Interpreta Olya Tira, participanta proiectului ”Puterea dansului”, a preluat postul de Ambasadoare a Panglicii Roșii în Moldova cu demnitate, sub acordurile piesei ”Жить выбираем” (Alegem să trăim). Primul interviu în noua sa funcție Olya l-a oferit site-ului nostru – așa a fost înțelegerea!
Olia, să începem de la cel mai important aspect: acum o lună ai fost desemnată Ambasadoare a Panglicii Roșii în Moldova. Aceasta presupune că cel puțin un an vei avea o activitate obștească activă, îndemnând oamenii să lupte cu epidemia HIV/SIDA. De ce ai acceptat acest titlu și ți-ai asumat această răspundere?
De fapt, urmăresc activitatea organizației voastre de mult timp și atunci când mi s-a propus să preiau acest post, am acceptat fără a ezita. Cu toții suntem oameni, fiecare trăiește cu propria problemă, mulți nu dețin informația necesară despre epidemia HIV/SIDA. Noi, persoanele publice, avem posibilitatea să aducem la cunoștința unui număr mare de persoane adevărul, noi putem arăta în baza propriului exemplu că oamenii care trăiesc cu HIV trebuie tratați la fel ca toți ceilalți oameni. Noi trebuie să venim în ajutorul acestor oameni, să-i sprijinim pe ei și eforturile lor. Persoanele care trăiesc cu HIV pot la fel ca oricine altcineva să muncească, să învețe, să călătorească, să dețină funcții înalte, ei pot fi artiști, pictori, scriitori și savanți. Ei sunt oameni cu valoare absolută, doar că ceva nu a mers bine în viața lor. Aceasta însă nu ne dă nici un drept să-i discriminăm sau să-i considerăm mai puțin demni.
Te ascult acum și-mi dau seama că ești destul de potcovită în acest subiect. Cum s-a întâmplat?
N-aș putea spune că sunt chiar atât de informată, însă cunosc anumite lucruri fundamentale, că HIV se transmite doar pe cale sexuală, prin sânge și în timpul alăptării. Știu că dacă inițiază tratamentul la timp, o persoană HIV-pozitivă poate trăi o viață lungă, bucurându-se de fiecare zi. Niciodată nu am tratat cu reticență pe acei care trăiesc cu HIV. Omul poate uneori să devieze de la traseul principal al vieții sale și aceasta poate produce consecințe neplăcute. Fiecare om are dreptul la liberul arbitru, adică el își alege de sine stătător calea. Este îmbucurător faptul că uneori oamenii revin pe calea cea dreaptă și ei au nevoie de sprijinul nostru. Uneori un om despre care niciodată nu te-ai fi gândit că ar putea avea vreo atribuție la acest subiect, se dovedește a fi HIV-infectat. Se întâmplă alteori că nu a știut, nu a fost informat, nu s-a protejat, era îndrăgostit. O mulțime de oameni în țara noastră trăiesc fără să știe că sunt HIV-pozitivi. Pentru a schimba această situație trebuie să respectăm o singură regulă, și anume să facem regulat testul la HIV. Și, bineînțeles, să ținem cont și să fim atenți la momentele care ne-ar putea expune pericolului și riscului de a ne infecta: este vorba despre sexul neprotejat, utilizarea de droguri injectabile și banala ignoranță și lipsa de informare.
Când ai făcut ultima dată testul la HIV?
Testul pe sânge l-am făcut acum câțiva ani. Mi-a fost foarte frică, deși nu știu de ce. Când am venit după rezultate, mi-a fugit inima în călcâie, deși mi se părea că sunt sigură că sunt sănătoasă, dar cine știe? Îmi amintesc cum am intrat în biroul medicului și sora medicală mi-a întins o foiță: ”Rezultatul Dumneavoastră este negativ”. Atunci, pentru o fracțiune de secundă, m-am blocat: ”Negativ înseamnă că e de rău?!”. Apoi ea mi-a explicat ce înseamnă rezultatul negativ și mi s-a făcut mai ușor. Peste o lună am făcut un test rapid singură, acasă. L-am făcut și am ieșit să îmi plimb câinele. Când am revenit, rezultatul era gata. În general, ideea testelor rapide îmi place foarte mult! Nu depinzi de nimeni: mergi la farmacie, îți cumperi un test, vii acasă și-l faci. E simplu, rapid și foarte comod.
Cum îți percepi noua ta funcție? Ce presupune acest titlu pentru tine?
Este foarte important să conștientizezi ce te motivează să accepți această funcție, pentru statut sau pentru ca într-adevăr să schimbi ceva, să ajuți, chiar dacă nu tuturor, dar cel puțin unui anumit procent de oameni. Știi ce am observat? Când de peste tot ni se spune ”Trebuie să faci testul”, la oameni apare reacția de respingere gen ”Eu nu datorez nimănui nimic și nu trebuie să fac nimic”. Da, tu nu datorezi nimănui nimic, dar trebuie să înțelegi că sănătatea noastră este în propriile noastre mâini și sănătatea este mai prețios lucru pe care îl avem. Ar fi minunat dacă aș reuși să schimb atitudinea oamenilor față de această problemă. Nu este nimic rușinos în faptul că faci testul la HIV.
Cu regret, în mulți dintre noi până în prezent persistă stereotipurile precum că este ceva rușinos să trăiești cu HIV, astăzi însă avem multe exemple ale unor oameni care trăiesc cu HIV, fiindcă cândva și-au înfruntat și și-au învins temerile, și-au acceptat statutul și astfel și-au dăruit lor înșiși șansa unei vieți lungi, frumoase, plină de sens. Prin propriul exemplu, aceștia susțin și ajută pe alți oameni care s-au confruntat cu aceeași problemă. Până și astăzi oamenii care își află diagnosticul pun cruce pe propria viață și în acest moment este foarte important ca persoana respectivă să fie sprijinită de cei din jur, de oamenii apropiați și de prieteni.
Eu sunt sigură că mulți dintre cititorii noștri ar putea spune: ”Da, bineînțeles, ea este o femeie de succes, este frumoasă, sănătoasă, are de toate… Cum ar putea ea să înțeleagă durerea și problemele mele?”.
Nu poți să placi tuturor oricât te-ai strădui. Nu fiecare va accepta și va primi ajutorul meu, nu fiecare va înțelege mesajul meu și eu sunt conștientă și pregătită pentru aceasta. Omul trebuie să fie dispus el însuși să schimbe ceva în viața sa, în el însuși, în anturajul său. Nu are nici un sens să impui cuiva ajutorul. Eu pot și sunt capabilă să compătimesc oamenii care trăiesc cu anumite probleme. Eu îi pot înțelege și accepta, or, uneori doar acceptarea în sine valorează mult.
Vreau să-ți povestesc un caz care s-a întâmplat anul trecut cu jurnalista Natalia Morari. Ea s-a fotografiat pentru acțiunea noastră și pe panourile cu fotografia ei era inscripția ”O generație fără SIDA începe cu mine!”. A doua zi după amplasarea panourilor în oraș, a telefonat-o mama și a întrebat-o: ”Natașa, tu ai SIDA?”. Nu ți-e frică de o reacție similară ca răspuns la desemnarea ta?
Sunt pregătită pentru aceasta. Cu regret, oamenii noștri sunt îmbibați de stereotipuri și consideră că o persoană care nu trăiește cu HIV nu poate înțelege cum e să trăiești cu statut și, respectiv, nu se poate pronunța vizavi de această problemă. Aceasta este însă alegerea mea. Eu așa am considerat de cuviință și nu regret decizia mea. Dacă e să fim sinceri, eu, ca și persoană publică, pot folosi popularitatea mea pentru a aduce mai mult bine și utilitate societății.
Un răspuns excelent. Să vorbim despre proiectul ”Puterea dansului” în care ești acum implicată. Cum de ai ajuns acolo?
Istoria este următoarea: am fost invitată să particip în primul sezon al acestui proiect acum trei ani și am acceptat. Deși fusese un sezon experimental, participanții erau destul de puternici. Cu toate că eu nu sunt o dansatoare profesionistă și alături de mine au concurat participanți mult mai experimentați, am rămas satisfăcută de rezultat. De noi s-a ocupat un coregraf excepțional, Iurie Râbac. Sunt nespus de bucuroasă că am luat locul trei.
Acum se dă startul sezonului ”Lupta celor mai puternici” și în acest proiect vor dansa cei mai buni participanți-câștigători ai celor trei sezoane precedente.
Proiectul ”Puterea dansului” m-a învățat să nu-mi fie frică de temerile mele. Eu sunt încredințată că dacă îți este frică de ceva în momentul de față, anume lucrul de care ți-e frică trebuie să-l faci. Aceasta se referă și la testul HIV. Dacă aveți anumite îndoieli, suspiciuni, este mai bine să mergeți să faceți testul. Cu cât mai repede o veți face, cu atât mai bine va fi.
Ce așteptări ai de la ”Lupta celor mai puternici” – adrenalină, victorie, senzații noi?
Eu am decis că acest sezon va fi pentru mine o oportunitate de a aduce la cunoștința spectatorilor următorul îndemn: cunoaște-te pe tine însuți așa cum ești cu adevărat, scoate toate măștile pe care le porți în fiecare zi, fii tu însuți și iubește-te așa cum ești. Noi ne-am obișnuit cu toții să fim buni pentru cineva, să dovedim cuiva ceva. Dar uităm astfel de senzațiile noastre interioare, încetăm să ne întrebăm: Oare îmi place ceea ce fac zi de zi? Voi fi sinceră: mi se întâmplă să am asemenea momente când trebuie să strălucesc, să fiu plină de viață, fără griji, ascunzându-mi, în același timp, problemele și frământările.
Cum este Olia Tira în viață, cea autentică?
Nu-mi place să vorbesc mult, nu-mi plac să judec și să discut despre cineva, nu-mi plac bârfele și reprim toate aceste lucruri. Fiecare își trăiește propria viață și își alege propria cale. Mă străduiesc să nu fac preziceri, întrucât de câteva ori m-am pomenit în situații când îmi dădeam seama că nu trebuie niciodată nu trebuie să spui ”niciodată”. Sunt foarte exigentă față de mine însămi, dar și față de ceilalți. Nu-mi place să iau dejunul în singurătate, dar nu-mi reușește să respect regimul. Eu nu-mi imaginez viața fără comunicarea cu oamenii care îmi sunt dragi.
Dar ce-ți place?
Ador să călătoresc! Îmi place să adun emoții, îmi place să comunic cu oameni pozitivi. Îmi place să observ oamenii, natura, îmi place să mă aflu într-o companie plăcută. Simt o plăcere deosebită atunci când cânt din toată inima, când dau tot ce am mai bun și văd rezultate.
Sunt momente când îmi doresc să schimb ceva. Pot să schimb culoarea pereților dacă sunt bine dispusă, confecționez manual accesorii de interior. Uneori bineînțeles mă lenevesc, deși îmi dau seama că potențialul pe care îl am este mult mai mare decât realizările mele actuale. Este foarte important să vezi anumite lucruri nemateriale care te fac fericit.
Ce este fericirea pentru tine?
Ești fericit când există un echilibru interior cu tine însuți, când nu-ți calci pe propriile principii și nu accepți compromisuri cu tine însuți. Am uneori asemenea momente, sincer, însă eu mă străduiesc să mă opresc și să-mi reconsider deciziile, fiindcă trebuie să-ți trăiești viața, nu doar să exiști în ea. Eu pot să mă bucur de lucruri simple: de trilul păsărilor, de foșnetul frunzelor, de cerul senin, de o înghețată gustoasă pe care poți să o mănânci aici și acum, simțindu-te din nou copil – este de-a dreptul uimitor! Nivelul energiei depășește imediat orice limită în asemenea momente. Fericirea este în detalii.
Dar banii?
Banii nu trebuie să ne corupă. Ceea ce este cu adevărat important – sentimentul fericirii autentice – nu poate fi cumpărat pe bani. Acesta este adevărul.
Știu că dedici mult timp carității. Ce înseamnă aceasta pentru tine?
Sunt două organizații pe care le ajut permanent și o fac din toată inima. Dacă simt că pot ajuta cumva, particip cu plăcere la anumite acțiunii care-și propun să ajute copii și familii. Pentru om este important să știe că cel puțin cuiva îi pasă de problema lui. Sunt oameni care pot realiza ceva în viața aceasta doar că pur și simplu nu au posibilitatea să o facă. Eu cred în zicala ”bănuț cu bănuț”. Astăzi oameni încep să conștientizeze încetul cu încetul că mai există și alți oameni în jurul lor și aceasta este îmbucurător. Mă bucur că astăzi caritatea are un alt nivel, reușind să trezească în mulți oameni compasiunea. Oamenii au început să-și dea seama că nu se învârte totul în jurul lor și în loc să-și cumpere un lucru inutil, mai bine să ajute cu acești bani un copil aflat în dificultate. Aceasta te determină să te oprești și să reflectezi la ceea ce faci și cum trăiești. Viața este imprevizibilă și s-ar putea ca mâine să nu mai fie ca ieri. Este foarte probabil că mâine anume tu vei avea nevoie de ajutorul cuiva. De aceea, dacă astăzi ți-e mai bine decât altcuiva, nu te zgârci să faci bine.
Ultima întrebare este una tradițională: continuă, te rog, fraza ”Dacă aș fi HIV-pozitivă…”?
Eu, probabil, de mult timp lucram în organizația voastră (râde). Datorită unor oameni ca voi, aș fi găsit în mine forțe să lupt cu boala și aduc la mintea și inima oamenilor un îndemn simplu: noi suntem oameni ca voi, doar că ne-am pomenit într-un concurs nefavorabil de împrejurări din cauza prostiei noastre sau din cauza ignoranței. HIV nu este o ciumă și dacă omul administrează corect tratamentul, el nu prezintă nici un pericol. Nimeni nu-și va da seama că cineva dintre noi este HIV-pozitiv după indicii exterioare, aceasta este imposibil. Persoanele HIV-pozitive au aceleași drepturi ca și toți ceilalți oameni. Doar că au nevoie de ceva mai multă grijă și acceptare.
Dacă totuși s-ar fi întâmplat să fie, ai fi reflectat cumva aceasta în creația ta?
Presupun că da. Trebuie să compun vreun imn? (zâmbește).
Este o aluzie subtilă.
Cu siguranță aș fi lucrat în această direcție și aș fi transmis prin cântecele mele ascultătorilor adevărul că suntem cu toții oameni, că suntem cu toții egali și fiecare dintre noi are părțile sale forte și slăbiciunile sale. Îmi doresc, de asemenea, să promovez toleranța în societate, fiindcă este și aceasta o problemă actuală – nu toți sunt dispuși să fie toleranți. Poate fiecare ar trebui să înceapă să schimbe lumea de la sine însuși. Încercați să fiți mai toleranți unul față de celălalt și să nu judecați pe nimeni. Atunci ne va fi tuturor mai confortabil să trăim.