img
Oameni pe care i-am ajutat în cadrul campaniei ”Faptele bune au culoare” 26 Аugust 2016

Campania ”Faptele bune au culoare” continuă, respectiv, e tocmai timpul potrivit să vă prezentăm câteva istorii noi despre persoane care trăiesc cu HIV, pe care am reușit să le ajutăm în cadrul acestei campanii: Marina, Olga, Ana și Valeria.

 

Marina

Marina are 26 de ani și are doi copii: cel mai mare este elev al școlii primare, cel mai mic are 4 anișori. Ambii copii locuiesc cu bunica, mama Marinei. Marina s-a externat recent din spital: având statut HIV-pozitiv, timp îndelungat nu a administrat tratamentul antiretroviral și, în consecință, a dezvoltat stadiul SIDA. Situația s-a agravat și din cauza tuberculozei. Fata a fost găsită practic în stradă și referită la medicul infecționist. Marina a inițiat tratamentul antiretroviral. Cu toate acestea situația deocamdată rămâne a fi dificilă – Marina nu se poate deplasa și deservi de sine stătător. Lucrătorul social al organizației ”Viața Nouă” s-a adresat după ajutor către fondul campaniei ”Faptele bune au culoare” cu solicitarea de a procura pentru Marina o partidă de scutece pentru adulți, întrucât Marina, din motive ușor de înțeles, nu lucrează și își educă copiii fără soț. Comisia campaniei a aprobat solicitarea depusă și, în consecință, a fost procurată cantitatea necesară de scutece pentru următoarele câteva luni. ”Mulțumesc tuturor care sunt implicați și își aduc aportul la această campanie. Ajutorul vostru este foarte important”, a mulțumit beneficiara în speranța că în viitor va reuși să se elibereze din acest ghem nesfârșit de probleme și boli.

Olga

Acum ceva timp, la sfârșitul lunii iunie, Olga, care are doar 21 de ani, a născut cel de-al treilea copil. Fetița a venit pe lume sănătoasă, ca și ceilalți doi copii, deși mama lor deja de câțiva ani trăiește cu HIV. Dar întrucât familia locuiește într-o localitate rurală unde nu este conductă de apă, mama își alimentează copilul cu lapte-praf diluat cu apă din fântână pe care o fierbe. Din cauza concentrației înalte de nitrați în apă, fetița s-a intoxicat și a ajuns la spital. Amestecul uscat pe care îl alocă statul în mod gratuit mamelor HIV-pozitive, fetiței nu i se potrivește. Mama s-a adresat cu o solicitare către Centrul Social Regional ”Viață cu Speranță” de unde a parvenit un demers în adresa fondului ”Faptele bune au culoare”. Comisia a aprobat solicitarea și acum câteva săptămâni familia a primit un amestec ce nu conține lactoză, suficient pentru câteva luni. Statul nu îi oferă acestei familii nici un ajutor, de aceea mama este nevoită să conteze doar de sine însăși. ”Soțul nu ne ajută. Noi locuim împreună cu mama mea și sunteți foarte recunoscătoare pentru ajutorul care ni s-a acordat”, a spus Olga. Fetița care are doar două luni se simte bine, adaugă în greutate, se dezvoltă normal, iar mama speră că oamenii vor reacționa dacă va mai avea vreodată nevoie de ajutor.

Ana

Ana are 49 de ani. Cea mai mare parte din ei Ana trăiește cu HIV. Copiii ei nu comunică cu ea, soț nu are. Recent femeia a fost diagnosticată cu cancer al colului uterin de gradul trei. Uneori reușește să mai câștige ceva din negoțul la piață, dar câștigurile acoperă doar cheltuielile de alimentare. Cu regret, polița de asigurare medicală nu acoperă toate cheltuielile legate de diagnostic, de aceea ea s-a adresat la Centrul Social Regional ”Viață cu Speranță”, colaboratorii căruia au depus un demers în adresa fondului ”Faptele bune au culoare”. Comisia a aprobat solicitarea și beneficiarei i s-a alocat o sumă de bani pentru a efectua analiza necesară. În scurt timp femeia urmează să facă testul, în baza rezultatelor cărora se va prescrie tratamentul. Să sperăm că tratamentul o va ajut pe Ana să înfrunte această boală și să învingă acest diagnostic.

12291835_858647097586707_9001191655459623237_o

Valeria

Pe parcursul celor cinci ani de căsnicie, Valeria împreună cu soțul și-au întemeiat un cămin familial și au născut două fetițe. Soțul Valeriei nu lucrează, iar Valeria se află în concediu de îngrijire a copilului. În luna mai a anului curent li s-a născut cea de-a două fetiță. Deocamdată toate analizele indică că fetița este sănătoasă: Valeria trăiește cu HIV, dar administrează cu strictețe tratamentul ARV și nu alăptează copilul. Din primele zile de viață, copilul nu adăuga în greutate din cauza intoleranței la amestecul uscat alocat gratuit de către stat. Valeria s-a adresat asociației ”CRPC” în care se deservește cu rugămintea de a primi un ajutor pentru procurarea unui alt tip de lapte-praf. Lucrătorul social al organizației s-a adresat fondului ”Faptele bune au culoare” și pentru fetița Valeriei s-a procurat o partidă de lapte uscat. Fetița mănâncă bine, doarme și își bucură părinții. În scurt timp mama planifică să iasă din nou la serviciu, fiindcă banii alocați de stat din fondul social nu acoperă nici cele mai necesare lucruri. ”E minunat că în țara noastră sunt oameni cărora le pasă. Mulțumesc campaniei ”Faptele bune au culoare” pentru receptivitate”, spune Valeria.

Toate prenumele eroilor au fost modificate.

 

Campania de caritate ”Faptele bune au culoare” a fost lansată în august 2014. În momentul de față, parteneri ai campaniei sunt: rețeaua de farmacii ”Felicia”, salonul de artă ”MolDeco”, restaurantul ”Propaganda”, compania ”RihpangalPharma” (brandul ”Masculan”), ”Capital Energetic”, galeria de artă ”VikGalllery”, rețeaua saloanelor de frumusețe ”Micușa Still”, restaurantul ”Casa Albă”, MDFSA, ”Fresh & Joy”, magazinul vestimentar «Cosânzeana», villa ”DOR” Bukovel, firma ”Bertram Grup”.

Co-organizatorii campaniei: ”AQA Logistic & Consulting” și ”Rotary Club Chișinău Cosmopolitan”
Parteneri media: www.locals.md și revista ”VIP-magazin”

Elena Derjanschi

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md