Pe clădirea Parlamentului Republicii Moldova, în seara de 1 decembrie 2020, au apărut niște simboluri iluminate. Acestea nu numai că au atras atenția trecătorilor, dar i-a nedumerit pe mulți. Bineînțeles, au apărut destul de multe versiuni și interpretări, alimentate și de contextul și provocările ultimului an în condițiile COVID-19.
Deci, care este simbolismul acelor două mari litere N roșii, iluminate din interior? Care este esența acestei formule? Și de ce aceasta e importantă pentru toți locuitorii Moldovei?
Răspundem după cum urmează.
Vom face din start o precizare - nu este vorba despre politică și nici despre măsuri de înăsprire în condițiile COVID-19, ci despre vieți umane.
„N = N” face parte dintr-o campanie internațională, la care s-au alăturat 75 de țări ale lumii, iar Moldova nu face excepție.
„N = N” înseamnă „Nedetectabil = Netransmisibil”. Cee ace înseamnă că, dacă o persoană seropozitivă primește tratament (terapie antiretrovirală - ARV) și cantitatea de virus din sângele său este redusă la minimum (așa-numita „sarcină virală nedetectabilă”), atunci aceasta nu poate transmite HIV unui partener sexual.
Astăzi, acest fapt este confirmat de studii științifice serioase, inclusiv HPTN 052 Trial, PARTNER Study, PARTNER 2 Study, Opposites Attract Study, Swiss Statement.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și peste 850 de organizații din întreaga lume au fost de acord că persoanele care trăiesc cu HIV, a căror sarcină virală nu este detectată în mod constant în sângele lor, nu reprezintă o amenințare pentru partenerii lor sexuali.
OMS consideră că diseminarea pe scară largă a informațiilor cu privire la principiul „N = N” poate îmbunătăți semnificativ eficacitatea răspunsului la HIV și, astfel, reduce numărul de noi cazuri de HIV și de decese legate de HIV.
Simplu spus, „N = N” este o descoperire revoluționară care devine piatra de temelie a tuturor acțiunilor care vizează combaterea epidemiei HIV.
În primul rând, diseminarea informațiilor despre principiul „N = N” motivează persoanele care trăiesc cu HIV să ia terapia ARV și să adere la tratament. Ideea este că, dacă o persoană seropozitivă dorește să își păstreze nu numai propria sănătate, ci și sănătatea unei persoane dragi și relația sa cu aceasta, ea va apela la un specialist pentru a-și lua tratamentul și va respecta regimul care i-a fost recomandat. Astfel, numărul persoanelor care primesc terapie și care ating sarcini virale nedetectabile ar putea crește semnificativ.
În al doilea rând, răspândirea cunoașterii principiului „N = N” în societate poate reduce discriminarea împotriva persoanelor care trăiesc cu HIV, făcând clar că o persoană cu o sarcină virală nedetectabilă în sângele său nu este o sursă de infecție.
În al treilea rând, principiul „N = N” ajută la eliminarea stigmei interioare a persoanelor care trăiesc cu HIV, astfel, ajutându-i să ducă o viață normală din toate punctele de vedere, și să nu se simtă ca fiind paria.
Fiecare dintre noi poate fi o sursă de schimbare și poate aduce o contribuție semnificativă la răspunsul la HIV. Nu e deloc complicat. Promovând principiile „N = N”, expunând miturile, fobiile și prejudecățile, putem pune capăt stigmatizării și discriminării persoanelor care trăiesc cu HIV. Putem crește nivelul de grijă pentru sănătatea proprie și a celor dragi, făcând un test HIV. Și dacă în cercul rudelor și prietenilor noștri sunt oameni care trăiesc cu HIV, îi putem susține, pentru că acum, luând terapia ARV, vor avea exact aceeași viață lungă și fericită, indiferent de diagnostic.
Vă reamintim că, la 30 noiembrie 2020, în ajunul Zilei Mondiale de combatere SIDA, Parlamentul Republicii Moldova a găzduit un dialog pe tema „Sustenabilitatea răspunsului național împotriva HIV prin prisma actelor normative și drepturile omului”, care a reunit reprezentanți ai trei ministere, a două comisii parlamentare, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai comunităților cheie vulnerabile la HIV și societății civile care lucrează în domeniul HIV.
În cadrul mesei rotunde, au fost evidențiate progresele realizate de Republica Moldova în asigurarea continuității tratamentului și a programelor preventive, dinamica finanțării programelor, precum și provocările existente care necesită atenție și răspuns prompt.
Dialogul purtat pe tema HIV în Moldova și simbolurile „N = N” de pe clădirea Parlamentului sunt o manifestare a faptului că sarcinile legate de reducerea răspândirii HIV și reducerea deceselor cauzate de HIV sunt o prioritate la cel mai înalt nivel, ceea ce, la rândul său, este o realizare importantă a țării noastre. Credem sincer că voința politică declarată a tuturor părților responsabile și interesate va servi la mobilizarea eforturilor și la optimizarea resurselor, care, la rândul lor, vor ajuta, pas cu pas, la rezolvarea sarcinilor strategice menite să salveze viețile oamenilor, indiferent de gradul lor de vulnerabilitate.
Ruslan Poverga,
Director general, A.O. „Inițiativa Pozitivă”