni o pictoriță, pentru că îmi place să desenez. Astăzi nu știu ce mă așteaptă în viitor, voi putea oare să înfrunt această situație. Deși s-ar putea că anume acum începe un nou capitol în viața mea în care eu voi deveni cu adevărat fericită și liberă.