Este oficial: Asociația Obștească ”Inițiativa Pozitivă” și proiectul ”Puterea dansului” au devenit parteneri în cel de-al patrulea sezon. Aceasta înseamnă că pe parcursul următoarelor șase luni noi vom colabora cu participanții proiectului, făcând fapte bune și schimbând această lume în bine.
Pentru a ne cunoaște mai îndeaproape, pe data de 10 noiembrie ne-am întâlnit cu toții împreună și am discutat viitorul plan de acțiuni. Interpreți celebri, stiliști, modele care vor concura pentru titlul de câștigător în noul sezon cu genericul ”Lupta celor mai puternici”, au aflat cum și pentru ce activează asociația ”Inițiativa Pozitivă”, au adresat întrebări vizavi de subiectul HIV/SIDA și chiar au promis să facă testul la HIV în cel mai scurt timp.
”Este un lucru normal să-ți cunoști statutul HIV. Eu am făcut această analiză deja de trei ori și nu este nimic îngrozitor în aceasta”, a recunoscut interpreta Olia Tira, una dintre participantele proiectului.
”Noi mizăm foarte mult pe faptul că datorită colaborării noastre vom reuși să aducem la cunoștința spectatorilor că problema HIV/SIDA ne privește pe fiecare dintre noi. Oricine se poate confrunta cu aceasta, însă dacă știi cum să te protejezi pe tine și pe oamenii dragi ție, nu ai motive să-ți fie frică”, a menționat Olga Lisneac, autoarea proiectului ”Puterea dansului”.
Planurile de viitor includ evenimente comune, flashmob-uri, acțiuni de informare și campanii sociale. Iar pentru a nu amâna colaborarea, am început să ne implicăm nemijlocit la întâlnire, sprijinind campania UNAIDS organizată cu prilejul zilei de 1 decembrie ”Pledez!#profilaxiaHIV”.
”Împreună vom putea schimba opinia publică, iar acesta este un aspect prioritar pentru noi astăzi. Datorită proiectului ”Puterea dansului” le vom putea vorbi telespectatorilor despre lucruri importante într-o manieră simplă și interesantă. Dar ceea ce contează cel mai mult, este că vom avea posibilitatea de a le schimba atitudinea față de problema HIV/SIDA în sine și față de persoanele care s-au confruntat cu ea”, a conchis Ruslan Poverga, directorul general al Asociației Obștești ”Inițiativa Pozitivă”.
Apropo, faptele bune în cadrul parteneriatului nostru vor dobândi o valoare reală: 5% din costul biletelor la show-ul ”Puterea dansului” vor fi transferate în contul fondului ”Faptele bune au culoare”. Banii colectați vor fi utilizați pentru procurarea pachetelor prenatale pentru femeile însărcinate care trăiesc cu HIV.
Proiectul de dans ”Puterea dansului” se realizează al patrulea an consecutiv. În acest sezon în cadrul proiectului vor concura: Karizma, Doinița Gherman, Olia Tihaia, Diana Brescan, Samir Loghin, Maxim Zavidia, Victor Tvorveschii, Nata Gorgos, Irina Tihaia, Tatiana Spânu, Irina Cojocaru, Diana Grigor, Katy Rain, Dana Marchitan, Anastasia Sahatova. Grandiosul final al proiectului este preconizat pentru primăvara anului 2017.