Pot și trebuie persoanele seropozitive să se vaccineze împotriva virusului SARS-Cov-2? Cât de sigure sunt vaccinurile și interacționează ele cu TARV? Răspunsurile la aceste și multe alte întrebări le-a căutat echipa Life4me+.
Vaccinurile cunoscute
Sute de vaccinuri candidați COVID-19 au fost raportați în întreaga lume. Cele mai cunoscute patru vaccinuri la momentul actual sunt de la Pfizer/BioNTech, Moderna, ”Oxford” de la AstraZeneca și ”Sputnik V” din Rusia.
Vaccinurile de la Pfizer/BioNTech și Moderna se bazează pe tehnologia ARNm, atunci când agentul patogen al virusului este recreat în mod artificial. Dezavantajul acestei metode este studiul redus al acesteia, iar avantajele sale - elaborarea simplă și rapidă. Vaccinul ”Oxford” AstraZeneca și ”Sputnik V” sunt vaccinuri vectoriale, când agentul patogen al virusului este livrat în celulele corpului cu ajutorul unui alt virus vector (adenovirus). Avantajul lor este eficiența înaltă. Dezavantajul este că persoana dezvoltă o reacție imună nu numai la virusul în sine, ci și la virusul vector, prin urmare un astfel de vaccin nu poate fi efectuat repetat.
Vaccinurile sunt sigure pentru persoanele care trăiesc cu HIV?
Vaccinurile sunt sigure pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele seropozitive. Principala contraindicație este existența unei alergii la vaccin sau la componentele sale individuale. În ciuda faptului că vaccinurile au fost create în perioade de timp record, ele au trecut toate etapele necesare ale studiilor clinice. Mai mult, aceste teste sunt în curs de desfășurare și fiecare caz de reacție adversă este înregistrat, fapt ce asigură accesul la informații actualizate despre siguranța acestora.
Atunci de ce există avertismente separate pentru persoanele care trăiesc cu HIV? După cum a raportat Asociația Britanică HIV (BHIVA), aceste avertismente nu sunt legate de siguranță însăși. Acesta este un avertisment despre faptul că persoanele seropozitive pot avea un răspuns imun mai slab la vaccin. Însă, el va fi eficient chiar și în astfel de condiții.
UNAIDS a publicat un buletin informativ care, de asemenea, relatează că vaccinurile anti-covid aprobate de organele de reglementare sunt sigure pentru persoanele care trăiesc cu HIV. Și, conform unei declarații comune a BHIVA, DAIG, EACS, GESIDA, Societatea științifică poloneză SIDA și Asociația Portugheză pentru Cercetarea Clinică SIDA (APECS), „vaccinarea prioritară este recomandată tuturor persoanelor care trăiesc cu HIV și care au factori de risc pentru consecințe COVID-19 mai grave". Acestea includ: vârsta, boli adiacente, încărcătura virală detectabilă, CD4 <350/μL.
Interacțiunea vaccinurilor cu TARV și hormoni
Vaccinurile COVID-19 nu interacționează nici cu terapia antiretrovirală HIV, nici cu estrogenul sau testosteronul.
Vaccinul și încărcătură virală
Conform I-base, la acest subiect sunt disponibile puține informații încă, dar vor apărea în curând. Vaccinarea COVID se poate aborda ca și cum ar fi vaccinul anual împotriva gripei care este recomandat pe scară largă pentru persoanele care trăiesc cu HIV.
Dacă încărcătura virală este de obicei nedetectabilă, creșterea ei va fi probabil mică. De exemplu, în cazul vaccinului antigripal, aceasta poate crește de la 50 la 80 sau 100 de copii/ml și doar pentru câteva zile sau o săptămână. Aceasta este prea puțin pentru a afecta riscul transmiterii.
Durata acțiunii vaccinului
Pentru început, să înțelegem cum funcționează vaccinul: prima etapă este de a stimula producerea de anticorpi împotriva proteinei virusului, a doua este de a forma celule de memorie care pot începe rapid să producă anticorpi dacă virusul intră din nou în organism.
Versiunile conform cărora proprietățile de protecție ale vaccinului vor persista timp de 1 an sau mai mult se bazează pe presupunerile oamenilor de știință. Determinarea datelor exacte este posibilă doar după un anumit timp, examinând primele persoane care au fost vaccinate. Având în vedere că vaccinările în masă sunt în curs de desfășurare în mai multe țări, astfel de informații vor fi disponibile în curând.
Trebuie să fiu vaccinat dacă am avut deja coronavirus?
Vaccinarea este recomandată și celor care au avut covid. Timpul care a trecut de la boală și cantitatea de anticorpi păstrați în organism vor avea o semnificație cheie. Dacă sunt prezenți anticorpi, aceștia vor neutraliza efectul vaccinului. Dar, dacă ați fost vaccinat fără un test pentru anticorpi anterior, nu vor fi ceva daune. Oamenii de știință iau în considerare probabilitatea ca vaccinarea împotriva coronavirusului să devină anuală, așa cum este cazul gripei.
Pot fi vaccinat repetat?
Vaccinarea repetată este posibilă, dar numai cu vaccinurile de la Pfizer/BioNTech și Moderna. În cazul vaccinului de la AstraZeneca și ”Sputnik V”, vaccinarea repetată va fi ineficientă. Acesta este dezavantajul vaccinurilor vectoriale, care a fost menționat la începutul articolului.
De exemplu, acum rușii pot fi vaccinați cu ”Sputnik V”. Iar pentru vaccinări repetate, pot fi utilizate vaccinurile de la Pfizer/BioNTech și Moderna. Până atunci, probabil că vor apărea deja în țară.
De ce să vă vaccinați?
Vaccinul protejează nu doar împotriva unei posibile infectări cu coronavirus, ci și împotriva evoluției severe a bolii. Nu uitați de mutațiile virusului, care vor deveni mai multe în timp. Există toate șansele ca noile tulpini să fie mai infecțioase și mai periculoase. De asemenea, coronavirusul nu va putea fi eradicat pentru totdeauna în următorii ani, la fel ca virusul variolei. Mai mult, OMS avertizează că al doilea an al pandemiei ar putea fi mai grav decât primul.
Traducere: Dan Erușevschi